Connect with us
Advertisement
Advertisement

EVENIMENT

Un șofer clujean a fugit de poliție. A abandonat mașina, dar a fost găsit ulterior

Publicat


Un bărbat din Cluj-Napoca a fost oprit în trafic de polițiști în seara zilei de luni, dar acesta nu a ținut cont de semnal. Și-a continuat drumul, a abandonat mașina, dar a fost prins la scurt timp de oamenii legii. 

Ce spune IPJ Cluj

La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 16.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto care se deplasa pe strada Calea Victoriei, din municipiu, din direcția Câmpia Turzii spre Cluj-Napoca, acesta continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

După aproximativ un kilometru, ajuns pe strada Lianelor, cel în cauză a abandonat autoturismul, motiv pentru care polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pedestru, fiind interceptat la scurt timp, imobilizat și condus la sediul poliției.

Polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că plăcutețe cu numărul de înmatriculare aplicate aparțin unui alt autoturism.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional în conformitate cu OUG 195/2002R pentru nepurtarea centurii de siguranță și neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Inflația rămâne MARE în 2024

Publicat

salarii bani lei teancuri

Miercuri, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat că, la sfârșitul anului, prețurile vor crește cu 4,9%, de la 4,7% la estimarea precedentă, față de decembrie 2023, ceea ce va influența momentul „când şi cu cât vom reduce rata de politică monetară”. Inflația ar putea scade la 3,5% la sfârşitul lui 2025 și ar intra astfel în culoarul țintă al BNR de 2,5%±1 punct procentual.

Tot miercuri, INS a anunțat o încetinire a creșterii economice a României. PIB-ul din primul trimestru a crescut cu 0,5%, comparativ cu ultimele trei luni din 2023, însă avansul față de perioada similară a anului trecut s-a redus la 0,1%.

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Inflația rămâne MARE în 2024

Încetinirea a fost observată deja de FMI, care în raportul „World Economic Outlook” din aprilie a revizuit în jos estimările sale privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8%, cât estima în octombrie, la 2,8%.

Cu toate acestea, Mugur Isărescu a precizat că „noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi. Toţi indicatorii cu putere de prognoză, cum se spune în terminologia de specialitate, arată o revenire şi mai ales consumul”.

Nivelul ridicat al dobânzii de referință continuă să atragă fonduri străine care vor să profite de randamente cât mai bune, influențate și de stabilitatea cursului euro. Acesta a revenit miercuri la valoarea de luni de 4,9765 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare s-a îngustat la 4,976 – 4,977 lei.

Segmentul monetar a fost la fel de calm, fără ca indicii ROBOR să cunoască modificări, însă guvernatorul BNR a atras atenția asupra costurilor ridicate la care se împrumută România. „Avem prima de risc cea mai mare din UE şi nu coboară. Investitorii nu se uită numai la deficit, se uită şi la discuţiile din ţară, respectiv modul de luare a deciziilor. Împrumuturile rămân scumpe chiar dacă noi facem eforturi să avem lichiditate în piaţă. Corecţia fiscală este absolut necesară”.

„Scăderea inflației din SUA a apreciat bitcoin”

Indicele prețurilor de consum din Statele Unite a scăzut de la 3,5% în martie la 3,4% în aprilie și au înmulțit plasamentele în euro, care a urcat la 1,0813 – 1,0869 dolari. Această evoluție a fost înglobată în previziunile pieței, după ce Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a declarat că inflația nu a încetinit, motiv „de a menţine politica la ritmul actual mai mult decât se credea”. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,6109 la 4,5960 lei.

Media francului elvețian a scăzut de la 5,0812 la 5,0773 lei, însă cea a lirei sterline a crescut de la 5,7827 la 5,8018 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 350,0728 lei, efect al aprecierii metalului galben la 2.355,20 – 2.380,20 dolari/uncie.

Monedele din regiune au profitat de evoluția celei unice iar mediile lor s-au apreciat la 4,2635 zloți/euro, respectiv la 386,30 forinți/euro.

Scăderea inflației din SUA a apreciat bitcoin la 61.346 – 64.032 dolari, iar ethereum a crescut la 2.865 – 2.955 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citește mai departe

EVENIMENT

Câine ținut FLĂMÂND și neîngrijit la Turda. Proprietarul a fost amendat cu 8.000 de lei

Publicat

caine

Un câine ținut flămând și neîngrijit de către stăpân a fost descoperit la Turda de către polițiștii de la Protecția Animalelor Cluj. Proprietarul acestuia a fost amendat cu 8.000 de lei.

„În cursul zilei de ieri, 14 mai, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Cluj s-au sesizat din oficiu cu privire la un caz apărut în mediul online despre un câine aflat într-o situație critică în Turda, fără mâncare și apă.

Câine ținut FLĂMÂND și neîngrijit la Turda. Proprietarul a fost amendat cu 8.000 de lei

La fața locului, polițiștii au identificat proprietarul și au constatat că animalul era subnutrit. De asemenea, câinele nu era microcipat și nici sterilizat.

Astfel, proprietarul a fost sancționat cu o amendă de 8.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind protecția animalelor.

Exemplarul canin a fost preluat și predat unei asociații de profil.

Protejarea și îngrijirea corespunzătoare a animalelor sunt responsabilități esențiale pentru fiecare dintre noi. Haideți să fim cu toții atenți și să acționăm când vedem animale în suferință”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. INCENDIU pornit de la o oală uitată pe foc, la Cluj. Un bărbat de 85 de ani a murit

Publicat

apartament pompierilor

Un incendiu a izbucnit, miercuri, pe str. Dionisie Roman din Cluj-Napoca. Cauza ar fi o oală uitată pe foc. Un bărbat de 85 de ani a murit.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un incendiu care a pornit de la o oală uitată pe foc în bucătăria unui apartament situat pe strada Dionisie Roman.

VIDEO. INCENDIU pornit de la o oală uitată pe foc, la Cluj. Un bărbat de 85 de ani a murit

Imediat ce au pătruns în apartament, pompierii au găsit un bărbat de 85 de ani, decedat. Astfel, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean a constatat decesul. Cauzele care au dus la decesul victimei vor fi cercetate ulterior de către organele abilitate. Nu s-a impus evacuarea locatarilor din bloc, iar la intervenție au fost mobilizate două autospeciale cu apă și spumă”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. „Și de la pășune, iaca/ Tacticoasă vine VACA”. Imagini bucolice din traficul floreștean

Publicat

vaci

Sara pe deal, buciumul nu mai sună, sau cel puțin nu-l mai auzim noi din cauza claxoanelor. Atunci trebuie să ne mulțumim cu imaginea bucolică a vacilor care se întorc tacticoase de la pășune, prin traficul floreștean, pe unde altundeva, semn al perenității noastre pe aceste meleaguri.

vaci

„Fetele cochetele”, cu sau fără ITP,  devin parte integrantă a zbuciumatului nostru exod spre și dinspre Cluj-Napoca. Ar fi și păcat să le întrerupi legănarea superbă a ugerelor pline de lapte. Să sperăm că nu se va găsi un bou care să vină cu ideea de a le monta numere de înmatriculare.

FOTO. „Și de la pășune, iaca/ Tacticoasă vine VACA”. Imagini bucolice din traficul floreștean

vaci

Foto: Facebook Trăiesc în Florești – Cluj

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax