Connect with us

ADMINISTRAȚIE

VIDEO FOTO. ”Inaugurarea cetățenească” a străzii Universității din Cluj-Napoca. Activiștii civici au tăiat o panglică tricoloră

Publicat


Zeci de clujeni au răspuns, luni, chemării activiștilor civici de a participa la ”inaugurarea cetățenească” a străzii Universității unde s-a tăiat o panglică tricoloră.

”Ne-am adunat ca să inagurăm cetățenește strada Universității care face parte din centrul istoric al Clujului. Lucrările trebuiau să fie gata în februarie acest an, trebuiau să fie gata în iulie, suntem în septembrie și evident că nu vor fi gata în acest an.

Ne-am adunat aici să spunem că totul este fain așa cum este și putem să redăm cetățenilor această stradă”, a spus activistul civic Szakats Istvan, inițiatorul evenimentului.

Strada Universității a mai fost, lunile trecute, scena unor evenimente ale activiștilor care au protestat față de intenția tăierii și relocării unor copaci din zonă.

Până la urmă arborii au rămas pe loc, doar doi urmează să fie relocați.

civi 4

Invitația la inaugurare

”Strada Universității este gata, pentru că este perfectă așa cum este acum! Este spațioasă, este perfect liniștită și fără trafic, are o amenajare dinamică și surprinzătoare, mobilier urban multifuncțional care ne inspiră la utilizare creativă, fântâni arteziene, grupuri sanitare, aparate de forță, artă publică, locuri cu umbră, dune de nisip pentru copii, tot!

Vă așteptăm să tăiem oficial și panglica, și să ne exprimăm bucuria că ne luăm în folosință una din cele mai importante străzi din centrul istoric al municipiului nostru! Hai exuberanți și pozitivi, pentru că e o bucurie mare! Hai cu mic cu mare! Aduceți instrumente muzicale, biciclete, lopețici și găletușe, tot! Haideți toți! Invitați-vă și prietenii!”, suna invitația la eveniment.

Modernizarea străzii Universității face parte dintr-un proiect de amploare care vizează și strada Mihail Kogălniceanu și alte străzi din zonă, valoarea contractului de finanțare fiind de aproximativ 10 milioane euro.

Licitația a fost adjudecată la sfârșitul anului 2020 și are ca termen de finalizare sfârșitul lunii octombrie 2023.

civi 1

civi 2

civi 3




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate