CLUJ24 TV
VIDEO.Expertul Alexandru Roja despre curajul de a inova și viitorul industriei digitale. Transilvania Digital Innovation la Cluj
Clujul se pregătește să găzduiască, joi, 16 octombrie, Transilvania Digital Innovation Summit, un eveniment dedicat tehnologiei, antreprenoriatului și transformării digitale.

Despre importanța acestui summit și provocările digitalizării în România a vorbit Alexandru Roja, expert în inovație și transformare digitală din cadrul Transilvania IT Cluster, într-un dialog purtat la podcastul Cluj24.
România, pe ultimul loc la digitalizare
„Suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește digitalizarea, atât a companiilor, cât și a instituțiilor publice”, afirmă Alexandru Roja.
Hubul pe care îl coordonează încearcă să reducă acest decalaj prin sprijin oferit companiilor și instituțiilor în procesul lor de transformare digitală. Evenimentul de joi va prezenta studii de caz și bune practici, exemple de companii care au reușit să își crească maturitatea digitală și competitivitatea prin integrarea tehnologiei.
Curajul de a adopta tehnologia
Unul dintre mesajele principale ale summitului este curajul – curajul de a învăța, de a experimenta și de a adopta tehnologii noi.
„Poate una dintre cele mai mari piedici pe care le-am văzut este rezistența la schimbare. Managerii vor rezultate concrete, dar trebuie să înțeleagă limbajul digitalizării. Trebuie să avem curajul de a utiliza tehnologii pentru a fi mai inovativi și mai competitivi”, subliniază Roja.
Speakeri din Guvern și mediul privat
Summitul va reuni reprezentanți ai Guvernului României, ai Autorității pentru Digitalizarea României, dar și lideri din companii și universități.
„Vom avea speakeri din instituții publice, dar și consultanți și antreprenori. Cei din mediul privat vor aduce idei și sfaturi concrete, iar reprezentanții statului vor prezenta oportunități și proiecte pentru companii”, explică expertul.
Printre partenerii principali se numără Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Higia, INC The Team și Transilvania IT Cluster, care coordonează hubul digital.
Audit gratuit de maturitate digitală și zonă de networking
Participanții vor avea acces la o zonă de expoziție cu soluții digitale, o zonă de conferințe și paneluri de discuții, dar și la o activitate interactivă: un audit gratuit de maturitate digitală, realizat după metodologia Comisiei Europene.
„Fiecare participant va putea afla care este nivelul său actual de digitalizare și unde poate îmbunătăți. Totul gratuit”, precizează Roja.
Evenimentul va include și o zonă de networking, destinată celor care caută parteneri și colaboratori pentru viitoare proiecte.
Clujul, între outsourcing și inovație proprie
Discuția a atins și tema industriei IT locale.
„Clujul s-a dezvoltat pe baza industriei IT, însă marea problemă e că avem foarte puține produse proprii. Aproximativ 70% dintre companii livrează servicii pentru alții, doar 30% dezvoltă produse inovative. Pe termen lung, trebuie să inversăm acest procent”, consideră Alexandru Roja.
El subliniază că orașul rămâne totuși un pol antreprenorial puternic, unde apar constant firme noi și idei inovatoare.
Este Clujul Silicon Valley al României?
Întrebat dacă titlul de „Silicon Valley al României” mai este valabil, Roja oferă o perspectivă realistă: „Nu ne putem compara cu Statele Unite, dar avem un atu uriaș: universitățile. Avem competențe excepționale în IT și tehnologii, iar acestea pot deveni motorul viitorului. Important e să creăm un climat care să sprijine ideile să ajungă rapid pe piață și să fie susținute de investitori”.
Clujul, pol european al tehnologiilor emergente
Transilvania IT Cluster și partenerii săi au mizat pe specializări cheie: inteligență artificială, știința datelor și securitate cibernetică.
„Avem companii foarte bune în aceste domenii, iar Clujul și-a definit deja niște piloni de excelență care îl fac competitiv la nivel european. Vedem investiții majore, cum ar fi viitorul institut de inteligență artificială gestionat de UTCN”, explică Roja.
Summitul va aduna peste 500 de participanți la Elitis Events Center, un spațiu unde antreprenorii, experții și autoritățile vor discuta despre direcțiile viitorului digital.
„Abia aștept să ne inspirăm unii pe alții. Participanții să fie curajoși, să pună întrebări, să ne conectăm. Ecosistemul din jurul Transilvania IT are foarte multe de oferit – dar trebuie să ne deschidem către el”, transmite Alexandru Roja.
Contextul summitului
Summitul o să fie un eveniment de 1 zi, cu 9 sesiuni paralele, cu și despre digitalizare și transformare digitală. Se va vorbi în summit despre România digitală, despre digitalizarea IMM-urilor și a autorităților publice, precum și importanța acestor lucruri. Ce trebuie să facem să fim bine în viitor din acest punct de vedere.
Summitul este organizat sub egida unui proiect cofinantat de Uniunea Europeană și Guvernul României, proiect numit The European Digital Innovation Hub in Transilvania.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






