Connect with us

EVENIMENT

„U” Cluj-FC Voluntari, 1-2. Șepcile roșii RATEAZĂ șansa de a urca pe loc de play-off

Publicat


galerie u

Formația antrenată de Sabău a primit vizita celor de la Voluntari în ultima etapă din turul campionatului regulat. Cu toate că „U” a fost cea care a deschis scorul, la fel ca și în ultimul meci disputat acasă cu Voluntariul, ilfovenii au reușit să întoarcă scorul și să obțină toate cele trei puncte. Pentru gazde a marcat Ianis Stoica (min.12), iar pentru oaspeți au punctat Adam Nemec (min.31) și Andrei Dumiter (min.61).

Echipele de start:

„U” CLUJ: Iliev-Peteleu, Mitrea, Miron, Chipciu-Cîmpanu, Bic, Doukoure, Gheorghe-Stoica, Nistor

REZERVE: Gorcea-Pițian, Filip, Simion, Fossati, Silaghi, Manu, Popa, Ilie

ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

FC VOLUNTARI: Fernandez-Ricardinho,Matricardi, Armaș, Boboc-Crepulja-Carnat, Răduț, Rață, Popescu-Nemec

REZERVE: Vâlceanu-Aliji, Andrei, Cocian, Droppa, Dumiter, Florea, Paz, Voican

ANTRENOR: Marin Dună

 

Stadion: Cluj Arena

Arbitru: Popa Cătălin / Asistenți: Ghinguleac Radu Adrian, Bîrdeș Romică

Desfășurarea partidei

Prima jumătate a reprizei le-a aparținut gazdelor, însă după ce băieții lui Sabău au deschis scorul, oaspeții au preluat controlul partidei. În min.12, Stoica s-a aflat la capătul unei faze colective, reușind să marcheze cu un șut plasat la colțul lung. În min.31, Nemec a pus capăt secetei din atacul Voluntariului, reușind să înscrie primul lor gol la mai bine de o lună după ce l-au marcat pe ultimul. Atacantul slovac a reușit să-l învingă pe Iliev după o execuție cu exteriorul din interiorul careului.

Formația pregătită de Marin Dună și Ilie Poenaru a reușit să întoarcă rezultatul în repriza secundă. În min.61 Dumiter a profitat de o minge bâlbâită de apărarea șepcilor roșii și a reușit să-și aducă echipa în avantaj. La scurt timp, în min.67, fostul jucător al CR-ului, Nicolae Carnat, a văzut al doilea cartonaș galben și a fost nevoit să părăsească terenul. Universitatea a forțat în atac, însă nu au reușit să restabilească egalitatea. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Daniel Popa în min.79, când Fernandez a respins mingea în atacantul celor de la „U”, dar mingea s-a scurs pe lângă poartă.

În minutele de prelungiri, Dumiter a ratat un penalty, acordat pentru un fault al lui Iliev.

Astfel formația lui Sabău a ratat șansa de a urca pe loc de play-off după ce au fost înfrânți de Voluntari.

Daniel Cucu-Kovaci




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate