EDUCATIE
UBB solicită CNATDCU analizarea URGENTĂ a suspiciunilor de plagiat legate de teza de doctorat a premierului Ciucă
Conducerea UBB Cluj-Napoca solicită analizarea cu maximă atenție a tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă dar și în regim de urgență.
”Având în vedere recentele suspiciuni și acuzații de plagiat referitoare la teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă și luând în calcul preocuparea constantă a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca pentru păstrarea celor mai înalte standarde academice și pentru o cultură a integrității academice și sociale, UBB solicită Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) analizarea nu doar cu maximă atenție, pentru a se evita orice contestații procedurale, care ar putea anula analiza/concluziile academice, ci și în regim de urgență a acestei situații, ținând cont de funcția publică a domnului Nicolae Ciucă, cu implicații pentru buna funcționare și pentru imaginea țării”, arată UBB.
UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șase ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților.
În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene „world-class/research-intensive”, iar din 2021 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






tudor
ianuarie 21, 2022 la 1:52 pm
Dupa ce si-a batut joc de pensionarii militari care i-au fost colegi taindu-le pensiile si aproband marirea pensiilor la magistrati..CE MAI POTI SPUINE DESPRE ACEST OM??? SIMPLU demisia!!!!!PE LOC….si faptul ca exista suspiciuni este GRAV pt. un prim ministru si militar pe deasupra ..DEMISIA!!!..ia-l si oe Dnacu ca se vede ca te-a ajutat la TAIERILE DE PENSII DE LA POLITISTI SI MILITARI!!!