Connect with us

EVENIMENT

Vacanța la Marea Roșie cu Join UP!: Ce poți face într-un sejur în Sharm-el-Sheikh, perla stațiunilor din Egipt (P)

Publicat


marea rosie

Egiptul este o destinație de vacanță preferată în ultimii ani de tot mai mulți români. Pentru istoria fascinantă, piramide sau mai degrabă pentru hotelurile cu program all-inclusive, plajele frumoase și apele incredibil de albastre din Marea Roșie, la prețuri mai mici decât în Turcia.

La invitația agenției de turism “Join UP!”, am plecat de pe aeroportul “Henri Coandă” într-o dimineață friguroasă de martie odată cu primul grup de turiști din România care au ales noua agenție pentru vacanța în Sharm-el-Sheikh, stațiunea de lux a Egiptului.

Curse aeriene spre Egipt cu propria flotă de avioane

Prima surpriză plăcută a fost spațiul foarte generos de care ne-am bucurat în avionul companiei Sky UP! – operatorul aerian care face parte din același grup de firme cu agenția de turism.

Spațiul mare dintre scaune arată că avioanele (noi am zburat cu un Boeing 737-700) nu au fost modificate pentru a încăpea cât mai multe scaune așa cum sunt cele folosite de companiile low-cost. Așa că cele trei ore și jumătate cât a durat zborul până în Egipt au trecut comod și ușor.

Ajunși în aeroportul internațional din Sharm-el-Sheikh, am început să realizez că multe dintre părerile preconcepute despre Egipt, cu care recunosc că am plecat la drum, erau greșite.

Aeroportul foarte modern, curățenie impecabilă și multe forțe de securitate care îți dau un sentiment de siguranță. Erau preconcepții pe care mi le-am format din experiențele altor turiști sau din știrile internaționale despre Egipt dar se pare că turismul este atât de important pentru economia acestei țări încât actuala conducere face eforturi uriașe pentru ca turiștii să se simtă bine și în siguranță în vacanță iar lucrul acesta este foarte vizibil.

Sharm-el-Sheikh, un oraș ca scos din cutie

Pe aeroportul din Sharm-el-Sheikh ne-a întâmpinat echipa de ghizi locali a touroperatorului Sun International cu care Join UP! lucrează și surpriza a fost un tânăr de sub 30 de ani pe nume Ahmed care ne-a spus într-o română foarte bună că el este român. Am râs cu toții dar Ahmed nu glumea și a scos din portmoneu o carte de identitate românească!

Este un cetățean român, născut la Galați din mamă româncă și tată egiptean, angajat recent de Join UP! special pentru ca turiștii români să se simtă cât mai bine în Egipt vorbind în limba lor cu un localnic bun cunoscător al ambelor popoare.

Iar adevărul este că Ahmed împreună cu colegii săi egipteni și cu Olga însoțitoarea noastră din Ucraina, au fost de un real folos pentru grupul nostru pe parcursul celor 7 zile de vacanță informativă.

Sharm-el-Sheikh nu este deocamdată destinația favorită a turiștilor români care ajung mai mult în Hurghada însă cred că acest lucru se va schimba rapid pentru că Sharm-el-Sheikh este altceva.

Construit de la zero abia acum 43 de ani, orașul-stațiune este destinația predilectă a turiștilor britanici, italieni, ucrainieni și ruși cu pretenții ceva mai mari pentru că oferă ceva special. Fiind construit de nou cu destinația de resort turistic totul e gândit astfel încât să deservească acest scop.

Pe o lungime de 35 de kilometri de-a lungul țărmului s-au construit hoteluri noi și luxoase pe o infrastructură incredibilă: șosele cu 5 benzi pe sens despărțite de spații verzi impecabil îngrijite și irigate, iluminate cu led alimentate solar, spații publice largi, magazine moderne, stații de autobuz cu aer condiționat, iluminat ambiental și arhitectural spectaculos, mobilier urban modern, terenuri de sport, spitale și săli de conferință imense.

Se vede că întreaga stațiune a fost gândită de urbaniști, arhitecți și designeri special angajați pentru un astfel de proiect. Au contribuit la imaginea impecabilă a stațiunii și recentele investiții pentru COP27, o conferință a Națiunilor Unite despre schimbările climatice găzduită de Sharm-el-Sheikh la care au participat peste 40 de șefi de stat și de guvern.

Rezultatul este impresionant, un oraș ca scos din cutie, mărginit pe o parte de Marea Roșie iar în cealaltă parte de un deșert muntos spectaculos.

Drumul de la aeroport la orice hotel din stațiune nu durează mai mult de 30 de minute pentru că și acesta a fost construit special în interiorul ei iar pe șoselele ca în palmă majoritatea vehiculelor sunt microbuze noi, albe sau portocalii, care își duc turiștii la hotelurile de pe malul mării.

Vacanța în Egipt: Traseele turistice sunt securizate

Primul drum către hotel ne-a mai dezvăluit ceva care vorbește despre grija aproape exagerată a guvernului egiptean pentru siguranța turiștilor: toată stațiunea este înconjurată pe laturile de către uscat de un zid imens din beton plin de camere video și cu posturi de control cu oameni înarmați care fac din Sharm-el-Sheikh o fortăreață în care nu intră nimeni fără un control strict al armatei și poliției.

Sunt măsuri pe care Egiptul le-a adoptat de câțiva ani buni din cauza unor atentate în urma cărora au murit turiști străini și care le-au dat peste cap industria turismului.

A fost o lecție dură pentru Egipt unde turismul e vital și se pare că învățămintele trase atunci au dus la aceste măsuri extreme care sunt binevenite pentru siguranța turiștilor.

Ce înseamnă all-inclusive în Egipt

În vacanța noastră în Egipt am stat în două hoteluri de 5* întinse pe mai multe hectare. Atât Grand Rotana Resort & Spa 5* cât și Savoy 5* te întâmpină cu intrări spectaculoase pe alei pavate cu marmură și mărginite de palmieri și fântâni arteziene. Nu înainte însă ca microbuzul să fie verificat cu câini specializați și detectoare de explozibil.

La fel și turiștii care trec prin detectoare de metal înainte de a ajunge în clădirea principală. O altă măsură de securitate suplimentară și aplicată la toate hotelurile din stațiune care dețin personal de pază și protecție propriu.

Hotelurile sunt compuse din mai multe corpuri de clădire împrăștiate pe o suprafață de teren foarte mare, printre palmieri, piscine, terase și restaurante, toate pe malul mării. Ai nevoie de 2-3 zile că să înveți pe unde ajungi la masă, la plajă sau la sala de sport dar este un efort plăcut.

Peste tot muncesc bărbați egipteni și foarte rar vezi femei localnice care să lucreze în spațiile publice. Face parte din tradiția și religia lor. La fel cum la masă nu o să găsiți carne de porc sub nicio formă tot din această cauză a restricțiilor religioase.

E un mic sacrificiu pe care trebuie să îl faci dacă ești turist în orice țară cu populație predominant musulmană. Asta nu înseamnă că gurmanzii nu au de unde alege.

Majoritatea hotelurilor au regim all-inclusive deci mâncarea este servită în restaurante de mari dimensiuni iar bucătăria este predominant internațională.

Egiptul, locul ideal pentru fanii fructelor de mare

Dacă ești fan fructe de mare ai nimerit unde trebuie pentru că la orice prânz sau cină ai pește, creveți, calamari, caracatiță și alte asemenea bunătăți gătite în diverse moduri.

Pe lângă ele găsești preparate din carne de vită, pui sau curcan pregătite în fel și chip. E aproape imposibil să nu găsești ceva pe placul tău într-un astfel de hotel. Băuturile sunt de asemenea incluse și nu lipsesc berea sau vinul din meniu.

Copiii sau cei care nu consumă alcool au la dispoziție sucuri naturale, gamele de băuturi acidulate de la branduri internaționale și apă îmbuteliată la discreție.

De alfel, nu se recomandă turiștilor străini să consume apa de la robinet de aceea apa plată îmbuteliată o aveți peste tot la dispoziție. Inclusiv în minibarul din camere.

Tips în Egipt: Cât se dă bacșiș

Apropo de camere, majoritatea sunt mai mari decât cele dintr-un hotel obișnuit, cu băi moderne, bine echipate și cu terase sau balcoane generoase. Se face curățenie zilnic iar cei care o fac sunt dea dreptul pedanți.

Vor aprecia dacă le lăsați pe pat o bancnotă de un dolar sau o monedă de un euro pentru serviciul prestat. De altfel instituția bacșișului este un fapt în Egipt și în schimbul acelui euro sau dolar veți primi multă amabilitate și atenție pentru că salariile localnicilor nu sunt prea generoase.

Plaja este cu nisip și amenajată cu beach-baruri gratuite, șezlonguri, baldachine și prosoape. Echipe de entertainment te invită la cursuri de dans, yoga sau băi de spuma așa că dacă ai copii cu tine sau nu vrei să lenevești la soare, ai de unde alege.

Este practic același sistem inventat de francezi prin Club Med în anii ’70-’80 și replicat cu succes de turci, egipteni și tunisieni.

Marea Roșie – locul unde sigur te poți întâlni cu peștișorul Nemo

Intrarea în mare se face pe pontoane plutitoare pentru că nu poți intra direct în apă din cauza coralilor care încep foarte aproape de mal. Dar vă promit că merită tot efortul de a sări în apa turcoaz ca spirtul de la capătul pontonului.

Marea Roșie are una dintre cele mai frumoase ape din lume, albastră și translucidă, plină de pești colorați și corali spectaculoși. Chiar lângă hotelul în care sunteți cazați, daca vă puneți ochelarii de snorkeling aveți 100% șanse să dați bot în bot cu peștișorul Nemo. Noi am făcut-o și apa avea în jur de 24 de grade deși eram în luna martie.

Când vă plictisiți de soare și baie sunt suficiente activități pe care le puteți face în afara hotelului. Noi am ales câteva la sugestia ghizilor noștri locali și toate au meritat fiecare bănuț.

Safari în deșertul Egiptului cu ATV-urile

Nu e o activitate pe care să o poți face pe cont propriu. Totul este organizat de partenerul local al agenției Join UP! pentru că implică ieșirea din fortăreața Sharm-el-Sheikh și intrarea în deșertul vecin.

De aceea organizatorul anunță autoritățile despre componența grupului iar prezența lui în deșert este monitorizată discret pentru siguranța turiștilor. Microbuzul ne-a scos printr-un post de control dincolo de zid și ne-a dus într-un fel de sătuc plin de parcuri cu ATV-uri și dune-buggy, un fel de mașinuțe de 2 sau de 4 locuri cu roți mari și copertine care să te apere de soarele deșertului.

După un mic instructaj și echipare cu baticuri în carouri tradițional arăbești, cu căști de protecție și ochelari de soare, am plecat către deșert călare pe ATV-uri în șir indian cu un localnic în frunte.

Dacă va plăcut filmul Mad Max sau dacă aveți un sâmbure de aventurier în voi, veți fi încântați de experiența asta. Ghidul merge în față cu ATV-ul lui și este permanent atent să nu piardă vreun turist pe drum iar pe traseu grupurile de turiști se intersectează des pe motorizatele turate.

Destinația este o așezare de beduini care acceptă și așteaptă turiști pe care-i tratează cu un ceai tradițional și o plimbare cu dromaderul. Cu 5 dolari îți plătești și ceaiul și poza pe care ți-o face beduinul cu telefonul tău înainte de a te coborâ de pe animal. Interesant dar nu e pentru oricine, mai ales dacă nu ești puțin sportiv.

Excursia durează 4-5 ore cu tot cu drumul înapoi la hotel unde veți ajunge cu praf în cele mai ascunse locuri și pliuri. Dar noi am ajuns veseli și plini de adrenalină, deci vă recomand să o faceți.

Hammam și baie turcească: tratamente de relaxare

Aici se poate merge pe cont propriu, cu condiția să știi unde să mergi și să iei un taxi până la locație. Unde am fost noi părea să fie un stabiliment foarte cunoscut în Sharm-el-Sheikh, cu punctaj de 9.3 pe TripAdvisor și cu multe recomandări de la alti turiști.

Ne-am dus cu ghizii noștri locali Ahmed romano-egipteanul și Petrus, șeful său local de la Sun International. Baia turcească e ceva mai puțin obișnuit pentru un turist european. Am început soft, cu o saună uscată și un jacuzzi de dimensiuni mai mari. A fost doar de acomodare.

Am fost conduși apoi într-o cameră imensă, plină de mese din marmură încălzită și de angajați îmbrăcați în uniforme negre care ne-au preluat individual. Fiecare am fost așezați pe o astfel de masă și a început procedura.

Fără avertisment m-am trezit cu o oală de apă în cap și întrebat abia apoi dacă temperatura apei e bună pentru mine. Din fericire era perfectă. Apoi a început ceva mai puțin plăcut, cel puțin inițial.

Băiatul care se ocupa de mine a scos dintr-o pungă sigilată o mănușă neagră din fibre de nucă de cocos și a început să frece fiecare bucățică de piele disponibilă, pornind de la cap.

Un fel de tratament cu șmirghel pe tot corpul, cu mici întreruperi în care mai primești câte o oală de apă caldă în cap. Procedura urmărește să îndepărteze orice urmă de piele moartă de pe corpul tău, un fel de scrub care doare ca naiba la început.

După “șlefuire” urmează o parte mult mai plăcută când omul tău te acoperă cu spumă și îți face un fel de masaj combinat cu presopunctură. Minunat!

La final te mai spală o dată cu multă apă caldă și te trimite într-o cameră de relaxare unde altcineva vine și te unge din cap până în picioare cu un ulei de cacao foarte bine mirositor care îți calmează pielea iritată de mănușa din cocos.

Cert este că atât de curat cum am ieșit din hammam nu m-am simțit niciodată iar a doua zi bebelușii putea fi invidioși pe pielea mea cea nouă.

Excursie pe Marea Roșie și scufundări printre corali

Pentru mine a fost experiență pe care am așteptat-o cel mai mult. Ca și la safari în desert, trebuie să o faci în mod organizat, cu grupul. Drumul de la hotel până în port nu durează mai mult de 30 de minute. Acolo te așteaptă o parcare imensă cu sute de microbuze turistice și un port înțesat de yahturi care încarcă pe rând grupurile de turiști aduși de ghizi.

Cam toate au același program și același traseu deci trebuie să te înarmezi cu putină răbdare până să ajungi pe vas. Controalele de securitate adaugă un element: nu ai voie cu alcool la bordul navelor din motive de siguranță.

Din port se pleacă spre o rezervația naturală națională locul unde navele aruncă ancora și începe programul de scuba și snorkeling.

Cine vrea să facă scufundări trebuie să completeze niste formulare și declarații și să asiste la un curs teoretic foarte bine explicat de instructorul de scuba. Oamenii stiu ce fac și nu se joacă deloc cu siguranța clienților.

De altfel, fiecare turist care vrea să facă scufundări este preluat personal în apă de instructor și condus tot timpul, individual, însoțit de un alt angajat care filmează și face fotografii subacvatice.

Experiența este incredibilă pentru iubitorii de apă și pești. Doar în zona Australiei mai există ape atât de curate și bogate în corali și pești tropicali. Pentru snorkeling procedurile nu sunt atât de stricte iar responsabilul cu această activitate duce în mare mai mulți turiști o dată.

În total se fac trei opriri în locații diferite iar între ele se servește și o masă tradițională pe vaporaș. Durata totală a excursiei depășește 6-8 ore.

Cumpărături și vizite la obiective religioase

Sharm-el-Sheikh are mai multe zone de shopping întinse pe bulevarde largi și în piețe moderne. Veți găsi câteva mall-uri și multe magazine tradiționale dar nu vă așteptați să găsiți branduri occidentale prea multe.

În schimb puteți cumpăra obiecte de îmbrăcăminte din vestitul bumbac egiptean, uleiuri esențiale, parfumuri orientale, obiecte din piele, mirodenii, cafea și suveniruri. Egiptenilor le place să negocieze deci dacă nu ești fanul acestui tip de comerț caută magazine cu preț fix.

Un loc surprinzător de colorat și animat este piața Soho care face parte din grupul Savoy și Sun International. Soho se desfășoară chiar în fata hotelului Savoy și arată foarte bine mai ales seara, fiind plin de terase, restaurante și magazine.

Dacă vreți să aflați câte ceva despre istoria locului puteți vizita două lăcașuri de cult reprezentative pentru cele două religii predominante în Egipt.

Unul este moscheia Al Sahaba în care vin să se roage credincioșii musulmani iar celălalt este, cumva surprinzător pentru o țară din Africa, o biserică creștin-ortodoxă aparținând credincioșilor ortodocși-copti.

Niciunul dintre lăcașurile de cult amintite nu sunt foarte vechi pentru că așa cum am menționat, Sharm are o istorie de numai 43 de ani însă ambele sunt construcții impresionante, inspirate din arhitectura tradițională respectivă.

În Egipt trăiesc peste 100 de milioane de oameni, majoritar musulmani însă aproape 20 de milioane sunt creștini-ortodocși de rit copt.

Chiar ghidul nostru Petrus, este creștin și mândru de asta. Din fericire, cele două culte religioase trăiesc acum în armonie cu toate că în istoria recentă au existat tulburări cauzate de fanatismul religios. Se pare însă că actualul președinte al Egiptului a reușit să calmeze spiritele prea încinse și să aducă stabilitate în tară.

Vacanță în Egipt: Informații utile pentru turiști. Costuri și sfaturi.

  • Un sejur ca cel pe care l-am petrecut noi în Sharm la hotelurile Grand Rotana sau Savoy costă prin agenția Join UP! aproximativ 1.000 de euro de persoană. Nu sunt incluse în acest cost excursiile opționale. În acest an, plecările au început din București dar până la vară vor exista plecări și din Cluj Napoca, Iași, Timișoara și Suceava

Concediu în Egipt: cât costă activitățile opționale

  • Costul aproximativ al activităților opționale este de: 25 de dolari pentru moto-safari; 35 de dolari hammam; excursia pe mare 40-50 de dolari plus 30 de dolari scuba diving.
  • E mai avantajos să plecați cu dolari în Egipt decât cu euro pentru că au aproape același curs de schimb fată de moneda locală: 30-32 de lire egiptene. Puteți plăti direct cu dolari și veți primi rest în dolari în cele mai multe locuri. E posibilă și plata cu cardul în unele locații.

Atenție la convorbirile telefonice și internet pe perioada vacanței în Egipt: soluțiile cele mai bune

  • Atenție la costurile de roaming care sunt imense mai ales pentru datele mobile care ajung să coste 12-13 euro/Mb deci o singură poză pusă pe Facebook vă poate costa peste 50 de euro. Sfatul nostru este să nu folosiți roamingul deloc pentru că și apelurile de voce costă mult-circa 2 euro pe minut.

Cel mai bine este să folosiți wi-fi de la hotel pentru că vitezele de transfer au fost foarte bune (cel puțin la hotelurile la care am stat noi). Sau, o variantă și mai bună ar fi să aveți cu voi un modem mobil sau un telefon mai vechi în care să puneți o cartelă locală de Vodafone/Orange cumpărată de la reprezentanța din aeroportul Sharm și să vă faceți hot-spot.

Cu aproximativ 15 euro cumpărați cartela respectivă și aveți cam 50 Gb de date, adică mai mult decât suficient pentru o săptămână de citit știri, Instagram, Facebook sau apeluri prin wi-fi pe Whatsapp, Facetime sau ce mai folosiți de obicei.

  • Nu uitați să vă puneți în bagaj creme și spray-uri cu factor de protecție solară cât mai mare. În Egipt soarele arde puternic chiar și atunci când bate vântul și nu simțiți arșița. Veți vedea a doua zi că nu vă ajung cremele de arsuri solare dacă nu vă protejați. Pălăriile, șepcile și ochelarii de soare nu trebuie să vă lipsească de asemenea.
  • Înainte să plecați, încheiați o asigurare medicală pentru turiști la o societate serioasă. Nu costă mai mult de 50-60 de lei dar acoperă multe costuri dacă aveți ghinion să vă îmbolnăviți sau să vă accidentați.
  • Luați cu voi medicamente de strictă necesitate. Găsiți și în Egipt dar denumirile diferă așa că mai bine luați ce cunoașteți de acasă.
  • Ascultați întotdeauna sfaturile ghidului vostru local pentru că el este responsabil de siguranța voastră acolo și de buna voastră dispoziție. Respectați regulile locale de comportament pentru a nu vă strica vacanța cu amenzi usturătoare sau alte neplăceri.

Despre Join UP!, agenția care ne-a făcut vacanța plăcută în Egipt

Grupul format din Join UP! și Sky UP! este originar din Ucraina. Războiul i-a obligat să își scoată flota de avioane din țara lor și să caute refugiu în tări prietenoase de unde să își poată continua activitatea. Până să înceapă războiul erau una dintre cele mai mari agenții de turism din regiune și trimitea zeci de mii de turiști în foarte multe destinații. Acum operează din țările baltice și cea mai recentă piață pe care au intrat este România unde au deschis o agenție în București pe strada Vasile Lascăr la numărul 178, etajul 4.

Detalii despre agenție pot fi găsite pe https://joinup.ro/ro . Informații despre destinatii și rezervări pot fi obținute la email: romania@joinup.ro , tel.: +40 31 229 77 06.

Pentru turiștii români, Join UP! pregătește sezonul estival 2023 cu destinații în care are legături puternice cu touroperatori și hotelieri locali: Egipt, Turcia, Grecia, Tunisia și Spania (Tenerife).

Printr-un parteneriat cu FlyDubai Wings mai oferă pachete pentru Maldive, Sri Lanka, Emiratele Arabe Unite, Tanzania (Zanzibar) și Thailanda. Acestea din urmă vor fi operate doar din București.

Join UP! spune că vor aplica și în România principiile care i-au făcut lideri de piață în Ucraina și pe alte piețe pe care operează: oferă turiștilor programe pe destinații diverse cu plecări din regiuni diferite ale tării făcând din accesibilitate o prioritate astfel încât să vă puteți bucura de călătorii în cel mai confortabil mod posibil, indiferent de zona în care locuiți.

Reportaj realizat de C. M. și I. M.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Atenție, ȘOFERI! Avertizare de CEAȚĂ densă în Cluj

Publicat

ANM a emis o avertizare de ceață densă pentru județul Cluj, valabilă începând de sâmbătă, ora 22:10 – duminică, ora 02:00. Vizibilitatea poate scădea sub 50 m.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare pentru județul Cluj privind formarea ceții dense, care va determina scăderea vizibilității sub 200 m, iar izolat sub 50 m. Avertizarea este valabilă de sâmbătă, ora 22:10, până duminică, ora 02:00.

Atenție, ȘOFERI! Avertizare de CEAȚĂ densă în Cluj

Localitățile vizate: Gherla, Dej, Bonțida, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Cășeiu, Câțcău, Vad, Cuzdrioara, Sic, Cornești, Mica, Dăbâca, Fizeșu Gherlii și Jichișu de Jos.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

CTP Cluj: Programul transportului public de Ziua Națională a României

Publicat

ctp

Compania de Transport Public Cluj-Napoca informează publicul călător că, în 1 Decembrie, Ziua Națională a României, transportul public în municipiul Cluj-Napoca se va desfășura între orele 5:00 – 23:00, conform programului de transport valabil pentru ziua de duminică.

În intervalul orar 10:00 – 11:00, întrucât P-ța Mihai Viteazul va fi închisă traficului auto cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, traseele liniilor de transport care tranzitează zona vor fi deviate pe străzile adiacente Pieței Mihai Viteazul, dacă se impune.

CTP Cluj: Programul transportului public de Ziua Națională a României

În intervalul orar 11:00 – 13:30, restricțiile de circulație impuse de manifestările organizate de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județului Cluj și Divizia 4 Infanterie „Gemina” în Piața Avram Iancu pot afecta traseul și programul de circulație a liniilor care tranzitează zona.

În ziua de 1 Decembrie 2024, cu ocazia manifestărilor organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca în Piața Avram Iancu și Piața Unirii, vor fi suplimentate principalele linii de transport public ce asigură legatura între cartiere și zona centrală a municipiului, respectiv liniile 6, 25, 9, 24B, 30, 31, 35 și 101.

Programul de circulație actualizat al mijloacelor de transport public poate fi consultat pe site-ul companiei și în aplicația gratuită de mobil Tranzy.

Citește mai departe

EVENIMENT

Patru incidente electorale în Cluj de la debutul campaniei. Polițiștii au aplicat o AMENDĂ de 2.000 de lei și un avertisment

Publicat

politie 4 bun

Patru incidente electorale au avut loc în județul Cluj de la debutul campaniei. Polițiștii au aplicat o amendă în valoare de 2.000 de lei și un avertisment.

„De la debutul campaniei electorale, la nivelul județului Cluj au fost semnalate 4 posibile incidente electorale, care au vizat afișajul electoral, respectiv distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a platformelor program afișate sau a oricăror alte afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite, dintre care 2 nu s-au confirmat.

Patru incidente electorale în Cluj de la debutul campaniei. Polițiștii au aplicat o AMENDĂ de 2.000 de lei și un avertisment

Polițiștii clujeni au aplicat 1 amendă în valoare de 2.000 de lei și 1 avertisment”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujenii porniți cu bicicleta la capătul lumii, haltă la Sao Paolo. Cu cine s-au ÎNTÂLNIT acolo

Publicat

biciclisti

Gabriel Bota și Rudolf Nyari, cei doi clujeni porniți cu bicicletele la capătul lumii, au ajuns, în sfârșit, după peripeții, la Sao Paolo. Acolo au avut surpriza plăcută să dea peste Novak Djokovic.

„Azi, în aeroportul din Sao Paulo, am trăit una dintre cele mai minunate întâmplări din viață: eu cu Rudy ne-am întâlnit cu omul-legendă al tenisului – Novak Djokovic. E de o blândețe cum doar oamenii Mari au! I-am povestit despre proiectul nostru “Read & Ride to El Fin del Mundo” și ne-a felicitat pentru inițiativă mai ales că ne-am dat seama că împărtășim același scop: promovarea sportului și a culturii în rândul tinerilor!

Clujenii porniți cu bicicleta la capătul lumii, haltă la Sao Paolo. Cu cine s-au ÎNTÂLNIT acolo

Ne-a promis că ne urmărește aventura! Ceea ce ne determină și mai mult să nu ne oprim! Orice-ar fi!
Mulțumim, Novak Djokovic”, a scris Gabriel pe Facebook.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax