EVENIMENT
VIDEO. Acțiune de ecologizare CARITABILĂ, la Cluj-Napoca, în beneficiul Ayannei, o fetiță de 7 anișori


Sâmbătă, 12 aprilie, între orele 9:00 și 14:00 pm, pe albia Someșului din zona Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca, va avea loc o acțiune de ecologizare caritabilă în beneficiul Ayannei, o fetiță de 7 anișori care suferă de autism.
„Anul acesta, acțiunea noastră de ecologizare are o misiune specială. Vrem să transformăm fiecare kilogram de deșeu colectat într-un gest de solidaritate pentru Ayanna, fetița colegei noastre Roxana.
VIDEO. Acțiune de ecologizare CARITABILĂ, la Cluj-Napoca, în beneficiul Ayannei
Ayanna suferă de o formă de autism și are nevoie de un transplant de celule stem în Austria. Costurile sunt mari – 25.000 de euro – dar împreună putem face diferența. Blashine va dona 2 euro pentru fiecare kilogram de deșeuri strâns!
La ediția trecută, am reușit să colectăm 1.500 kg de deșeuri – anul acesta ne dorim și mai mult! Iar tu și echipa ta puteți contribui nu doar prin participare, ci și alegând să donați suplimentar pentru fiecare kilogram colectat.
Fiecare kg de gunoi colectat = o donație pentru Ayanna!
Cum te poți implica?
– Participă cu echipa ta la ecologizare – o zi în aer liber, cu impact real.
– Sponsorizează cauza – fiecare contribuție ajută la strângerea fondurilor pentru Ayanna.
– Promovează evenimentul în comunitatea ta și hai să strângem împreună o echipă cât mai mare!
– Să ne ajuți în organizare – susținerea cumpărăturilor necesare evenimentului sau pregătirea pachetelor pentru copiii participanți (gustări, apă, materiale educative, mici cadouri).
Detalii despre eveniment
Când? 12 aprilie, 9:00 – 14:00
Unde? Albia râului Someș, zona Bulevardul Muncii, Cluj-Napoca (locația exactă va fi stabilită în ultima săptămână, în funcție de confirmările de participare)
Cine poate participa? Echipe din companii, familii cu copii, persoane care doresc să se implice activ.
Evenimentul este organizat alături de Primăria Cluj și Apele Române și va dura aproximativ 3-4 ore, sub îndrumarea echipei de organizatori care va coordona fiecare etapă.
Pentru un început plin de energie, te așteptăm de la ora 09:00 la locul de întâlnire, unde ne vom bucura de un mic picnic cu activități pentru copii, un coffee break și degustări oferite de parteneri – anul trecut am avut palanețe și alte bunătăți!
În jurul orei 10:00, vom porni împreună spre zona desemnată pentru ecologizare.
Hai să arătăm că faptele noastre pot face o schimbare reală. Te așteptăm alături de noi!
Îți mulțumim și abia așteptăm să facem echipă cu tine”, au transmis organizatorii.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


UBB Cluj îi va decerna titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Joseph E. Stiglitz, de la Columbia University, New York, laureat al Premiului Nobel, la propunerea FSPAC.
„La propunerea Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), Universitatea Babeș-Bolyai decernează titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Joseph E. Stiglitz, de la Columbia University, New York.
Laureatul Premiului Nobel, profesorul Joseph E. Stiglitz, Doctor Honoris Causa al UBB Cluj
Profesorul Joseph E. Stiglitz de la Columbia University, New York, Doctor Honoris Causa al UBB Cluj
Profesorul Stiglitz este laureat al Premiului Nobel pentru Economie și este recunoscut internațional pentru contribuțiile sale în domeniul economiei și al politicilor publice.
Ceremonia oficială va avea loc în data de 8 mai 2025, începând cu ora 11:00, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai”, scrie pe pagina de Facebook a FSPAC Cluj.
Joseph E. Stiglitz este un economist american și profesor la Universitatea Columbia. El este, de asemenea, copreședintele Grupului de experți la nivel înalt pentru măsurarea performanței economice și a progresului social la OCDE și economistul șef al Institutului Roosevelt.
Stiglitz a fost distins cu Premiul Memorial Nobel pentru Științe Economice în 2001 și Medalia John Bates Clark în 1979. Este fost vicepreședinte senior și economist șef al Băncii Mondiale și fost președinte al Consiliului Consilierilor Economici din SUA.

În vederea efectuării unor lucrări PROGRAMATE de întreținere la rețeaua publică de alimentare cu apă, Compania de Apă Someș va întrerupe furnizarea apei potabile, dupa cum urmează:
Data efectuarii lucrarii: 29 Aprilie 2025
Localitatea/Localitatile: CLUJ-NAPOCA
Strada/lista strazilor afectate: Str. Voronet; str. Stanisoara; str. Daliei; str. Freziei; str. Stanjeneilor; str. Liliacului; str. Cameliei; str. Gentianei; str. Romanitei; str. Oleandrului; str. Sanzienelor; str. Narciselor; str. Panselutelor; str. Galbenelelor; str. Margaretelor; str. Clopoteilor; str. Johann Sebastian Bach; str. Niccolo Paganini; str. Antonio Vivaldi; str. Gioachino Rossini; str. Giacomo Puccini; str. Pietro Mascagni; str. Charles Gounod; str. Piotr I. Ceaikovski; str. Frederic Chopin; str. Lya Hubic; str. Hector Berlioz; str. Carlo Goldoni; str. Johann Strauss; str. Johannes Brahms; str. Robert Schumann; str. Franz Schubert; str. Ludovic Spiess;
Interval orar afectare furnizare serviciu: intre orele 09:00 – 18:00
Se întrerupe furnizarea APEI în Cluj-Napoca și Florești. Vezi când și pe ce STRĂZI
Data efectuarii lucrarii: 29 Aprilie 2025
Localitatea/Localitatile: FLORESTI
Strada/lista strazilor afectate: Str. Avram Iancu – tronsonul cuprins intre numerele 1 si 423 (partea dreapta); str. Muzeul Apei; str. Stadionului; str. Castanilor; str. Digului; str. Somesului; str. Plopilor;str. Tineretului; str. Horea; str. Closca; str. Crisan; str. Morii; str. Iazului; str. Iazul Morii; str. Trandafirilor; str. Andrei Mureșanu; str. Barbu Lautaru; str. Mihail Kogalniceanu; str. Nicolae Balcescu; str. Tudor Vladimirescu; str. Simion Barnutiu; str. Sportului; str. Balastierei; str. Cardinal Iuliu Hossu; Colonia de Sub Deal;
Interval orar afectare furnizare serviciu: intre orele 09:00 – 17:00
EVENIMENT
Trei cai au fost furați din comuna Florești, din grajdul unui clujean. Prejudiciul este estimat la 10.000 de euro

Hoții de cai au dat lovitura în comuna clujeană Florești.
Persoane încă necunoscute au furat două iepe și un mânz dintr-un grajd din localitatea Luna de Sus.
Trei cai au fost furați din comuna Florești
Proprietarul spune că cei trei cai au fost furați în noaptea de 27 spre 28 aprilie, din grajd, din satul Luna de Sus, comuna Florești. Clujeanul, în vârstă de 41 de ani a anunțat imediat Poliția.
Polițiștii clujeni au deschis o anchetă. Aceștia au precizat, la rândul lor, că persoane necunoscute au furat trei cabaline, respectiv două iepe și un mânz. Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 10.000 de euro.
“În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Foto: pixabay.com
EVENIMENT
Programul Rabla 2025: Fără diesel și cu înscrieri exclusiv online pentru persoanele fizice. Ghid VIDEO pentru producători

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță deschiderea sesiunii de înscriere în vederea validării producătorilor auto în cadrul Programului Rabla Auto 2025. Perioada de înscriere este cuprinsă între 30 aprilie 2025, ora 10:00 și 7 mai 2025, ora 23:59.
O noutate majoră a ediției din acest an este digitalizarea completă a procesului de înscriere pentru persoanele fizice. Acestea vor aplica exclusiv online, prin intermediul aplicației disponibile pe site-ul AFM, fără implicarea directă a producătorilor auto.
Rabla Auto 2025: Fără diesel și cu înscrieri exclusiv online pentru persoanele fizice
De asemenea, programul Rabla 2025 exclude complet de la finanțare autovehiculele echipate cu motoare diesel. „Una dintre modificările importante este prelungirea perioadei de monitorizare la 18 luni, ceea ce ne va permite să urmărim mult mai atent îndeplinirea obiectivelor programului”, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.
Valoarea ecotichetelor acordate în 2025 este următoarea:
- 37.000 lei pentru autovehicule noi pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
- 15.000 lei pentru plug-in hibride noi sau motociclete electrice;
- 12.000 lei pentru autovehicule noi hibride;
- 10.000 lei pentru autovehicule noi cu motor termic (inclusiv GPL/GNC) sau motociclete;
- 120.000 lei pentru autovehicule electrice sau plug-in hibride achiziționate de instituții publice și autorități locale.
Ce trebuie să conțină dosarul
Pentru validarea producătorilor, dosarul trebuie să conțină:
- cererea de validare completată și semnată electronic;
- acte de identitate și documente de reprezentare legală;
- certificate fiscale și de înregistrare;
- documente care atestă calitatea de constructor, importator sau reprezentant autorizat;
- dovada contului deschis la Trezoreria Statului.
Validarea se face exclusiv prin aplicația disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.
AFM a publicat un ghid video
Administrația Fondului pentru Mediu a publicat și un material video pentru producătorii auto interesați să participe la Programul Rabla Auto 2025.
Ghidul video, oferă informații detaliate și clare privind fiecare pas necesar pentru înscrierea în cadrul programului, care va începe pe 30 aprilie 2025, la ora 10:00.
Ghidul video, arată reprezentanții AFM, este un pas semnificativ pentru asigurarea unei proceduri transparente și eficiente.