Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. GREVĂ de avertisment la Arhivele Naționale Cluj, PRIMA din istoria de 192 de ani a Arhivelor Naţionale ale României

Publicat


Angajații serviciilor județene și ai Serviciului Municipiului București din cadrul Arhivelor Naţionale ale României intră, luni, 4 noiembrie 2024, între orele 12-14, în GREVĂ DE AVERTISMENT care va fi şi prima din istoria Arhivelor Naţionale ale României şi din istoria Ministerului Afacerilor Interne.

„În cazul în care factorii decizionali nu vor aproba revendicările corpului profesional, se va declanşa GREVA GENERALA, începând cu data de 11 noiembrie 2024!

greva

VIDEO FOTO. GREVĂ de avertisment la Arhivele Naționale Cluj, PRIMA din istoria de 192 de ani a Arhivelor Naţionale ale României

Angajații serviciilor județene ale Arhivelor Naționale ale României au ajuns la această formă de protest din cauză că toate demersurile de până acum nu au avut rezultatul scontat.

Funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile județene ale Arhivelor Naţionale ale României au încercat, prin toate mijloacele legale posibile, să elimine inechitatea și discriminarea salarială la care sunt supuși față de Aparatul Central. Subliniem că suntem singura instituție rămasă în această situație de discriminare evidentă!

„Statul român este obligat să asigure documentelor istorice condiţii de păstrare și de conservare”

Totodată, nerezolvarea inechităților salariale va duce la probleme serioase, cu urmări catastrofale pentru o societate democratică: nesoluţionarea numeroaselor solicitări privind vechimea în muncă sau reconstituirea dreptului de proprietate, neeliberarea actelor de stare civilă pentru dobândirea cetățeniei române, scăderea capacităţii instituției de gestionare a celor mai importante documente istorice care aparțin Fondului Arhivistic Naţional. Practic, funcţionarea unei societăţi democratice, nu poate exista în afara Arhivelor Naționale ale Romaniei!

greva

Mai mult decât atât, statul român este obligat să asigure documentelor istorice condiţii de păstrare și de conservare, care să le facă accesibile şi peste cinci secole, iar angajaţilor trebuie să le garanteze aplicarea principiilor constituţionale ale egalităţii de tratament între toţi salariaţii şi să evite discriminarea acestora. Inechitățile și discriminarea salarială, lipsa acută de personal și condițiile precare de muncă au dus la plecări masive din Arhivele Naționale, personalul îndreptându-se spre alte instituții salarizate corect, care respectă principiul ” la muncă egală, salariu egal”.

Dacă demisiile vor persista în Arhivele Naționale, în majoritatea structurilor județene se va pune lacătul pe ușă!

Domnilor Guvernanți, avem încredere că vă veți îndrepta atenția spre una dintre cele mai importante instituții din România, care gestionează 343.334 m.l. de documente create începând cu anul 1001”, se arată în comunicat.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Cum va fi vremea de Paști la Cluj. Anunțul meteorologilor despre ploi

Publicat

De

Vremea de Paști la Cluj

Administrația Națională de Meteorologie a făcut o estimare a valorilor termice, dar și în ceea ce privește precipitațiile până la data de 27 aprilie.

Chiar dacă această lună a fost cu adevărat capricioasă, de Paști temperaturile vor fi ridicate, conform meteorologilor.

Cum va fi vremea de Paști la Cluj

În următoarele două spătămâni, regimul termic va fi apropiat de valorile climatologice specifice perioadei, cu maxime în jurul a 17 grade, potrivit ANM.

În intervalul 16–17 aprilie este prognozată o creștere a temperaturilor diurne, acestea urmând să urce spre 23-24 de grade. După acest episod mai cald, între 18 și 20 aprilie, maximele termice vor mai scădea ușor și se vor înregistra, în general, 19-21 de grade. Ulterior, arată meteorologii, se conturează o nouă tendință de încălzire, cu maxime de până la 22-23 de grade.

Anunțul meteorologilor despre ploi

Temperaturile minime vor avea variații ușoare, menținându-se, în general, între 6 și 8 grade pe tot parcursul perioadei.

Conform meteorologilor, vor fi posibile precipitații în cea mai mare parte a intervalului, dar cu o probabilitate mai ridicată între 19 și 20 aprilie și din nou din 24 aprilie, până aproape de finalul lunii aprilie.

