Connect with us

ACTUALITATE

Varză a la Cluj – Ghișee ANAF mobile (pamflet)

Publicat


Revoluția digitală demarată cu atâta pompă de ANAF și primărie funcționează ca orice revoluție românească, adică numa-ncetuc, asta pentru că n-are un Ion Iliescu care s-o împingă de la spate. Facilitățile achitării on-line a taxelor și impozitelor nu sunt suficient de atractive pentru români, care preferă să-și folosească bruma de cunoștințe IT pentru a posta mâțe pe FB ori pentru a se juca vreo tâmpenie de aia de joc pentru retarzi cu bomboane sau alte rahaturi. Ca atare, cozile, ca parte integrantă a istoriei neamului nostru, continuă să supraviețuiască. Pe pensionari îi înțeleg, coada era un modus vivendi pentru ei, dar ceilalți? Unii probabil că au orgasm atunci când stau la o coadă, altfel nu-mi explic aberantele și interminabilele coloane de la Fetești.

Văzând că lumea nu pune botul la noile metode de plată, cineva a venit cu ideea de a se înființa ghișee mobile. Inițiatorul acestei idei ne-a declarat: ”Na stai un pic! Adică la coadă zici că nu-ți place să stai, că te-nghesui, online nu vrei să-nveți să plătești, na stai numa că facem altfel! Dacă nu vine Mohamed la munte, probabil merge la mare sau la băi, nu? O să avem ghișee mobile care se vor deplasa la contribuabil și vor încasa tot ce are acesta de plată!”

„Cetățenilor li se va implanta un chip sub unghia degetului mic”

Mai exact, ghișeele mobile vor arăta fix ca niște ghișee, atâta doar că vor avea roți. Astfel va apărea în trafic o nouă categorie de vehicule și anume F, adică tulumbe, căruțuri, care alegorice și mai nou ghișee, pentru care se va da examen, la fel ca pentru orice altă categorie. Doamnele care până acum stăteau 8 ore cu fundul pe scaun, vor sta și de-acum, atâta doar că în trafic. Cetățenilor li se va implanta un chip sub unghia degetului mic, cea folosită pentru sărat, astfel el va putea fi ușor localizat prin GPS. Odată identificată locația, doamna de la ghișeu sare la volan și se deplasează acolo, încasându-i banii.

Acțiunea va începe din ianuarie cu pensionarii care oricum plătesc primii ca să nu uite. În cazul lor e mai simplu, ghișeul mobil putând bloca pe rând câte un autobuz dimineața la prima oră, c-acolo-i găsește pe majoritatea. Apoi, până la final de an există tot timpul din lume să fie vânați toți cetățenii. Bineînțeles, va exista o taxă suplimentară că doar trebuie recuperați de undeva banii de combustibil și modificare a ghișeelor. Astfel, adio înghesuială la sediile ANAF sau la primărie. Există și posibilitatea de a localiza cetățeanul cel mai apropiat ghișeu mobil și să facă o comandă de deplasare la domiciliu pe aplicația ”Fraier”. În acest caz, taxa suplimentară va fi mai mică.

Marius Aciu




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate