Connect with us

EVENIMENT

Vasile Dîncu (PSD): Clujul nu a avut o strategie culturală. Are o mare datorie și e vorba de lipsa de simț cultural

Publicat


Liderul PSD Cluj, Vasile Dîncu, candidat pe lista comună PSD – PNL pentru Parlamentul European, susține că în Cluj nu a existat o strategie culturală, astfel că orașul și județul au o mare datorie, fiind vorba de lipsa de simț cultural.

Vasile Dîncu a declarat, joi, la o dezbatere a PSD Cluj cu candidații la alegeri pe teme de educație, cultură și sănătate, că sunt proiecte în Cluj care nu au fost realizate.

”Trăim într-un oraș și într-un județ în care este o autosuficiență fantastică, orașul de 7 stele, avem sentimental că este cel mai puternic oraș din lume și că nu trebuie să facem nimic, decât să-i votăm pe aceeași oameni și totul va merge bine.

Și eu sunt mândru de orașul și județul nostru, dar îmi dau seama de cele mai importante lipsuri pe care le avem.

Proiecte nerealizate

S-au desfășurat proiecte cum ar fi TIFF, EC, Untold, dar niciodată nu am avut o strategie cultură. (…) Avem câteva proiecte pe care nu am reușit să le realizăm: nu avem Filarmonică, cei de la Centrul Cultural Clujean așteaptă o clădire.

Din păcate, pentru cultură avem așteptări de la București, cerem tot timpul să ne dea bani, pentru Filarmonică, de exemplu. Dar dacă tot avem bani și spunem că suntem un oraș puternic. nu ar trebui să ne construim noi o Filarmonică, mai ales că am găsit muzicieni clujeni peste tot în lume care cântă în toate filarmonicile.

Din perspectivă culturală. Clujul are o mare datorie și e vorba de lipsa de simț cultural, lipsa de simț managerial în cultură. Nu poți să faci totul numai din perspectivă electoralistă, fac asta ca să primesc voturi, trebuie să faci și lucruri care le faci pentru că trebuie pentru comunitate”, a spus Dîncu.

La dezbatere au participat cadre didactice, lideri sindicali, artiști, dar și candidații Aurelia Cristea, pentru Primăria Cluj-Napoca. și Alexandru Cordoș, pentru președintele Consiliului Județean.

CMF: 21240002




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate