Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Fata electrocutată în Gara Cluj-Napoca era însoțită de un tânăr de 24 de ani. S-au urcat pe tren să își facă selfie

Publicat


Polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj-Napoca au făcut precizări despre fata de 20 de ani, electrocutată aproape de Gara Cluj-Napoca, aceasta fiind însoțită de un tânăr de 24 de ani. 

Astfel, oamenii legii fost sesizați, sâmbătă dimineață, despre faptul că doi tineri din municipiul Brașov, în vârstă de 20 și 24 de ani, ar fi fost accidentați în timp ce se aflau urcati pe o garnitură de tren aflatã în gara din municipiul Cluj-Napoca.

Tânăra electrocutată în Gara Cluj-Napoca era însoțită de un băiat. S-au urcat pe tren să își facă selfie

”Cei doi au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior tânăra fiind transportată de urgentã la o unitate medicală.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuni de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurãrile evenimentului”, arată IPJ Cluj.

Potrivit unor surse Cluj24, cei doi s-au urcat pe tren să își facă selfie cu telefonul mobil, fata electrocutată fiind însoțită de un tânăr de 24 ani.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate