A fost aprobată hotărârea de modificare a Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, în urma deciziei de miercuri, 20 ianuarie, vârstnicii și persoanele vulnerabile au...
Prefectura Cluj, în parteneriat cu IPJ Cluj și compania IT Fortech lansează prima aplicație pentru programarea online în vederea eliberării cazierului judiciar. Prefectul Clujului, Mircea Abrudean:...
Guvernul României a aprobat miercuri Hotărârea prin care noi categorii de persoane vor intra în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, în...
„Descurajarea și înfrângerile sunt unele dintre cele mai sigure căi de succes.” Dale Carnegie
Direcția de Urbanism și amenajarea teritoriului a Consiliului Județean Cluj a dezbătut, joi, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice, viitorul zonei turistice Mărișel, în special modul în...
Ministrul Raluca Turcan a anunțat că Ministerul Muncii pregăteşte evaluarea ajutoarelor sociale, precizând că vor fi identificaţi beneficiarii de ajutoare care se află în situaţii cu...
Lumea sărbătorește joi Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor. Azi, oricine ar putea îmbrăţişa chiar şi persoane necunoscute. Sărbătoarea a apărut pentru prima dată în Statele Unite, în...
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA, Sucursala Cluj-Napoca, anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, astfel: Data întreruperii: 21.01.2021 Adresa/Localitatea: Localitatea Turda, Drumul Ceanului, str. Ștrandului, str. Aleea Olt,...
În 1648, la Alba Iulia apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, cunoscut sub numele de ”Noul Testament de la Bălgrad”. Ediția este...
Joi dimineața pe str. Bună Ziua din Cluj-Napoca a avut loc un accident rutier. Au fost implicate două autoturisme. Accidentul s-a produs la intersecția str. Camil...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat miercuri că obiectivul propus ca statele membre ale Uniunii Europene să vaccineze 70% din populaţie împotriva COVID-19...
Cluj24.ro prezintă principalele 5 știri locale din ultimele 24 de ore: Studenții de la UBB Cluj își doresc un nou cămin în Hașdeu, dar activiștii de...
Cluj-Napoca a fost nominalizat, alături de Timișoara, în top 20 oraşe din lume în care se poate trăi sănătos în 2021, într-un clasament realizat de platforma...
Vremea la Cluj luni este rece cu temperaturi de iarnă. Maxima este înregistrată în jurul orei 15:00 la 4 grade Celsius, iar cerul va fi pe...