Connect with us

ADMINISTRAȚIE

VIDEO FOTO. Conducerea UBB promite soluții și schimbarea orarului pentru studenți. Cum arată sălile moderne de la CREIC

Publicat


creic

Relocarea parțială a cursurilor și laboratoarelor Facultății de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) în clădirile CREIC și TEAM, din zona Lomb, a generat nemulțumiri în rândul cadrelor didactice și un boicot din partea studenților. Deși spațiile sunt moderne, distanța față de centrul orașului și lipsa unor facilități esențiale, precum o cantină sunt principalele motive de disconfort.


În contextul relocării unor activități didactice ale Facultății de Matematică și Informatică (FMI) a Universității Babeș-Bolyai în cele două clădiri Creic și Team din zona Lomb, conducerea universității a avut două întâlniri importante: una cu cadrele didactice și una cu reprezentanții studenților.

„Am avut astăzi două întâlniri importante”

Rectorul UBB, Adrian Petrușel a explicat că în urma numeroaselor sesizări venite din partea cadrelor didactice și a studenților, conducerea universității a organizat două întâlniri importante: una cu profesorii de la toate departamentele și una cu reprezentanții studenților.

„În contextul situației generate de relocarea unor activități didactice ale Facultății de Matematică și Informatică în cele două clădiri Creic și Team din zona Lomb, am avut astăzi două întâlniri importante. Pe de o parte am avut o întâlnire cu cadrele didactice de la toate departamentele facultății.

Asta în condițiile în care, în perioada anterioară, pe mai multe canale ne-au provenit informații asupra faptului că niste colegii din Facultatea de Matematică și Informatică nu doresc o relocare a activităților la Creic și Team. Sigur, o parte a colegilor, pentru că am primit semnale din zona celor trei departamente.

Pe de altă parte, am avut o întâlnire și cu reprezentanții studenților, fie că e vorba de Consiliul studenților, fie că e vorba de organizațiile studențești ale Universității Babeș-Bolyai, legat de același subiect, pentru că perspectiva s-a mutat și în zona de studenți”, spune rectorul.

Discuții despre viitorul campus

Concluziile discuțiilor de luni au concretizat un aranjament pe care Facultatea de Matematică și Informatică va putea să îl continue sau nu. Oficialii au precizat că universitatea derulează un proiect amplu de dezvoltare a unui mini campus în zona Lomb, care ar urma să includă clădirea FMI, cămine studențești și un institut de cercetare.

„Din discuțiile de astăzi au reieșit următoarele lucruri. Pe de o parte, ca să diminuăm presiunea pe aceste ore care se țin, să zicem, departe de celelalte spații ale facultății din zona centrală. Mă gândesc clădirea centrală și Fsega, am decis să cerem sprijinul unor decani pentru unele spații în zona centrală și să relocăm o parte a activităților de la Creic în zona centrală, în așa fel încât să putem optimiza orarul studenților în interesul lor.

Pe de altă parte, fiindcă aici în spate este un proiect foarte mare gândit de universitate și asumat în urmă cu mai mulți ani, și anume dezvoltarea unui mini campus din care să facă parte atât clădirea Facultății de Matematică și Informatică, cât și cămine studențești, un institut de cercetare.

Am cerut facultății și decizia trebuie să aparțină Consiliului Facultății de Matematică și Informatică să ne spună dacă doresc să rămână în cărți pentru o dezvoltare a facultății în zona aceasta sau dacă acest proiect va trebui refăcut și relocat spre alte facultăți care sunt interesate de a veni aici. Am cerut ca termen pentru acestea aceste rezultate săptămâna aceasta, ca să nu perturbăm mai mult activitățile studențești și așteptăm ceea ce se va decide la nivelul facultății”, explică Petrușel.

Termenul pentru luarea unei decizii este până la finalul acestei săptămâni, pentru a nu perturba activitățile studenților.

Problemele semnalate: apă, prize, transport, cantină

În cadrul discuțiilor, au fost menționate și o serie de probleme logistice. Unele, potrivit conducerii, s-au dovedit nefondate, iar altele sunt în curs de rezolvare.

„În paralel am arătat toată deschiderea pentru rezolvarea acelor probleme care au fost semnalate pe bună dreptate atât de cadre didactice și de studenți privind activitățile din Creic. Sigur că unele sunt imaginare, de exemplu, lipsa apei potabile este un fals, apa potabilă este și am primit confirmarea Companiei de Apă Someș că apa este potabilă în această zonă.

rector ubb

Dar sunt alte probleme care au apărut inerente, nefuncționare a unor prize, inclusiv un punct al cantinei noastre se va deschide în curând aici. Deocamdată există un operator privat care face lucrul acesta, în baza unui contract de licitație câștigat cu cei care administrează Creicul, în așa fel încât să creăm condiții mai bune pentru studenții noștri”, povestește rectorul UBB.

În prezent, funcționează un operator privat de alimentație care asigură servicii de bază, până la deschiderea oficială a cantinei UBB.

Relocare parțială și reconfigurarea orarului

Decanul a precizat că universitatea va solicita sprijinul altor facultăți din zona centrală pentru a reloca o parte din ore, astfel încât să fie redusă presiunea asupra studenților care fac naveta între Creic și FSEGA.

„Săptămâna aceasta activitățile didactice trebuie să meargă în orarul stabilit. De săptămâna viitoare va fi un orar îmbunătățit, alcătuit în scopul optimizării activităților didactice pentru studenți, în așa fel încât să evităm deplasările între corpurile de clădire ale facultății din zona aceasta și din centru și sigur că în baza sprijinului pe care alte facultăți ni-l vor putea da, să asigurăm mai multe spații în zona centrală”, explică Adrian Petrușel.

19 săli în total și 5 laboratoare 

În privința infrastructurii disponibile, decanul facultății, Marcel Adrian Șerban, a oferit date exacte: „Cifrele exacte sunt 19 săli în clădirea Creic, respectiv în clădirea Team, cinci săli în clădirea Team și 14 în această clădire. La etajul doi sunt cinci săli care toate sunt dedicate pentru activități de laborator.

La etajul trei sunt două săli de curs, una mai mare cu 180 de locuri și una mai mică cu 64 de locuri. La etajul patru sunt șase săli și la demisol este o sală mare, o sală de curs de 210 locuri. În clădirea cealaltă sunt cinci săli care au o capacitate care variază între 35-45 de locuri. Ele putând fi folosite pentru ambele tipuri de activități, atât pentru activități de tip laborator, cât și pentru activități de tip seminar”.

De asemenea, în dulapuri se află laptopuri pentru studenți, care pot fi folosite în timpul laboratoarelor de către cei care nu au dispozitive proprii.

„În dulapuri sunt laptopuri pentru studenți, pentru cei care nu au sau nu vor să vină cu ale lor, în dulapuri sunt un număr de laptopuri care pot fi luate de către studenți și folosite pe perioada laboratorului”, a precizat decanul.

decan fmi

Condițiile sălilor de studiu din Creic

Clădirea Creic oferă condiții moderne pentru activitățile studenților și cadrelor didactice. Spațiile sunt luminoase, cu ferestre mari și vedere panoramică spre zona Lomb, iar mobilierul este nou, minimalist și funcțional.

În incintă există lifturi moderne și funcționale, o cafenea cu zonă de relaxare și servire, unde studenții pot consuma băuturi și gustări, precum și mese rotunde și zone de lucru comune. Laboratoarele sunt complet dotate cu calculatoare performante, monitoare mari, precum și ecrane interactive pentru prezentări.

Sălile de curs sunt prevăzute cu sisteme de proiecție, aer condiționat și iluminat modern, iar mobilierul este modular, adaptat pentru lucru în echipă. Atmosfera generală este una de campus tehnologic, bine ventilat, curat și adaptat nevoilor actuale de studiu și colaborare.

„Cam 40% dintre activitățile didactice sunt aici”

„Cam 40% dintre activitățile didactice ale facultății sunt aici. Sigur, poate sunt puține autobuze, poate trebuie suplimentat. Am făcut solicitări pentru o linie directă între campus FSEGA și campus Creic. Asta durează, licențele de transport nu se obțin de pe o zi pe alta. Noi am cerut din luna iunie acest lucru”, spune rectorul UBB.

Oficialii admit că distanța este cea mai mare problemă „Aici nu este buricul târgului, este o zonă cu două corpuri de clădire moderne, cu toate facilitățile necesare, dar nu este nici Piața Unirii, nu este nici Piața Universității. Suntem în două clădiri în care se pot desfășura foarte bine activități didactice.

