Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. De la Turda la Banjul. Doi TURDENI participă la Budapest-Bamako 2025, cel mai mare RALIU pentru amatori

Publicat


bamako

Budapest-Bamako 2025 este cel mai mare raliu pentru amatori ce se desfășoară în Africa. Acesta se desfășoară între 17 ianuarie și 2 februarie 2025. Este vorba de două săptămâni de aventură la care participă și doi turdeni amatori de senzații tari.

Ovidiu și Andrei, cei doi „haiduci” din Turda, cum le place lor să-și spună, vor avea de străbătut un traseu prin deșert, junglă și savană, cu o minimă asistență de-a lungul competiției. Câștigă cine ajunge primul, pe cea mai scurtă rută, cu cele mai multe checkpoint-uri bifate și cele mai puține încălcări ale regulilor de circulație.

bamako

VIDEO FOTO. De la Turda la Banjul. Doi TURDENI participă la Budapest-Bamako 2025, cel mai mare RALIU pentru amatori

„Adevărata aventură începe când ieșim din zona de confort, când trebuie să te lupți cu tehnologia, natura, birocrația, necunoscutul, dar mai ales cu mintea ta și propriile tale frici”, spun turdenii.

Cel mai mare raliu pentru amatori pe plan mondial reprezintă 20 de ani de experiență în aventuri auto trans-sahariene. Este un raliu atipic în care conduci 500-600 km/zi într-un mediu total neprietenos. Singura certitudine a B2B: totul e incert!

Raliul necesită pregătiri riguroase:
– echiparea și dotarea vehiculului
– vize
– asigurări
– dotări medicale și pentru prim ajutor
– pregătire fizică (echipamente, vaccinuri)
– pregătire mentală (poate cea mai importantă!).

Raliul are și o componentă de implicare în comunitățile locale

B2B ajunge în unele din cele mai sărace zone ale globului, unde accesul la resurse de bază este deseori limitat și orice obiect banal pentru noi e văzut ca o bogăție. Comunitatea B2B se implică să ajute locurile prin care trece, nu doar prin mici cadouri oferite spontan, ci mai ales prin proiecte anuale ce implică donații materiale sau financiare.

Planul pentru 2025 include:

– Mauritania – sprijinirea femeilor Noumghari prin donații de haine, rechizite, jucării, medicamente (comunitatea nu are acces la curent electric)
– Senegal – rechizite și echipament școlar pentru copii din Saint Louis Senegal – rechizite, haine și echipamente medicale pentru copiii din Kayes Bou Bou
– Gambia – distribuirea de plase împotriva malariei.

Ovidiu este inginer constructor, antreprenor cu spirit de aventură, concurent la B2B Rally 2022, Freetown (Sierra Leone).
El consideră că B2B rally o experiență ce îți schimbă viața. Deviza sa este „Nu muriți înainte să muriți!”

bamako

Andrei este medic pasionat de călătorii. A vizitat peste 50 de țări. A avut un an sabatic semi-nomad, când a călătorit în 16 țări de pe 3 continente. Nu refuză nici o experiență plină de adrenalină, consideră că B2B îți poate aduce echilibru în viață.

bamako

Cursă aniversară Budapesta-Banjul, aflată la 20 de ani de la prima ediție, va străbate 7.900 km cu deșert, junglă și savană, 4 țări africane: Maroc (inclusiv Sahara de Vest), Mauritania, Senegal, Gambia. Vor participa peste 80 de echipe,
inclusiv din cele de la prima ediție.

YouTube video

Video: B2B




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate