CULTURA
VIDEO FOTO. Președintele Ungariei, Sulyok Tamas, la Cluj: Transilvania să devină o stâncă care nu va dispărea niciodată
Președintele Ungariei, Sulyok Tamas, susține că pământul Transilvaniei este unul solid, iar Transilvania trebuie să devină o stâncă care nu va dispărea niciodată. ”Confirm că națiunea este cheia noastră și istoria ne arată că nu putem trăi unii fără ceilalți, maghiarii de aici și de cei de dincolo”, a spus acesta.
Sulyok Tamas a declarat, sâmbătă, la Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca, la ceremonia de hirotonire a noului episcop al Bisericii Reformate a Ardealului, Kolumban Vilmos, că, pentru toată națiunea maghiară, este definitorie soarta maghiarimii reformate din Ardeal.
”Cei care se încred în Domnul sunt ca muntele Sion, care dăinuie etern. Comunitatea maghiară din Transilvania are un nou episcop, iar sute de mii de maghiari, misiuni maghiare, așteaptă de la el o un cuvânt bun, direcție, un sfat.
Domnule episcop Kolumban, munca dvs va avea efecte pentru toată națiunea maghiară. Și pentru noi este definitorie soarta maghiarimii reformate din Transilvania, dorim ca toate congregațiile reformate să dăinuiască, să fie vii și puternice, iar membrii acestora și maghiarimea să umble cu capul sus.
Este singura cale pe care trebuie să o apucăm”, a spus Sulyok.
Pământul Transilvaniei, solid
Acesta a afirmat că pământul Transilvaniei este unul solid, în ciuda migrațiilor tătare, a lui Ceaușescu, în ciuda regimentelor lui Basta, astfel că Transilvania ”a rămas și a dăinuit, iar credința și identitatea sa nu s-au pierdut”.
”Maghiarii își păstrează limba, conștiința națională și cultura. Pentru ca povara istoriei să ridice sufletele și să nu le distrugă, e nevoie de credință mare, de solidaritate și încredere.
Biserica Reformată și-a stabilit un țel prin educație, școli, iar poporul a reușit să trăiască, din nou, această revitalizare, a reușit să vadă cât e de importantă construcția unor instituții puternice, cum sunt colegiile reformate.
În aceste colegii și biserici, în spațiul reformat, se reînoiește viața reformată, iar congregațiile puternice șterg frica și pot să trăiască și să se ajute reciproc.
Membrii congregației decid să rămână în comunitate, pe pământul natal și să devină credincioși lui Dumnezeu și așa poate deveni Transilvania ca Sionul, o stâncă care nu va dispărea niciodată. (…)
În calitatea mea de președinte al Ungariei, confirm că națiunea este cheia noastră și istoria ne arată că nu putem trăi unii fără ceilalți.
Trebuie să ne punem întrebarea ce însemnăm noi, unii pentru ceilalți, fie aici în Transilvania, fie dincolo de hotare, maghiari de aici și cei de dincolo.
Eu cred că nu putem duce mai departe moștenirea noastră dacă ne uităm doar la valorile geografice și culturale din Ținutul Secuiesc sau din Transilvania pentru că, dincolo de acestea, avem o valoare mai mare, și anume maghiarii care trăiesc pe pământul natal, bisericile noastre.
Trebuie să ne cunoaștem bucuria, tristețile, să știm cum putem să ne ajutăm reciproc, ce putem face ca toate comunitățile maghiare din Transilvania să rămână puternice și să dăinuie”, a conchis Sulyok Tamas.
Invitați de marcă
La eveniment, au participat, printre alții, și au rostit discursuri, Ciprian Vasile Olinici, secretar de stat pentru Culte, Nagy János, secretar de stat, coordonatorul Cancelariei prim-ministrului Ungariei, episcopul vicar ortodox PS Benedict Bistriţeanul, Kerekes László, episcop auxiliar al Arhidiecezei romano-catolice de Alba-Iulia, PS Claudiu-Lucian Pop, episcop greco-catolic al Episcopiei de Cluj-Gherla, Kelemen Hunor, președinte UDMR, Adorjáni Dezső Zoltán, episcopul Bisericii Evanghelică Lutherană din România, Reinhard Guib, episcopul Bisericii Evanghelice a sașilor în România, Dietmar Arends, moderator Lippische Landeskirche, dr. David Bruce, moderator, Irish Presbyterian Church, dr. Haroutione Selimian, președinte, Armenian Evangelical Community of Syria.
De asemenea, printre cei 900 de invitați care au asistat la ceremonie s-au mai numărat parlamentari, oficialități locale, dar a fost prezent și fostul episcop reformat Tokes Laszlo.
Noul episcop reformat al Ardealului, Kolumban Vilmos, îl înlocuiește în funcție pe episcopul Kata Bela care s-a pensionat.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger












Vale
februarie 2, 2025 la 10:42 am
ungurii vor lua in curind jumatate din Romania. Asta este una dintre mizele jocului din lume. Ne vor lua muntii nostrii bogati in resurse. De ce romani nu luptati pentru tara voastra ? Nu vedeti?:: e stat in stat.
Munteanul
februarie 2, 2025 la 3:55 pm
Domnule Tamaș, Transilvania este o stâncă alături de celelalte regiuni cum ar fi: Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat-Crisana,Maramureș.
Și apropos, nici noi nu putem trăi unii fără alții.
George
februarie 2, 2025 la 7:04 pm
visuri aiurea,toti o apă si un pămînt.