Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Casă nouă, din cărămidă, pentru familia cu 6 copii din Călățele. E aproape gata

Publicat


Casa care se construiește pentru familia de romi din Călățele cu șase copii și o mamă de 21 de ani este aproape de finalizare, estimarea fiind că, dacă ritmul actual se menține, ar putea fi gata până duminică sau luni, după care va urma partea de dotare cu mobilier și alte lucruri de trebuință. 

Constructorii au turnat fundația de beton și au înălțat pereții de cărămidă, urmând apoi acoperișul din grinzi de lemn și acoperirea cu tablă.

”Lucrurile s-au mișcat foarte repede. Am început la 1 februarie și în câteva zile se vede nu progres foarte mare, pentru că ne-am dat tot interesul să finalizăm rapid căsuța.

Dacă mai primim donații în bani, sperăm să finalizăm construcția până duminică sau luni, după care să o dotăm cu mobilier. Vom lua un aragaz pe lemne, să aibă, cât de cât, condiții decente”, a spus președintele organizației de tineret a Partidei Romilor ”Pro Europa” Cluj, Dragoș Roșianu.

Între timp, mama și copiii au fost cazați la asociația Prison Fellowship Cluj-Napoca până la finalizarea casei.

Clujenii care vor să ajute la construirea căsuței pot dona bani în contul RO85BTRLRONCRT0504528301, deschis pe numele Tomoiagă Ioana Maria Nicoleta.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate