Connect with us

CULTURA

VIDEO. Cluj-Napoca vibrează în acorduri de chitară. Aproape 500 de muzicieni cântă la unison în Piața Unirii

Publicat


Cluj-Napoca a devenit, sâmbătă, 5 iulie 2025, capitala chitarelor, odată cu desfășurarea evenimentului Cluj Guitar Day, organizat de comunitatea „Pune Mâna pe Chitară”. Sute de chitariști de toate vârstele și nivelurile de experiență, au umplut Piața Unirii pentru un manifest dedicat muzicii și pasiunii comune pentru chitară.

Atmosfera electrizantă este completată de prezența unor invitați speciali pe scenă: Adi Despot (Vița de Vie), Coiotu’ și Balauru’ (Trooper) și trupa Antract, care s-au alăturat comunității într-o serenadă colectivă cu 16 piese emblematice din repertoriul rock-ului românesc și internațional:

  • „Amintire cu haiduci” – Vali Sterian
  • „Another brick in the wall” – Pink Floyd
  • „Destin” – Trooper
  • „Epilog” – Vama Veche
  • „Have you ever seen the rain” – Credence Clearwater Revival
  • „Imnul golanilor” – Cristian Pațurcă
  • „Iubirea” – Antract
  • „Liber” – Vița de vie
  • „Living next door to Alice” – Smokie
  • „Nothing else matters” – Metallica
  • „Perfect” – Vama
  • „Ploaia” – Cargo
  • „Praf de stele” – Vița de Vie
  • „Trebuie să crezi” – Antract
  • „Trec anii (Zi după zi)” – Trooper
  • „Vinovații fără vină” – Mircea Vintilă

Evenimentul condensează într-o singură zi toate activitățile iubite ale comunității: Serenada chitariștilor, concerte live, sesiuni Street Guitar și întâlnirea emoționantă a oamenilor uniți de o singură pasiune – muzica.

„Astăzi toată bucuria, recunoștința și sufletul nostru merg către comunitățile din toată țara care au venit azi să cânte împreună, și împreună cu noi, la Cluj Guitar Day. Vă mulțumim, suneți cei mai minunați, vă iubim, vă prețuim, și fără voi nu am fi astăzi aici”, au transmis organizatorii.

Iată fiecare comunitate care va face ca Piața Unirii să vibreze azi în acorduri de rock, din toate colțurile și legendele ei:

  • Grupul folk „Balada”, Palatul Copiilor Sibiu – profesori dl. Daniel Vecsei și dra. Crina Gheorghe
  • Princhindeii „Caragiale” de la Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, Sibiu – prof. dra. Crina Gheorghe
  • Heltau, Cisnădie – prof . dna. Adina Maria Fülöp
  • Noi&Mimi, Cisnădie – prof. dna. Mihaela Fülöp
  • Asociația „Hai la Chitară” Făgăraș și Rupea – prof. dl. Marius și dna. Cristina Demeter
  • Grup Simbol, Clubul Elevilor Tășnad – prof. dna. Daniela Moldovan
  • Trupa „Adrian Păunescu”, Târgu Lăpuș – prof. dna. Gabriela-Maria Cosma
  • Grupul „Floare de Lotus”, Sânmartin – prof. dna. Loredana Pantea
  • Strings, Cluj-Napoca – prof. dl. Cristian Holobiuc
  • Fluturii Armoniei, Oradea – prof. dna. Oana Borza
  • Acordurile prieteniei, Brașov – prof. dna. Bianca Bozdog
  • Trupa Boom, Clubul Copiilor Târgu Frumos – prof. dna. Gisela Petrila și corepetitor dl. Rareș Lucian Boboc
  • Primul AChord, Timișoara – prof. dna. Cristina Gomboș
  • Bobocii, Cluj-Napoca – prof. dna. Elisa Vincze
  • Starbound, Cluj-Napoca – prof. dl. Liviu Moga
  • Grup de chitariști din Cluj-Napoca – prof. dl. Daniela Ilca
  • Grup chitară „Manole”, Sibiu – prof. Vlad „Manole” Ilie, cel care face parte din sufletul acestui eveniment

Piața Unirii devine scenă pentru toți cei care iubesc chitara, fie că sunt artiști consacrați, fie că abia învață primele acorduri. Intrarea este liberă, iar evenimentul se desfășoară în centrul orașului, până în această seară.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate