EVENIMENT
VIDEO FOTO. Lecții de trafic, gustări sănătoase și distracție pe două roți, la Parada Micilor Bicicliști din Cluj
Zâmbete, joacă și pedale care zburdă pe asfalt. Vineri, 24 mai 2025, Platoul Horia Demian din Cluj-Napoca a devenit locul în care cei mai curajoși și veseli bicicliști, cu vârste între 2 și 18 ani, s-au adunat pentru Parada Micilor Bicicliști – un eveniment dedicat energiei, curiozității și spiritului de aventură.
Organizat de Asociația GO4FUN, aflată sub coordonarea președintelui Mihai Deneș, evenimentul a adus împreună sute de copii și părinți, uniți de pasiunea comună pentru mișcare și distracție în aer liber. Atmosfera a fost pe măsura așteptărilor, în ciuda vremii capricioase din ajun:
„Este o ediție frumoasă. În ciuda vremii de ieri, azi am avut parte de o vreme frumoasă. Ne-a fost foarte greu să mutăm norii, dar i-am mutat”, a spus zâmbind Mihai Deneș, președintele GO4FUN.
Ateliere, jocuri și degustări
Participanții s-au bucurat de plimbări în pluton, trasee de îndemânare, ateliere de educație rutieră și demonstrații de ciclism. Printre momentele-cheie s-au numărat:
- Slow Bike pe malul Someșului, atât dimineața, cât și după-amiaza;
- Ateliere despre siguranța în trafic, cu simulări privind unghiul mort la volanul unui TIR;
- Activități creative și educative precum pictură, jocuri sportive, și ateliere despre colectarea selectivă a deșeurilor;
- Degustări cu brânzeturi și dulciuri sănătoase oferite de partenerii Fiterman Pharma și Ferma cu Omenie.
„Îi învățăm pe copii cum să semnalizeze, cum să se descurce în trafic, le oferim gustări sănătoase și îi învățăm să nu mai arunce gunoiul amestecat. Punctul culminant este parada micilor bicicliști pe o distanță destul de mărișoară, aproape 2 km, cu copii de la aproape 2 ani până la 18 ani. Cel mai mic participant are puțin sub 2 ani”, a explicat Mihai Deneș.
Premii pentru toți participanții
Pe lângă distracție, accentul a fost pus pe incluziune și încurajare. Nu s-au acordat locuri pe podium, ci premii egale pentru toți participanții.
„La noi toți copiii primesc aceleași premii. Nu există locul I, II sau III. Pentru noi toți copiii au aceeași valoare, indiferent de vârstă, nație sau alte aspecte.”
Parada Micilor Bicicliști a ajuns la a treia ediție
Parada de la Cluj este deja la a treia ediție, însă nu se oprește aici:
„La București urmează ediția a 10-a pe 31 mai, deci cine s-a bucurat aici, poate veni și acolo. La ediția următoare de la Cluj ne dorim să închidem un bulevard – o zi fără mașini, în care vehiculele motorizate să ia o pauză”, a anunțat Mihai Deneș, care a compus în urmă cu câțiva ani chiar și un imn al bicicliștilor, difuzat la fiecare ediție, în stilul marșurilor oficiale.
Toate activitățile organizate de GO4FUN sunt gratuite, iar înscrierea pentru Parada Micilor Bicicliști s-a realizat online, pe baza unui formular.
Daria Mustea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






