CLUJ24 TV
VIDEO. Convorbiri provinciale. Doru Pop: Filmele Mirciulică și Teambuilding, fără valoare artistică. Dar cu succes de public
Doru Pop, profesor la Facultatea de Teatru și Film a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a fost invitatul lui Florin Danciu la podcastul ”Convorbiri provinciale realizat de Cluj24. Acesta a declarat, referitor la cele două filme românești în vogă, Mirciulică și Teambuilding, că ultimul reprezintă un fenomen din punct de vedere al încasărilor, cu peste 5 milioane de dolari.
”Asistăm la un reviriment al comediei. Românilor le trebuie comedie, vor să vadă astfel de producții și se înghesuie în cinematografe pentru asta. E o foame de comedie, de umor”, a spus Pop.
Acesta consideră că a constatat o predilecție la români, adânc înrădăcinată în imaginarul colectiv, de a râde de semenii lor și de a vrea să îi vadă și pe aceștia în situații nefericite.
În ceea ce privește efectiv cele două filme, niciunul dintre aceste cazuri nu sunt la un nivel înalt din punct de vedere artistic.
”Amândouă au aspect de televiziune, seamănă, mai degrabă, cu niște telenovele, cu telenovelele turcești care sunt la modă. Din punct de vedere cinematografic nu au valoare estetică, însă au valoare pe acest palier al încasărilor financiare”, a explicat profesorul clujean.
Metroul nu se justifică
Doru Pop s-a referit și la discuțiile din spațiul public legate de proiectul de metrou din Cluj-Napoca și a spus că, în România, vor fi doar doi oameni care au făcut metroul, și anume Nicolae Ceaușescu și Emil Boc, ”amândoi de aceeași talie istorică”.
”E și un orgoliu la Clujul și metroul. Un oraș cu 400.000 de locuitori nu are nevoie de metrou. Județul Cluj are 600.000 de locuitori. Dacă toți locuitorii merg cu metroul nu e rentabil. Nu știu ce specialiști au fost consultați, dar nu se justifică. Am mari îndoieli. (…) E clar că cineva dorește să rămână în istorie”, a mai spus profesorul clujean.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






