EDUCATIE
Vezi în ce CONDIȚII pot avea studenții REDUCERI de 90% la tarifele pentru călătorii cu trenul, metroul, tramvaiul și vaporul
Studenţii cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă a universităţilor acreditate vor avea reduceri de 90% din costul transportului în comun local şi intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe toată durata anului calendaristic, scrie Alba24.ro.
„Fie că folosesc tramvaiul, metroul sau chiar trenul ca să ajungă la facultate, studenţii cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în universităţile acreditate, vor putea călători plătind mai puţin.
Introducerea acestei legi este vitală pentru facilitarea accesului la educaţie, mai ales pentru tinerii care studiază într-o universitate aflată la distanţă mare faţă de casă sau care fac naveta zilnic pentru a ajunge la cursuri”, a informat Ministerul Educaţiei, luni, pe Facebook citat de Agerpres.
Potrivit ministerului, studenţii cu o situaţie socială aparte, precum cei orfani sau proveniţi din centre de plasament, vor avea gratuitate la toate categoriile de transport menţionate.
„Continuăm să sprijinim tinerii cu nevoi speciale. De aceea, studenţii cu o situaţie socială aparte, precum cei orfani sau proveniţi din centre de plasament, vor avea gratuitate la toate categoriile de transport menţionate mai sus”, a transmis Ministerul Educaţiei.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






