Cinema Arta a găzduit miercuri seara un eveniment special, „Exerciții de teatru și film”, în cadrul căruia actorii de la Reactor de creație și experiment, coordonați de regizorul Radu Jude și operatorul de imagine Marius Panduru, au jonglat cu artele spectacolului. Cinefilii au vizionat, gratuit, o serie de 7 scurtmetraje filmate în Cluj-Napoca, urmate de puneri în scenă menite să reliefeze intersecțiile, precum și modurile diferite prin care realitatea poate fi reprezentată în film, respectiv teatru.

Radu Jude și Marius Panduru, prezenți la eveniment, au împărtășit câteva idei cu Cluj24, referitoare la colaborarea cu actorii din Cluj-Napoca și nu numai.

„Am primit o invitație de la ei, a fost propunerea lor de a explora cinemaul în raport cu teatrul și mi-a plăcut foarte mult ideea. Rossellini (regizor italian de film și televiziune) spunea, la un moment dat, că toate industriile care merg bine au un departament de cercetare, dar cinemaul nu, și atunci, orice lucru care ține de cercetare, implicit Reactorul de creație și experiment, e util.

Pentru mine, e util să înțeleg ce înseamnă cinemaul și ce înseamnă teatrul, pentru că nu mi-e foarte clar. Fac cinema de foarte mult timp, dar nu mi-e clar care sunt limitele și potențialitățile cu mizanscena, de aceea mi s-a părut foarte relevant”, a precizat Radu Jude.

Regizorul, invidios pe actorii din Cluj: „Ce fac ei e peste ce sunt capabil să fac eu”

Echipa de la Reactor a venit cu propunerea de colaborare în urmă cu aproximativ un an, după care au discutat despre ce se poate face, iar rezultatele i-au întrecut așteptările.

„Admir foarte mult ce fac cei de la Reactor. Am văzut spectacolele, cunosc o parte din actori și mi se pare că orice loc în care faci niște lucruri în afara cărărilor bătătorite merită mai multă atenție și susținere. Eu doar am coordonat acest atelier. Au fost 2-3 discuții pe Zoom în care ne-am hotărât ce să facem, apoi am venit aici, în urmă cu câteva luni.

Aș spune că am chiar o anumită invidie, pentru că ce fac ei e peste ce sunt capabil să fac eu. Sunt puțin invidios, în sensul pozitiv. Ei au avut dreptul să își aleagă ce subiecte vor, să le trateze cum doresc, eu am fost doar ghid într-o direcție sau alta, dar deciziile și opțiunile regizorale și dramaturgice sunt integral ale lor”, împărtășește el.

Impresiile actorilor despre colaborarea cu Jude: „Fiecare a luat ce i s-a părut util, păstrându-și autonomia, ceea ce mi se pare un gest de maturitate artistică”

Câțiva actori de la Reactor au împărtășit cu Cluj24, la rândul lor, impresiile în urma colaborării.

„Suntem prieteni de foarte mult timp, ne validăm și ne face mereu plăcere să lucrăm împreună”, a spus Doru Taloș.

Acesta a jucat, printre altele, rolul sirenei în piesa lui Adonis Tanța, care a stârnit hohote de râs în public. Întrebat cum a reușit să se controleze la filmări ca să nu râdă – scurtmetrajul a fost filmat dintr-o bucată – acesta a răspuns că a avut noroc.

„Cred că <<sirenul>> recuperează în acest atelier un rol pe care Adonis îl avea pentru mine într-un lungmetraj filmat într-o vară în care, cu 10 zile înainte de începerea filmărilor, am fost operat de apendicită și nu am mai putut participa. Filmul se vede în februarie la Arta”, adaugă el.

„A fost o întâlnire foarte interesantă în care Radu, prin implicarea și feedback-ul lui, ne-a provocat să ne schimbăm direcția sau să o apărăm. E un artist care are un dialog destul de brutal și tranșant, cred că poate stârni reacții contrariate. Fiecare a luat ce i s-a părut util, păstrându-și autonomia, ceea ce mi se pare un gest de maturitate artistică, pe care Radu l-a respectat. A fost un experiment destul de intens”, împărtășește Oana Mardare.

Actrița a explicat, de asemenea, felul în care scurtmetrajul „Lumina și Ruina” a fost transpus într-o piesă de teatru. Regizorul aici a fost Doru Vatavului, care a pornit de la ideea creării apusului pe scenă. S-a folosit de spațiul fizic pentru a reda o serie de amintiri petrecute acolo.

„A folosit elementele cu care se poate lucra în film și teatru pentru a reda un moment trecut, ceea ce a fost o provocare. Dacă în partea de film e o reconstituire mai profundă și realistă a sentimentelor, în partea de teatru e o stare diferită, un fel de revoltă, de autoironie. Am încercat să folosim un limbaj mai teatral, un ton mai puțin realist. Doru s-a jucat cu elemente mai subtile de teatralitate. În transpunerea piesei pe scenă, am vrut să schimbăm registrul printr-o expunere mai comică”, completează Oana.

Radu Jude și Marius Panduru au fost coordonatorii atelierului. La început, a avut loc o discuție despre ce vrea să facă fiecare – Doru a vrut să scrie și să regizeze – apoi s-a stabilit tema comună a unor materiale-hibrid sub forma de teatru-film.

„A fost mai degrabă un proces de lucru în care le mai arătam din când în când coordonatorilor statusul proiectului, fie că era sub forma de script sau repetiție filmată cu telefonul, iar ei ne dădeau feedback.

<<Lumina și Ruina>> este un soi de reportaj fictiv, sau mockumentary, în care personajul încearcă să reconstituie un moment din trecut revizitând spațiul în care a avut loc. Inițial, planul era ca prin teatru să reconstituim atmosfera pe care nu a reușit să o regăsească la locul cu pricina în film, dar apoi, scriind, s-a transformat în altceva.

A devenit un soi de continuare a parcursului emoțional al personajului din film, doar că într-un cu totul alt registru, mai teatral, mai performativ. A devenit mai mult o continuare decât o transpunere a filmului în teatru, deși sunt elemente de atmosferă din film care au fost recreate scenic prin lumină, sunet și prezența performerului, care era ideea de la care am pornit. S-a potrivit mai bine în final, fiindcă întâmplarea a făcut ca lumina și sunetul descrise în text să fie prezente aproape identic la filmări”, indică Doru.

Teatrul și filmul pot spune aceeași poveste: „Se întrepătrund în unele părți, în altele sunt complet diferite”

În opinia lui Jude, una dintre confuziile privind cinemaul este că e un domeniu complicat, cu tehnică multă, echipe, lumini, microfoane, bani și așa mai departe, idee cu care nu este întocmai de acord. „Exerciții de teatru și film” e principalul său argument în acest sens.

„Dacă reduci totul la esență, e vorba despre o cameră și un microfon care înregistrează ceva. Am zis să pornim de la baza cinemaului, reprezentând realitatea printr-un mic film și un mic spectacol de teatru ca să vedem diferențele între modalitățile de reprezentare între cele două arte. Se întrepătrund în unele părți, în altele sunt complet diferite”, subliniază regizorul.

Întrebat cu ce gânduri a încheiat experimentul, acesta a spus: „Admirația mea față de oamenii de la Reactor e și mai mare”.

Filme din ce în ce mai amatoricești: „În cinema contează să ai o cameră și să vrei să vezi realitatea cu ajutorul ei”

În prezent, mai lucrează la 2 filme care se află în faza de post-producție. Despre unul dintre ele a dezvăluit câteva detalii. „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” este despre muncă, exploatare și moarte. Totodată, e un film „foarte amestecat”, fiindcă pe jumătate e film de montaj, iar pe jumătate se bazează pe mizanscenă.

„E un film în care am încercat să obțin un anumit amatorism al realizării. E mult mai amatoricesc decât filmele anterioare, care și ele erau din ce în ce mai amatoricești”, adaugă el, fiind de părere că cinemaul poate fi făcut exclusiv din dorința de a exprima ceva, fiind nevoie doar de o cameră.

„Cred că pentru fiecare om există un milion de căi pentru a face orice și cred că mistica ce înconjoară partea din cinema cuprinsă de experiențe și ideea că trebuie să fii nu știu ce e o prostie. Cinemaul poate fi făcut de oricine, oricând, oriunde.

Nu ai nevoie de nimic, decât de dorința și de interesul de a folosi acest mijloc de expresie, care poate fi făcut cu o cameră de 35 de milimetri, cu una profesională, cu una video, sau cu telefonul mobil. Trebuie doar să ai dorința de a exprima sau a povesti ceva prin imagini, de a explora o realitate folosind imaginea în mișcare.

Dacă vrei să scrii poezie, contează să ai un pix și o hârtie și scrii poezie, punct. Restul e altă discuție, nu mă bag. În cinema contează să ai o cameră și să vrei să vezi realitatea cu ajutorul ei, la fel cum pentru un virus, dacă vrei să îl vezi, ai nevoie de un microscop. Dacă vrei să cercetezi chipul cuiva, o stradă, cum pică lumina dimineața sau cum plouă pe acoperiș, ai nevoie de o cameră.

Warhol spunea, când s-a apucat de cinema și toată lumea îl întreba de ce, că e foarte simplu, apeși pe un buton și camera filmează singură. Și oricât ar suna de provocator, în realitate, dacă te întorci la esență, e adevărat. Desigur că sunt enorm de multe obstacole, dar trebuie depășite”, opinează Jude.

Regizorul român are peste 50 de premii, dar se confruntă cu „lipsa de talent”

Întrebat care e un obstacol semnificativ de care s-a lovit pe parcursul carierei, a răspuns: „lipsa de talent”.

