ACTUALITATE
VIDEO FOTO. Piața de flori „altfel”, o altfel de mireasmă în Cluj-Napoca
Strada Potaissa, cunoscută atât de clujeni cât și de străini ca fiind una neaglomerată și liniștită, își deschide „brațele” pentru toată lumea la revenirea Pieței de flori „altfel”.
Eveniment organizat de Asociația Daisler, Piața de flori „altfel” invită clujenii, până în 24 iunie, să vadă, dar și să cumpere diverse plante, de la standuri cu flori multicolor și o lume a lavandelor, până la plante suculente și spinoase, plante carnivore sau firele de Carolina Reaper, catalogat drept cel mai iute ardei din lume.
„Evenimentul pleacă de la dorința de a da sens străzii acesteia, care nu e un pasaj de trecere, nu semnifică mare lucru de obicei, nu sunt foarte mulți oameni, nu ai activitate comercială, e o zonă în care, dacă nu ești atent, s-ar putea să calci într-un rahat de câine. E o zonă mai puțin folosită cum trebuie, și atunci am zis, OK, hai să facem noi ceva. Să facem noi o Piață de flori atipică” declară Andi Daiszler, organizatorul evenimentului”.
„Am o pasiune, dar nu știam nimic înainte să fac Piața de flori altfel”, confirmă acesta.
Miresme care mai de care, pe Strada Potaissa
Mirosul divers „lovește” oamenii încă de la intrarea pe stradă, mireasmă care se intensifică la standul cu lavandă, unde nu sunt doar plante, ci și siropuri de lavandă, trandafir și soc, mici saci cu lavandă de pus în dulap și multe alte produse din această plantă.
Fiecare plantă cumpărată este însoțită și de un ghid de îngrijire.
„Foarte puțină apă. O linguriță, două lingurițe o dată la două-trei săptămâni. Soarele le place, lumina le place. Nu le place să stea la umbră, la întuneric. Dacă stau la întuneric încep să crească, să se lungească și să se facă anapoda”, declară Popa Valentin, un vânzător al unui stand de plante suculente și cactuși.
Realizarea bijuteriilor din lemn
În cadrul acestei Piețe a fost organizat și un workshop de creat bijuterii din lemn.
„Sunt coliere și cercei care se pictează cu acuarele. Bijuteriile le-am adus ansamblate, mai trebuie să își aleagă culoarea șnurului. Avem mai multe culori în funcție de ținută și de culorile pe care le aleg în funcție de colierele pe care le pictează”, declară Anca Milchiș de la Codria.
Programul workshop-ului:
- Vineri: 16:00-21:00
- Sâmbătă: 10:00-21:00
- Duminică: 16:00-21:00
Andreea Francesca Nagy
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger










