EVENIMENT
Un șofer băut a lovit o mașină parcată și o autospecială de poliție, în Tritenii de Jos. A fost reținut pentru 24 de ore
Un șofer de 26 de ani, care a urcat băut la volan, a lovit o mașină parcată și o autospecială de poliție, joi seară, la Tritenii de Jos. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Un accident soldat cu pagube materiale a avut loc joi seară, la Viișoara. Un șofer de 26 de ani, aflat beat la volan, a lovit o mașină parcată și o autospecială de poliție.
„La data de 24 octombrie, în jurul orei 23.40, a fost înregistrat un accident rutier pe DJ 150 în localitatea Viișoara, soldat cu pagube materiale.
Șoferul conducea sub influența alcoolului
Din primele cercetări a rezultat faptul că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Tritenii de Jos, care circula cu un autoturism din direcția Tritenii de Jos spre Câmpia Turzii, nu ar fi respectat semnalele polițiștilor care dirijau circulația, intrând în coliziune cu un autoturism staționat în afara părții carosabile, iar ulterior cu o autospecială de poliție.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Cluj.
În cursul dimineții de 25 octombrie, polițiștii au dispus măsura reținerii tânărului de 26 de ani, pentru 24 de ore.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






