EVENIMENT
VIDEO FOTO. 19 copii și tineri cu Sindromul Down au GĂTIT salată Caesar la un hotel din Cluj. Au fost PREMIAȚI
19 copii și tineri cu Sindromul Down au participat joi, la Hotel Delaf, la un concurs gastronomic („Farfuria Fericită”) în cadrul Festivalului anual „Flori de Speranță”, organizat de Asociația Down Centrul Educațional Raluca din Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Local și al Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, fiind dedicat persoanelor cu dizabilități din România și Republica Moldova. Festivalul a început în data de 29 august și se va încheia mâine, 2 septembrie, cuprinzând, pe lângă evenimentul culinar, un concurs Miss și Mister, unul de pictură și artă fotografică, dar și un campionat de pescuit.
„Acest festival este incluziv din 2017, cu participarea școlilor de masă. La început, copiii erau rezervați, mirați și se uitau la ei ciudat, pentru că acasă nu li s-a vorbit niciodată despre asta. Acum sunt prieteni.
În general, ei se luptă să își depășească inhibițiile. Se simt bine în pielea lor, dar se lovesc uneori de diverse situații în urma cărora chiar suferă.
Acolo e vorba despre noi, părinții, despre modul în care abordăm situația. Pentru că noi nu îi sprijinim așa cum au nevoie, pentru a duce o viață normală.
De exemplu, când ajung la vârsta la care iubesc, nu trebuie să îi descurajăm, din contră. Trebuie să le fim alături, să îi sprijinim, în loc să ne agităm din cauza asta”, precizează Adriana Avram, fondatoarea Asociației, pentru Cluj24.
Un om deschis face un alt om fericit. Stop marginalizării
Întrebată care este diferența între interacțiunea cu un om considerat normal și cea cu o persoană cu Sindromul Down, aceasta a răspuns simplu: „Deschiderea cu care o primim”.
„Să fii un om deschis la îmbrățișarea lor sinceră, să le zâmbești, să îi încurajezi, să îi vorbești prietenos, acestea sunt lucrurile care îi fac să nu se mai dezlipească de oamenii cu care interacționează, și e foarte important să ne comportăm astfel, fiindcă în societate, încă sunt marginalizați când vine vorba de orice.
Se spune la toate posturile de televiziune că persoanele cu dizabilități au drepturi, dar statul nu vine cu nimic în întâmpinarea lor, părinții sunt cei care depun mai multe eforturi pentru a-i integra.
Directorul de la un magazin Kaufland unde lucrează Raluca a spus că a avut o teamă teribilă când aceasta a fost repartizată acolo, că nu știa ce să facă, până când și-a dat seama că este un angajat model, fiind harnică și serioasă.
Toți cei cu Sindromul Down sunt așa, dar trebuie încurajați și primiți”, explică Adriana.
Diferiți, dar împreună
Este de părere, așadar, că activitățile precum cea organizată joi la Hotel Delaf îi ajută pe copii și tineri să se cunoască mai bine, să se simtă acceptați, dar și să își dezvolte abilitățile.
„Este a treia ediție a concursului gastronomic din cadrul Festivalului Național <<Flori de Speranță>>, aflat la a 11-a ediție. Numărul a crescut considerabil. Anul trecut au fost 14 concurenți, anul acesta sunt 19.
Vă doresc succes, am o încredere fantastică în voi. Sunteți toți câștigători de locul I. Părinților nu pot decât să le mulțumesc că au făcut efortul și că au venit în condițiile acestea grele, pentru a contribui la marea familie Down a României și Republicii Moldova”, a spus aceasta în deschiderea evenimentului.
A mulțumit și tinerilor voluntari, liceenilor implicați în proiect, care au ajutat pe tot parcursul evenimentului, deși a fost prima dată când au intrat în contact cu persoane cu Sindromul Down.
„Derulăm un proiect, <<Diferiți, dar împreună>>, iar ei au ales să fie alături de noi și la celelalte activități din cadrul festivalului.
Le mulțumesc și gazdelor de la Hotel Delaf, pentru omenia cu care ne primesc an de an. Avem o ofertă foarte bună din partea lor, sunt oameni minunați cu suflet mare.
Părintele Nicolae Steihardt spunea <<Dăruind vei dobândi>>, iar acesta este și sloganul Asociației”, adaugă Adriana.
Asociația, a doua casă: „Suntem o familie de oameni muncitori”
Potrivit spuselor sale, ONG-ul a luat naștere în urmă cu 12 ani, „aproape din nimic”, și îl consideră o familie.
„Suntem o familie de oameni muncitori, iată-ne după 12 ani în fața dumneavoastră”, a mai precizat aceasta, introducându-l pe Zsolt Kovacs, bucătar pasionat și voluntar la Asociația Down Centru Educațional Raluca din anul 2013.
Acesta este, totodată, vicepreședintele juriului în cadrul concursului gastronomic „Farfuria Fericită”, membru al Asociației Internaționale a Bucătarilor (din 2011), fiind recunoscut și în sfera universitară, dat fiind că a preluat modulele educative pentru: manager hotelier, restaurant, administrație pensiuni turistice, bucătărie internatională și românească.
Președintele este Sorin Berar, bucătar șef, cofetar, pizzar, director zonal în cadrul ACEEA, formator a multor generații de bucătari și evaluator în cadrul comisiilor de evaluare pentru calificarea de bucătar. A participat la peste 50 de competiții naționale și internaționale, obținând peste 100 medalii și 15 cupe în 12 ani de competiții.
Ugradi Csaba, membru al juriului, este executive chef, cu o activitate în domeniul gastronomiei de peste 20 ani, ce a format, la rândul său, multe generații de bucătari, și a participat la concursuri naționale de gastronomie, fiind membru în comisii de examinare la diferite școli de formare pentru bucătari și cofetari.
Chefii i-au îndrumat pe concurenți pe tot parcursul evenimentului, felicitându-i pentru stilul de lucru curat și pentru salatele Caesar preparate cu grijă, pe care le-au degustat împreună.
Toți cei 19 concurenți au fost premiați cu câte 125 de lei și diplome cu calificativele primite de la jurați, care au considerat că, fiind prima ediție jurizată, să funcționeze amical, fără stres și emoții concurențiale.
Totodată, i-au încurajat pe participanți să exerseze acasă, în bucătărie, pentru că anul care urmează va fi unul cu premii diferite în funcție de prestația fiecăruia.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