Foto: Primăria Cluj-Napoca

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

CFR Cluj – Rapid, 1-1. Clujenii RATEAZĂ șansa de a egala FCSB la puncte

Publicat

cfr

CFR Cluj – Rapid este meciul care încheie etapa a 4-a a play-off-ului Superligii de fotbal. Cu o victorie, clujenii egalau la puncte liderul FCSB, în schimb, o victorie a rapidiștilor îi sălta până pe locul 4. Partida se încheie egal, 1-1, după două reprize diametral opuse. Au înscris Bolgado (min.7), respectiv Kait (min.52).

Echipele de start:

CFR Cluj (4-3-3): Hindrich – Rocha, Bolgado, M. Ilie, Camora – Emerllahu, Djokovic, Fică – Korenica, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: M.Popa, Abeid, Țîrlea, Sinyan, Name, Tachtsidis, Păun, Gligor, Deac, Nkololo, Postolachi, Juric
Antrenor: Dan Petrescu

CFR Cluj – Rapid, 1-1. Clujenii RATEAZĂ șansa de a egala FCSB la puncte

Rapid (4-3-3): Stolz – Onea, D. Ciobotariu, Pașcanu, Borza – Ademo, Kait, Chistensen – Al. Dobre, Burmaz, Petrila
Rezerve: Aioani, Braun, Săpunaru, Ignat, Bădescu, Vulturar, Grameni, N’Jie, R. Pop, Ankeye, Gojkovic, Koljic
Antrenor: Marius Șumudică

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj-Napoca
Arbitru: Florin Andrei
Asistenți: Daniel Mitruți și Alexandru Vodă
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan / Arbitru AVAR: Viorel Flueran

Început lent de partidă, cu un studiu poate prea exagerat de ambele părți. În min.5, Rocha se scutură de letargie și are o incursiune pe partea dreaptă, încheiată cu un șut cu stângul respins în corner de Stolz. Korenica execută perfect și Bolgado înscrie cu capul, în min.7, pentru 1-0.

În min.10, Kamara, poate unul dintre cei mai neinspirați jucători clujeni, interceptează o minge de la Ciubotariu însă șuteză slab.

Louis Munteanu încearcă și el poarta de două ori, însă șuturile lui trec de puțin peste bară. În min.32, Korenica prinde și el un șut bun peste poartă.

În min.42 apare și prima ocazie a rapidiștilor, însă Hindrich se opune șutului lui Onea.

Repriza a doua a avut o desfășurare total opusă. CFR a pierdut inițiativa, Rapid, în schimb, a devenit mai periculoasă. În min.52, Kait egalează după o fază lucrată de Petrila.

CFR nu se mai regăsește, se apără la disperare și contraatacă haotic. Kamara continuă să fie trompeta meciului, cu poziționări aiurea și finalizări hilare.

În min.70, Kait vede roșu pentru simulare, cartonaș anulat de arbitru după intervenția VAR, pe motiv de offside în faza premergătoare. În min.90, Hindrich salvează în fața lui Christensen. După două minute, vine rândul lui Stolz.

CFR ratează șansa de a face tandem în fruntea clasamentului cu FCSB, în timp ce Rapid smulge un punct care, practic, e ca apa sfințită, nici n-ajută, nici nu strică. Să fie primit…

Notele Cluj24:

Hindrich 8 – Rocha 7, Bolgado 7, M. Ilie 7, Camora 7 – Emerllahu 6, Djokovic 6, Fică 7 – Korenica 7, L. Munteanu 6, Kamara 5, Abeid 6, Tachtsidis, Păun 6, Nkololo, Postolachi

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Târg de Paște cu vânzare la VIVO! Cluj-Napoca, în beneficiul persoanelor cu dizabilități

Publicat

Târg de obiecte handmade copii dizabilitati la Vivo

Pe 15 aprilie, între orele 12.00 – 18.00, centrul comercial VIVO! Cluj-Napoca va fi gazda unui Târg de lucrări hand-made organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj cu ocazia sărbătorilor pascale.

Vor fi expuse spre vânzare diferite obiecte realizate de copii și adulți cu dizbilități din centrele și unitățile rezidențiale administrate de DGASPC Cluj.

Târg de Paște cu vânzare la VIVO! Cluj-Napoca, în beneficiul persoanelor cu dizabilități

Ne dorim crearea unei atmosfere primitoare pentru copiii și adulții cu dizabilități astfel încât aceștia să se simtă admirați și integrați. Publicul are ocazia să cumpere obiecte inedite și să își manifeste astfel toleranța și aprecierea față de persoanele vulnerabile.

Este vorba despre copii de la  casa de tip familial Perlino, casa Grigorescu, casa Târnavelor, casele de tip familial Mărăști, centrul de primire a copilului în regim de urgență Gavroche, din Cluj Napoca, copii de la casele de tip familial din Huedin, tineri cu dizabilități de la Centrele de abilitare și reabilitare din Gherla și Jucu, precum și adulți cu dizabilități fizice și neuropsihice de la Centrele de îngrijire și asistență din Luna de Jos și locuințele protejate din Catcău.

Vizitatorii VIVO! vor putea achiziționa icoane, tablouri, obiecte decorative, de pirogravură, ornamente destinate sărbătorilor pascale, autorii lucrărilor urmând a beneficia de fondurile strânse.

Vor fi prezenți și beneficiarii furnizorilor de servicii sociale private cu care DGASPC Cluj colaborează: asociația pentru protejarea și ajutorarea handicapaților neuro-psihici din Cluj- centrul de zi “Sf. Maria” , fundația “Bethesda & Floricica” Beclean, fundația „Estuar” și fundația „FEBE”.

Tineri voluntari, studenți la Asistență socială și Psihologie, vor contribui la buna desfășurare a evenimentului la care au fost invitați și reprezentanți ai autorităților locale.

Evenimentul are loc la intrarea numărul 2.

 

Citește mai departe

CULTURA

Timp al iertării și al împăcării. Săptămâna Mare în tradiția populară clujeană

Publicat

De

Tradiții clujene ân Sâptâmâna Mare

Săptămâna Patimilor, în care am intrat de astăzi, este una dintre cele mai încărcate perioade ale anului din punct de vedere spiritual și ritualic în satul tradițional clujean.

Trăită cu profundă reculegere, această săptămână este, în esență, o perioadă de doliu și de tristețe, orientată spre curățenie și pregătire atât trupească, cât mai ales sufletească, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

Săptămâna Mare în tradiția populară clujeană

În satele de odinioară, munca la câmp era oprită. „E mare păcat să muncești când Domnul Hristos pătimește”, se spunea cu teamă și cu respect.

Așadar, arată specialiștii clujeni, oamenii posteau, iar întreaga săptămână era consacrată rânduielilor ce preced marea sărbătoare a Învierii.

Casele erau văruite proaspăt, semn al înnoirii și al luminii

Până miercuri, gospodăriile trebuiau să fie pe deplin pregătite pentru întâmpinarea praznicului. Casele erau văruite proaspăt, semn al înnoirii și al luminii.

“Zestrea, păstrată cu grijă în lăzi și lăițere, era scoasă la soare, împrospătată, primenită, iar hainele noi de sărbătoare – obligatorii pentru fiecare membru al familiei – trebuiau să fie gata. Femeile se îngrijeau cu migală de curățenie: scoteau hainele de sărbători, le puneau la soare, apoi le reașezau cu grijă, strecurând printre ele crenguțe de busuioc și alte plante frumos mirositoare”, arată cei de la CJCPCT Cluj.

Nu doar hainele, ci și obiectele din gospodărie erau supuse unei curățenii rituale. Blidele de lut dar și icoanele de glajă de pe pereți erau spălate și împodobite cu ștergare de sărbătoare. Până și fața casei, pavimentul din pământ bătut și muruit cu lut galben, era reîmprospătat.

Curățenia inimii era la fel de importantă ca cea a casei

În această săptămână „nu e bine ca femeia să coasă”, se spunea, pentru că „atunci împarte Sfântul Ilie trăsnetele” – un avertisment care ținea deopotrivă de rânduiala religioasă și de credințele populare legate de forțele cerești și pedeapsa divină.

Între Florii și Joia Mare, oamenii se spovedeau și se împărtășeau, dornici să intre în sărbătoarea Învierii cu sufletul curat și împăcați cu cei din jur. Era un timp al iertării și al împăcării, în care curățenia inimii era la fel de importantă ca cea a casei.

Foto: Casă pregătită de sărbătoare / Orman, jud. Cluj / Arhiva CJCPCT Cluj

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate