Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Alpha Bank despre podeaua și tavanul căzute la Dej: A fost o problemă la structura clădirii

Publicat


Alpha Bank Romania anunță că, în prima parte a zilei de luni, a avut loc un incident nefericit la Agenția Dej a băncii, unde a căzut o parte din podea, antrenând și căderea unei părți din tavanul fals. Incidentul a fost cauzat de o problemă la structura clădirii.

În cadrul unității, la momentul incidentului se aflau cinci clienți și șapte angajați.

Alpha Bank despre podeaua și tavanul căzute la Dej: A fost o problemă la structura clădirii

Reprezentanții băncii au anunțat imediat incidentul la numărul de urgență 112, echipele de intervenție deplasându-se rapid la fața locului pentru a acorda asistență și pentru a investiga circumstanțele acestui eveniment.

Trei persoane au primit asistență medicală la fața locului, două dintre acestea fiind transportate ulterior la spital pentru investigații suplimentare.

Citește și VIDEO. Tavan PRĂBUȘIT peste mai multe persoane la o bancă din Dej. Sunt cel puțin trei VICTIME

Colaborăm cu proprietarul clădirii

“Siguranța clienților și a personalului este prioritatea noastră principală.

Colaborăm strâns cu autoritățile și cu proprietarul clădirii pentru a stabili cu exactitate cauza acestui incident și luăm toate măsurile necesare în astfel de situații excepționale.

Ne exprimăm profundul regret pentru situația creată și facem tot ce ne stă în putință pentru a susține persoanele afectate”, au declarat reprezentanții băncii.

Aceștia au adăugat că vor oferi actualizări suplimentare pe măsură ce vor obține informații noi și relevante cu privire la acest incident.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate