EVENIMENT
Un clujean de 14 ani a semnat cu o echipă legendară din Europa. Puștiul este noua speranță a fotbalului românesc
Clujeanul Denis Crișan a semnat cu PSV Eindhoven, una dintre cele mai bune echipe din Olanda. În vârstă de 14 ani, tânărul fotbalist a fost format la U Luceafărul Cluj, una dintre cele mai bune pepiniere din jumătatea de nord a României.
Marcel Răducanu, fostul mare internațional român, are numai cuvinte de laudă pentru tânărul clujean.
„Pe Denis îl știu de vreo patru ani. Ne-am întâlnit la Timișoara, unde organizam cantonamente de câte-o săptămână. Apoi a început să vină și-n Germania, la școala mea din Dortmund, cam de cinci, șase ori pe an, cel puțin. Stătea trei, patru zile, îl antrenam și pleca. Ultimul an l-a petrecut în Olanda și așa a ajuns în atenția celor de la Academia lui Eindhoven. „Este genul de fotbalist de stradă, un decar foarte tehnic, dar în același timp disciplinat și cu atitudine. Își dă adversarii cap în cap, așa-i zăpăcește pe teren. Fără îndoială, este un nume pentru România”, a spus Marcel Răducanu pentru GSP.
Denis Crișan a fost desemnat, dintre 700 de nume, cel mai bun jucător al Mondialului pentru copii U12 „Danone Nations Cup”, organizat la Barcelona.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






