EDUCATIE
Un nou duel pentru CFR Cluj în Cupa României, în deplasare, dar acasă în Gruia
Echipa CFR Cluj urmează să joace joi de la ora 18.15 împotriva celor de la CSC Dumbrăvița, în cea de a 2-a rundă a Cupei României.
În ultima etapă din Superligă, echipa din Gruia a reușit să obțină o victorie și s-a impus cu 3-1 în fața celor de la FC U Craiova 1948. În Cupă, lucrurile nu stau la fel de bine pentru trupa lui Dan Petrescu, aceasta obținând un egal, 1-1, împotriva celor de la „U” Cluj, în prima rundă a Cupei, clasându-se astfel pe penultimul loc în grupa C.
Adversara lor din meciul de joi, CSC Dumbrăvița, nu se află în cea mai bună formă sportivă. Echipa a suferit 3 înfrângeri consecutive în meciurile din Liga a 2-a, perioadă în care a încasat nu mai puțin de 10 goluri și nu au reușit să marcheze niciunul.
În Cupă, lucrurile stau la fel de rău pentru CSC Dumbrăvița care a pierdut în prima rundă cu 4-1 împotriva celor de la FC Rapid, clasându-se, astfel, pe ultimul loc în grupa C.
Deși este considerat un meci în deplasare pentru cei de la CFR, meciul se va disputa pe terenul acestora, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Acesta urmează să fie primul meci direct între cele două formații.
Daniel Cucu-Kovaci
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






