ACTUALITATE
Turda iese din scenariul roșu. Restaurantele, deschise la 30% capacitate
Municipiul Turda din Cluj a ieșit luni din scenariul roșu, ca urmare a scăderii incidenței sub 3 la mia de locuitori. Turda trece astfel la scenariul galben, fapt care va permite deschiderea restaurantelor și cafenelelor la o capacitate de 30%.
Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a ținut să îi avertizeze pe locuitori că respectarea măsurilor de siguranță trebuie să fie menținută în continuare.
Se redeschid restaurantele
„Noua situație nu trebuie să ne facă să uităm de respectarea măsurilor, ci trebuie să continuăm să fim responsabili și să respectăm toate măsurile de prevenire, pentru ca în viitor să nu mai ajungem în scenariul roșu”, a transmis primarul.
Iată ce schimbări vor avea loc la Turda, odată cu trecerea la scenariul galben:
-Va fi permisă organizarea de spectacole sau concerte cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Discotecile rămân închise
-Este permisă deschiderea localurilor de alimentație publică (restaurante, cafenele) în interior, însă la o capacitate de maxim 30%, cu respectarea tuturor obligațiilor stabilite.
-Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Sălile de jocuri de noroc rămân deschise
-Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.
-Activitatea sălilor de jocuri de noroc este permisă, dar tot fără a depăși 30% din capacitatea spațiului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






