ADMINISTRAȚIE
UBB va realiza strategia de dezvoltare a orașului Reșița
Specialiștii Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor realiza, în perioada următoare, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, strategia de dezvoltare a municipiului Reșița.
Scopul proiectului
Obiectivul general al proiectului vizează eficientizarea activității administrației publice locale a municipiului Resița prin introducerea unui sistem informatic integrat și o planificare echilibrată a nevoilor, în vederea simplificării accesului cetățenilor la serviciile publice.
„Rolul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și, implicit, al UBB în acest proiect este legat de elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană cu orizont de timp 2030 și oferirea cursurilor de formare pentru angajații administrației publice locale, astfel încât aceștia să fie pregătiți să se adapteze, să implementeze și să facă față noilor provocări administrative.
Mai mult, parteneriatele și colaborările constante ale FSPAC cu reprezentanții unor universități internaționale de tradiție și cu asociațiile specialiștilor în administrație publică oferă viziunea complexă necesară realizării unor strategii publice actuale și adaptate celor mai recente tendințe internaționale în domeniu”, a declarat prof. univ. dr. Călin Hințea, decanul FSPAC.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






