Connect with us

EVENIMENT

UPDATE VIDEO FOTO. Accident între o mașină și o motocicletă, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca

Publicat


Un accident s-a petrecut duminică, în jurul orei prânzului, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, între o mașină și o motocicletă. La fața locului intervin echipaje SMURD, o ambulanță și pompierii.

Un accident s-a petrecut duminică la prânz, în Piața Avram Iancu, la intersecția dintre străzile Dorobanților și Piața Ștefan cel Mare. Potrivit primelor informații, în incident au fost implicate o mașină și o motocicletă.

În acest moment, la fața locului intervin echipaje ale ISU Cluj și ale SAJ Cluj. Momentan, nu sunt informații privind starea persoanelor implicate în accident.

UPDATE

„Motociclistul, un tânăr de aproximativ 25 de ani, primește îngrijiri medicale și va fi transportat la spital. Se intervine cu două autospeciale și o ambulanță SMURD”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

UPDATE

„În data de 25 mai a.c., în jurul orei 12:30, la intersecția dintre Piața Ștefan cel Mare și Bulevardul Dorobanților, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, din județul Hunedoara, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre Bulevardul Eroilor, nu ar fi respectat culoarea semaforului electric, intrând astfel în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a transmis IPJ Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate