Connect with us

ACTUALITATE

U-BT Cluj-Napoca a câștigat Memorialul Antonio Alexe, după o victorie în finala cu CSM CSU Oradea

Publicat


U-BT Cluj-Napoca a câştigat, sâmbătă, ediţia a 11-a a turneului de baschet masculin Memorialul „Antonio Alexe”, în Oradea Arena, după ce a învins în finală echipa gazdă, CSM CSU Oradea, cu 93-84 (26-15, 26-23, 26-22, 15-24).

U-Banca Transilvania continuă seria victoriilor din meciurile de pregătire, astfel că a învins-o și pe CSM CSU Oradea, în finala Memorialului Antonio Alexe. Partida de sâmbătă seara s-a încheiat la scorul de 93-84.

Mai mulți jucători nu au putut juca

Karel Guzman și Adam Mokoka s-au accidentat vineri seara împotriva celor de la Igokea și nu au putut evolua, la fel ca Patrick Richard și Tudor Șomăcescu.

În ciuda absențelor, echipa a reușit să îi pună în dificultate pe adversari. În scurt timp de la debutul confruntării, alb-negrii s-au desprins la 7-15 și au terminat primul sfert în avantaj, 15-26. Diferența a crescut până la pauză, când tabela indica 38-52.

Studenții au strâns procentaje bune la aruncări și au dominat într-o manieră autoritară lupta la recuperare, așa că nu au cedat până la final. Drept dovadă, U-Banca Transilvania a izbutit procentaje de 57% la două puncte, 48% de la mare distanță, respectiv 66% la linia de pedeapsă. În plus, clujenii au totalizat 36 de recuperări și au distribuit 14 pase decisive.

Turneu în Bosnia și Herțegovina

Pentru U-Banca Transilvania urmează acum un turneu de verificare în Bosnia și Herțegovina, programat în perioada 14-15 septembrie.

„Este o victorie extrem de importantă pentru moralul nostru, am arătat că avem caracter și că indiferent de probleme, ne vom lupta pentru victorie. Ne-au lipsit patru jucători, dar am reușit să obținem această victorie ca o echipă. Mă bucur de evoluția noastră, însă e doar un meci amical. Trebuie să clădim pe acest lucru și să mergem mai departe”, a declarat Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate