Connect with us

ACTUALITATE

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj, în topul universităților europene pentru studiile de medicină și stomatologie conform Le Figaro

Publicat


UMF

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se remarcă din nou la nivel internațional, fiind evidențiată de prestigiosul cotidian francez Le Figaro drept una dintre cele mai apreciate universități europene pentru formarea medicală în limba franceză.

În cadrul analizei publicate recent, intitulată „Unde să studiezi medicina, stomatologia, medicina veterinară sau fizioterapia în străinătate în 2026?”, Le Figaro a evaluat 41 de programe de studii francofone din 23 de orașe europene, pe baza a 17 criterii care acoperă
atât calitatea studiilor, cât și condițiile de viață.

În cadrul studiului, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este prezentată drept cea mai prestigioasă instituție românească care oferă programe de studii medicale în limba franceză. Potrivit Le Figaro, universitatea clujeană reprezintă „cel mai
bun compromis între calitatea formării, reputația internațională și oportunitățile academice” pentru studenții francezi.

UMF Cluj-Napoca, în topul preferințelor studenților francezi

Potrivit clasamentului, UMF „Iuliu Hațieganu” se situează pe locul 3 în Europa pentru programele de medicină și pe primul loc pentru programele de medicină dentară predate în limba franceză. Acest lucru reprezintă o recunoaștere a calității procesului educațional și a tradiției academice clujene.

Universitatea este prezentă constant în cele mai prestigioase clasamente internaționale: QS World University Rankings, Times Higher Education (THE) și Shanghai Ranking, ceea ce confirmă vizibilitatea sa globală și standardele de performanță aliniate celor mai înalte cerințe
din domeniul medical.

Un centru universitar cu puternică deschidere internațională

Cu peste 600 de locuri disponibile anual pentru studenții internaționali și programe complete în limbile franceză și engleză, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” atrage un număr tot mai mare de tineri din Franța care aleg să-și construiască viitorul profesional la Cluj-Napoca, în România. În prezent, universitatea găzduiește una dintre cele mai mari comunități de studenți francofoni din Europa Centrală și de Est. Peste 1.700 de studenți francezi, dintr-un total de aproximativ 3.490 de studenți internaționali, urmează, în prezent, cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

„Faptul că Le Figaro, unul dintre cele mai importante cotidiene din Franța, a inclus Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca între primele opțiuni pentru formarea medicală francofonă confirmă recunoașterea internațională a universității noastre.

Este o dovadă a seriozității programelor noastre, a competenței cadrelor didactice și a valorii diplomei noastre în Europa”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.

Anul 2025 marchează pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” un sfert de secol de educație medicală francofonă – o aniversare care evidențiază continuitatea tradiției, deschiderea către spațiul francofon și angajamentul constant față de valorile academice și colaborarea internațională. Sub semnul celor 25 de ani de învățământ medical în limba franceză, universitatea celebrează excelența, dialogul intercultural și apartenența activă la comunitatea francofonă globală.

Cluj-Napoca – un oraș universitar atractiv pentru tinerii europeni

Pe lângă excelența academică, Le Figaro a clasat Cluj-Napoca pe locul 4 în Europa la categoria „Calitatea vieții”, subliniind echilibrul dintre mediul universitar modern, viața culturală activă și accesibilitatea costurilor de trai comparativ cu marile capitale europene.

Studenții intervievați de publicația franceză descriu experiența lor la Cluj-Napoca ca fiind una complexă și formativă, într-un mediu multicultural, cu profesori dedicați și o abordare riguroasă a formării clinice.

„Profesorii noștri au absolvit în Franța și sunt foarte mândri de asta. Pregătirea teoretică este riguroasă, iar studenții au acces rapid la stagii practice”, afirmă unul dintre absolvenții intervievați de Le Figaro, confirmând nivelul ridicat al formării oferite la Cluj-Napoca.

Fondată în 1919, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ superior medical din Europa de Est. Universitatea oferă programe de studii în limbile română, franceză și engleză, fiind un pol de
atracție pentru aproximativ 3.500 de studenți internaționali din peste 60 de țări.

Analiza realizată de Le Figaro s-a bazat pe o metodologie riguroasă. Printre indicatorii analizați s-au numărat cerințele de admitere, taxele de școlarizare, recunoașterea academică internațională (clasamentele QS, Times Higher Education, Shanghai), precum și elemente ce țin de calitatea vieții studențești: costul locuințelor, siguranța, accesibilitatea transportului și condițiile climatice.

Fiecare criteriu a fost ponderat și a contribuit la scorul final al universităților, oferind o imagine completă și comparabilă asupra atractivității programelor medicale europene pentru studenții francofoni.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate