ACTUALITATE
VIDEO FOTO. Grav incendiu de casă în Baciu. A ars ca o torță. Focul, stins după 3 ore
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit de pe strada Magnoliei din Baciu.
La fața locului au acționat cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD.
În momentul sosirii echipajelor operative mansarda și etajul casei de locuit, cu o suprafață de aproximativ 100mp, garajul alipit casei și acoperișul unei anexe erau cuprinse în totalitate de flăcări.
Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a solicitat consult medical la locul incendiului, după ce a suferit un traumatism la un picior. Acesta a primit asistență medicală de urgență de la echipajul SMURD, iar ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Conform primei evaluări acesta era conștient și cooperant.
Operațiunile de stingere a incendiului au durat aproximativ 3 ore, fiind împiedicată propagarea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit. O autospecială pentru stingerea incendiilor a rămas în supravegherea zonei până dimineață.
Cauza incendiului este în curs de cercetare.
UPDATE
„La data de 26 august a.c., în jurul orei 00.01, a fost raportat un incendiu la un imobil de pe o stradă din localitatea Baciu.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri din cadrul I.S.U. Cluj, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Din primele verificări efectuate, s-a constatat că incendiul a afectat o locuință, precum și anxele situate în proximitatea acestuia.
Un bărbat, de 48 de ani, ar fi suferit leziuni la unul dintre mebrele inferioare, fiind transportat la o unitate medicală.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de distrugere, urmând a se stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul”, a transmis IPJ Cluj.
UPDATE 1
Potrivit ISU Cluj, în cursul zilei de astăzi, o comisie se va deplasa la fața locului pentru a cerceta cauza probabilă a incendiului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Marina
august 29, 2024 la 10:56 am
depozitare neconforma a materialelor pirotehnice.Legea ar trebui aplicata tuturor ,nu pe pile si culoare politica .DNA ar trebui sa-si facă treaba ,ANAF su alte instituții la fel.Comuna Baciu este sătulă de astfel de specimene