EVENIMENT
VIDEO FOTO. Oamenii străzii, o PROBLEMĂ din ce în ce mai mare în orașul de 5 stele
Clujul, cu statutul său de oraș de 5*, a devenit un magnet nu doar pentru tineri care-și caută job-uri bine plătite ci și pentru oameni sărmani, fără adăpost, care-și duc viața între două tomberoane de gunoi și o casă părăsită.
Se înmulțesc plângerile clujenilor legat de faptul că aceștia sunt din ce în ce mai mulți și devin din ce în ce mai agresivi.
VIDEO FOTO. Oamenii străzii, o PROBLEMĂ din ce în ce mai mare în orașul de 5 stele
„Daca considerați ca este de interes si înfățișează o problema aceasta situație care se desfășoară de 2 ani si devine din ce in ce mai rea si mai deranjanta. Pozele sunt făcute astazi (joi), dar in general vin oameni de toate tipurile in Campus Observator, care scormonesc gunoaiele pe toata aleea si care mai nou isi fac veacul pe aici in zilele insorite, stand la umbra si parca se înmulțesc ca ciupercile dupa ploaie!
De altfel, exista in exact acea zona o persoana fara locuinta care a intrat printr-o modalitate sau alta intr-o casa parasita aflata in interiorul campusului, un bărbat care nu creeaza probleme in randul studenților, insa gunoaiele adunate si persoanele care il viziteaza nu fac cinste unui campus de studenți in „orasul de 5 stele”. Pare ca pe nimeni nu deranjeaza cu adevarat aceasta problema”, ne scrie o clujeancă.
Un alt clujean, de această dată din Bună Ziua, se plânge: „E ceva de speriat în ultima perioadă. Răscolesc în tomberoane, rup pungile cu reziduuri menajere și le-aruncă peste reciclabile. Eu înțeleg că le-o fi foame, dar nu se mai poate așa. Lasă în urma lor o mizerie de nedescris. Mai mult, își mai fac și nevoile sub scări. Am surprins o dată unul, l-am rugat să nu mai lase împrăștiate pungile dacă tot caută în ele, degeaba… Chiar nu se poate lua nicio măsură?”
Campania de reciclare a dus la apariția unei noi activități și anume răscolirea în gunoaie după pet-uri și sticle cu SGR. Hai să acceptăm că această activitate ar fi chiar de apreciat dacă n-ar rămâne în urmă ca după taifun, pungi și gunoaie împrăștiate și tomberoane răsturnate.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