„Nu am un talent regizoral real. Tot ceea ce am făcut a fost o încercare de a renunța la acest ipotetic talent și a mă folosi de tehnologie. Cinemaul, față de alte arte, are acest avantaj al tehnologiei. Dacă ai o cameră și un program de montaj poți să suplinești lipsa ta de talent”, explică el.

Cu talent sau fără, Radu Jude a fost premiat atât ca regizor și producător, cât și ca scenarist, pentru scurtmetraje, documentare și seriale de televiziune, începând cu anul 2002. „Lampa cu căciulă” (2006) este cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor. Titluri precum „Cea mai fericită fată din lume” (2009), „Toată lumea din familia noastră” (2012) și „Aferim!” (2015) l-au făcut mai cunoscut în țară, dar și străinătate.

Zburând printre cadre cu Marius Panduru

Directorul de imagine Marius Panduru este un alt colaborator premiat pentru activitatea sa în domeniul cinematografiei, laureat de șase ori al Premiilor Gopo, dar e pasionat și de aviație. Când nu zboară cu avionul (nu mai pilotează din martie, i-a expirat licența), face ochii spectatorilor să zboare pe ecranele din sălile de cinema.

Proiectul de la Cluj nu este singurul în colaborare cu Jude. A mai lucrat în trecut cu el în filme precum „Cea mai fericită fată din lume” (2009), „Aferim!” (2015), „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), „Tipografic Majuscul” (2020) și „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021). A lucrat și cu Tudor Giurgiu, fondatorul şi președintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în cadrul filmului „De ce eu?” (2015).

Directorul de imagine, despre noua colaborare cu Jude și echipa Reactor: „E un experiment avangardist”

În cadrul colaborării încheiate cu reprezentația din 18 ianuarie 2023, la Cinema Arta, acesta pus în relație mesajul cu vizualul. O secvență în care i se poate observa amprenta este în piesa „Jenő Janovics”, unde imaginea Teatrului Național din Cluj-Napoca e prezentată atât brut, cât și cu filtre de culoare.

„Eu am fost doar coordonator în toată povestea asta. E o relație cu ce făcea Janovics în film și teatru. E un citat din modificările de percepție și de structură vizuală pe care el le făcea la vremea respectivă, era un avangardist. Filtrele sunt o încercare de a interpreta realitatea într-o formă diferită”, explică acesta.

Filtrele au fost folosite manual, nu într-un program de editare video.

„Sunt filtre gel pentru lumină, nici măcar nu sunt optice, pentru cameră. Inițial am zis că așa ceva nu se folosește, tocmai din acest motiv, apoi am zis <<Stai puțin, e o formă de expresie, de ce nu?>>. Nu a fost ceva construit cu o mare filosofie în spate, e un experiment avangardist”, adaugă Panduru.

Un element poate aduce libertate într-un loc și concediere în altul

Colaborarea i s-a părut interesantă și simte că i-a permis să exploreze libertatea de expresie.

„Mi-a plăcut libertatea de a face orice, lucru care, după o experiență comercială în film industrial, se pierde. Se pierde puritatea asta, exercițiul de a fi total deschis și liber la orice, pentru că există rigori tehnice și estetice pe care producția sau regizorul le cer și atunci e foarte complicat să îți lași libertatea de a încerca ceva cu orice risc.

Poți fi concediat că ai pus filtrele alea care nu sunt standard în fața camerei, fără nicio explicație, pe când aici a fost totul freestyle, sunt oameni care au o puritate în a experimenta tehnici și limbaje noi”, împărtășește directorul de imagine.

Rolul imaginii în cinematografie: „Tot ce aduce sunetul și dialogul astăzi era gândit în imagini înainte”

Totodată, a trecut în revistă importanța imaginii în film.

„Cinematografie asta înseamnă. Imagine. Tot ce se întâmplă în cadru, de la jocul actorilor la scenografie, construcții, decor, coregrafia lucrurilor, trec prin furcile încadraturii, luminii. Pe lângă faptul că imaginea asigură tehnic vizibilitatea a tot ce se construiește în cadru, are un puternic caracter creativ. Creezi atmosfere, spații, simboluri și așa mai departe.

Să nu uităm că, înainte de apariția sunetului, cinematograful însemna doar imagine, simboluri, linii și semne vizuale care construiau o poveste, deci tot ce aduce sunetul și dialogul astăzi era gândit în imagini înainte”, punctează Marius.

Pe lângă implicarea sa și a lui Radu Jude, alături de actori au fost și studenți ai Facultății de Teatru și Film, de la specializările Imagine, Sunet și Film Documentar.

Evenimentul a făcut parte din „Focus: intersecții”, un program artistic axat pe intersecția dintre mijloacele teatrale și cele cinematografice, organizat de Reactor de creație și experiment, în parteneriat cu Cinema Arta și Teatrul Maghiar de Stat Cluj, fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Sursa foto: Gabriel Neacșu, pentru Reactor de creație și experiment