Singura chestiune pe care n-avem cum să o rezolvăm este că aceste clădiri sunt aici, și că avem de parcurs un drum care uneori este mai lung decât am vrea noi să fie, mai ales când studenții vin, să zicem cu autobusele din centru sau din campusul studențesc Hașdeu. Asta este o chestiune cumva independentă de voința noastră”.

Câți studenți vin în prezent la Creic?

„Eu estimez așa cam 20% dintre studenți au venit în ultima săptămână. Mă refer la activitățile din această locație. La celelalte poate că procentul este mai mare”, spune decanul FMI. 

Această participare scăzută este una dintre îngrijorările principale ale conducerii, care caută soluții pentru a încuraja prezența.

Studenții: „E departe, nu avem sală de lectură și nici cantină”

Studentele FMI în anul II au vorbit deschis despre experiența lor la Creic.

„E prima dată când am avut oră aici și am venit să ne vedem. E departe și nu avem sală de lectură. Nu avem cantină. Dacă aveam pauză, poate că era mai rău. Noi suntem mai ok, că n-avem pauză, avem ore una după alta. Și pentru noi e ok pentru că suntem de la 9:00 până la 15:00 și nu e atât de mult timp. Dar cei care au până la 20:00 e destul de mult. Când vine vorba de mâncare, am ales să aducem mâncare de acasă, dar nu era cuptor cu microunde și am mâncat mâncarea rece”, declară studentele pentru Cluj24.

Studentele spun însă că sălile și dotările sunt moderne, iar problema principală rămâne distanța.

„Sălile sunt ok, moderne, băile la fel. Deci doar distanța. Asta ne supără cel mai mult, dar o să continuăm să venim. Avem doar o dată pe săptămână, nu e un așa mare impediment. Dacă aveam trei-patru zile pe săptămână, nu știu… sigur că pentru că avem numai aici ore și nu trebuie să fugim la FSEGA, nu e așa rău”, spun acestea.

Întâlnirea dintre studenți și conducerea UBB

În urma întâlnirii din data de 13 octombrie dintre reprezentanții studenților (OSUBB, CSUBB și KMDSZ) și conducerea Universității Babeș-Bolyai, s-au luat mai multe măsuri concrete în legătură cu situația studenților de la Facultatea de Matematică și Informatică afectați de mutarea cursurilor în campusul CREIC/TEAM. Reprezentanții studenților și-au menținut poziția fermă privind sistarea completă a activităților didactice din acest spațiu, invocând dificultăți legate de transportul public, orarele încărcate și deficiențe tehnice.

Decizii și măsuri asumate de universitate

În urma presiunilor, conducerea UBB a decis că votul final privind renunțarea la spațiul CREIC/TEAM va fi luat de Consiliul Facultății de Matematică și Informatică în ședința din 14 octombrie, iar în cazul unui vot favorabil, măsura va fi aplicată din următorul an universitar. Până atunci, s-a convenit ca orarul să fie modificat, începând cu săptămâna următoare, astfel încât numărul cursurilor din campusul CREIC/TEAM să fie redus la minimum, iar o parte semnificativă a activităților să fie mutate în alte facultăți din zona centrală a Clujului.

Totodată, universitatea a anunțat deschiderea unui punct mobil de cantină în incinta CREIC/TEAM, cu prețuri identice celor din Cantina Hașdeu, și a reiterat că introducerea unei linii directe de transport între FSEGA și campusul CREIC/TEAM rămâne o prioritate.

Reprezentanții studenților au transmis că boicotul va continua până la soluționarea definitivă a situației și au pus la dispoziția colegilor un formular online de sesizare a problemelor, pentru a le centraliza și înainta conducerii universității.

Proiectul mini-campusului: termen estimat între 6 și 10 ani

În privința viitorului campus din Lomb, rectorul UBB a precizat „a fost un concurs internațional. În decembrie anul trecut, în 2024, Primăria a transferat în regim gratuit terenul către universitate. Există o firmă care face proiectarea. Un campus funcțional, durează să fie finalizat undeva între 6 și 10 ani”.

Relocarea Facultății de Matematică și Informatică în clădirile Creic și Team au stârnit nemulțumiri justificate de distanță și lipsa unor facilități esențiale. Deși infrastructura este modernă, iar condițiile din săli sunt bune, problemele de transport, alimentație și orar rămân aspecte sensibile.

Conducerea universității promite că va ajusta orarul și va continua demersurile pentru o linie directă de transport între campusurile UBB, în timp ce studenții speră ca, în viitor, proiectul mini-campusului să devină realitate.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate