EVENIMENT
VIDEO. Dan Tarcea (PNL Cluj-Napoca): România trebuie să pună în aplicare referendumul cu 300 de parlamentari
Președintele PNL Cluj-Napoca, viceprimarul Dan Tarcea, consideră că, în contextul discuțiilor privind măsurile de reducere a deficitului bugetar, România trebuie să pună în aplicare referendumul care prevede doar un număr de 300 de parlamentari. Afirmația a fost făcută la podcastul ”Test de sinceritate” de pe Cluj24.
”Cred că România trebuie să pună în aplicare referendumul. Adică, dacă românii au decis odată că trebuie să fie 300 de parlamentari în două Camere, adică avem această obligație să avem 300 de parlamentari în două camere. Poziția PNL-ului este cu reducerea numărului de parlamentari.
Asta se conturează. La cel puțin, poziția PNL Cluj în este asta. 300 de parlamentari.
Noi vom susține atunci când vom fi întrebați această poziție.
Până la urmă poporul este suveran, poporul a decis. Haideți să vedem cum putem să eficientizăm. Pentru că sunt câțiva parlamentari, nu din Cluj neapărat, care se duc doar să bifeze o acțiune că sunt acolo.
Și atunci eu cred că poate să funcționeze foarte bine și cu 300 de parlamentari”, a spus Tarcea.
Referendumul consultativ privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a avut loc în 22 noiembrie 2009. Deși validat, iar 88,84% dintre români au fost de acord cu această reducere, decizia nu a fost respectată.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






