EVENIMENT
Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă până la 26 de ani. Creștere spectaculoasă a numărului de doze administrate la Cluj
Clujul se află printre județele cu cea mai mare creștere a vaccinării anti-HPV. Mii de doze de vaccin au fost administrate în ultimii ani atât fetelor, cât și băieților cu vârste între 11 și 19 ani.
Iar din această lună, programul devine și mai accesibil. Vaccinarea este gratuită pentru fete și băieți între 11 și 26 de ani, măsură posibilă datorită unei legi inițiate de deputatul PNL de Cluj, Ovidiu Cimpean, care extinde eligibilitatea.
Zeci de mii de doze administrate la Cluj în mai puțin de 3 ani
Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, dr. Mihai Moisescu, în județ există o creștere semnificativă a interesului pentru vaccinul anti-HPV.
Astfel, în 2023 au fost administrate 5.566 de doze, dintre care 5.395 la fete și 1.721 la băieți. În 2024 au fost administrate 14.729 de doze, 11.663 la fete și 3.066 la băieți. Mai mult, în 2025, în perioada 1 ianuarie – 31 mai, au fost administrate 6.315 doze, față de 5.682 în aceeași perioadă a anului trecut.
„Vaccinul a intrat în România în 2020, pentru fetele cu vârste între 11 și 19 ani. În 2022 a devenit compensat integral pentru această categorie. De la 1 decembrie 2023, prin medicii de familie, vaccinarea a devenit gratuită și pentru băieți cu vărste între 11 și 19 ani, iar pentru femeile de 19–45 de ani a fost compensată 50%. De la 1 octombrie 2025, vaccinarea gratuită se extinde până la vârsta de 26 de ani”, a declarat pentru Cluj24 dr. Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj.
Pentru femeile cu vârste între 26 și 45 de ani doza de vaccin va rămâne compensată în proporție de 50%. Un lucru important, spune dr. Mihai Moisescu, având în vedere că o doză de vaccin costă între 700 și 900 de lei.
„Vaccinarea este foarte importantă. Previne infectarea și scade riscul de cancere, inclusiv la băieți. Este gratuită și accesibilă și este esențial să profităm de această oportunitate”, a mai spus dr. Mihai Moisescu.
De ce este important vaccinul anti-HPV
Deputatul PNL de Cluj, Ovidiu Cimpean, este cel care a inițiat legea ce extinde vaccinarea gratuită.
„Programul se extinde și pentru cohorta 19–26 de ani, ceea ce înseamnă că aproximativ 1,5 milioane de persoane devin eligibile pentru vaccinare gratuită. Vaccinarea anti-HPV este sigură, eficientă și salvează vieți”, a spus Ovidiu Cimpean.
Virusul HPV este responsabil pentru 99% dintre cazurile de cancer de col uterin, dar și pentru alte tipuri de cancer, precum cel vaginal, vulvar, anal, penian, precum și pentru verucile genitale.
În România, rata mortalității prin cancer de col uterin este de peste patru ori mai mare decât media europeană. Doar 12,5% dintre femeile eligibile s-au vaccinat până acum, însă Bucureștiul, Clujul și Ilfovul se află peste media națională, cu o acoperire de 28,5%.
Schema de vaccinare prevede două doze pentru copiii și adolescenții între 11 și 14 ani și trei doze pentru persoanele cu vârsta de peste 15 ani.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






