Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Colindători ai speranței: MAGIA lui Moș Nicolae prin ochii unor copii speciali

Publicat


Într-o atmosferă încărcată de emoție și magie, joi, în inima Clujului, la biserica din cartierul Someșeni, a avut loc un concert de colinde care a demonstrat că adevărata frumusețe vine din suflet. Protagoniștii au fost copiii cu sindrom down, care, prin glasurile lor curate și zâmbetele sincere, au adus spiritul sărbătorilor mai aproape de cei prezenți.

Evenimentul a reamintit tuturor cât de valoroasă și importantă este acceptarea și cum, în diversitate, găsim cu adevărat spiritul sărbătorilor.

colindatori down

„Colindele lor ne învață bucuria autentică”

„Este evenimentul lor, pe care îl organizăm de 13 ani încoace la fiecare început de lună decembrie pentru că, în primul rând, lăudăm prin colinde Nașterea Mântuitorului, lucru care ne bucură foarte mult și ne place și în al doilea rând, pentru revederea, întâlnirea cu colegii, prietenii, pur și simplu. Anul acesta, pentru prima oară avem invitați din Sibiu, două asociații „Împreună pentru Ștefan” și „Asociația Teo” și tot pentru prima oara cânta și corul tinerilor ortodocși din Sibiu”,  a spus Adriana Avram, președinta Centrului Raluca.

colindatori down

A fost o seară magică, cu multă încărcătură emoțională și toată lumea a sărbătorit în seara de ajun, iar pe fața copiilor se citea bucuria, mai ales când l-au văzut pe Moș Nicolae.

Despre centrul Raluca

Asociația s-a născut în 2010, anul acesta și-a procurat și actul de identitate. A început chinuit, fără prea multe informații despre ce înseamnă o activitate în asistență socială, căci doamna Adriana, președinta ei, a terminat științe economice, a lucrat într-o bancă, iar soțul dânsei este preot, care a mai avut de-a face cu astfel de activități, dar nu la nivelul acesta.

colindatori down

De ce poartă numele Raluca?

Raluca, fata lor, pentru că s-a născut cu sindrom down, a fost principalul motiv al începerii acestui proiect. A trebuit găsită o soluție pentru ca ea să aibă viață normală. Anii au trecut, iar în ziua de azi Raluca este solista unei trupe, este salariată de aproape 5 ani și din 2014 activează la TVR ca și reporter cu sindrom down.

Anul acesta au colaborat cu direcția generală DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj).

Andreea Ungur




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate