Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Cultură de cannabis, descoperită într-o pădure de lângă Cluj-Napoca. Doi traficanți de droguri, REȚINUȚI de polițiști

Publicat


La data de 12 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat trei percheziții domiciliare, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc. A fost descoperită o cultură outdoor, cu peste 40 de plante de cannabis, iar două dintre cele trei persoane au fost reținute.

În urma cercetărilor a reieșit că, în perioada septembrie-octombrie a.c., doi bărbați, cu sprijinul celui de-al treilea, ar fi înființat și întreținut o cultură de cannabis destinată comercializării, de 41 de plante, în cantitate de aproximativ 24 de kilograme de masă verde, într-o pădure din proximitatea municipiului Cluj-Napoca.

Ieri, 12 octombrie a.c., cei trei s-ar fi deplasat la respectiva cultură, iar ulterior, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, au fost depistați în trafic.

Captură de 1,2 kg cannabis

În autoturismul cu care se deplasau a fost descoperită și ridicată cantitatea de aproximativ 1,2 kilograme de cannabis (plante recoltate recent și fragmentate).

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate 35 de grame de MDMA, peste un kilogram de cannabis, ciuperci cu efect halucinogen, dar și o instalație de ventilare, fertilizatori, kituri pentru creșterea fungilor, pungi transparente cu o substanță solidă, sub formă de cristale de culoare gălbuie-maro, 3 telefoane mobile, o unitate centrală și 4 cartele telefonice.

Zeci de mii de lei și valută

foto 2 bcco

De asemenea, au fost descoperiți 56.090 de lei, peste 600 de euro, 300 de dolari, 210 lire sterline, dar și cântare electronice de precizie, alături de diverse tipuri de fragmente de plante, frunze și muguri în mai multe recipiente, urmând a fi stabilă proveniența și cantitatea totală a acestora.

În urma administrării probatoriului, în cauză a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a celor doi bărbați, în vârstă de 29 de ani, ambii din municipiul Cluj-Napoca.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate