EVENIMENT
Veteranul Andrei Mureșan rămâne la „U” Cluj încă un sezon! „Mi-e dor de fotbal”, spune fundașul
Universitatea Cluj a anunțat în cursul zilei de joi, 13 august, că fundașul Andrei Mureșan, originar din Turda, va continua să îmbrace tricoul alb-negru și în sezonul următor. Astfel, jucătorul în vârstă de 35 de ani a revenit asupra deciziei sale de a se retrage din activitatea sportivă.
„Am ales sa ma întorc în primul rând pentru colectivul care este aici, la FC Universitatea Cluj. Acești oameni mi-au arătat iubire și la un astfel de lucru eu nu am cum să ramân indiferent.
În al doilea rând mi-e dor de fotbal, faptul că am stat fără fotbal mi-a arătat că aș fi făcut o greșeală mare, pe care cu siguranță o regretam mai târziu. Sper din suflet ca anul acesta să aducem echipa în prima ligă, atât pentru noi, cât și pentru suporteri” a declarat Andrei Mureșan, conform site-ului formației clujene.
De-a lungul carierei, Andrei Mureșan a obținut 3 titluri de campion, 2 cupe și o supercupă ale României, o cupă a Moldovei și a Azerbaidjanului.
Sursă foto: Facebook Universitatea Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






