”Trufia este un păcat și pentru el se plătește” – interviu cu Liviu Petru Zăpârţan, ambasadorul României la Vatican

Liviu Petru Zăpârţan este prof. univ. dr. al Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la Facultatea de Istorie şi Filosofie. A mai reprezentat România, tot în calitate de ambasador, în Marele Ducat al Luxemburgului, în perioada 1996-2000.

– Domnule profesor, care este atmosfera la Vatican în aceste zile?

Și în Vatican, ca de altfel în întreaga Italie, există o preocupare încărcată de emoție și neliniște pentru ceea ce se întâmplă cu viața a milioane de oameni. Pentru religia catolică structurată în jurul Vaticanului, cu adepți în toate țările lumii, pentru care viața este valoarea supremă, este firească preocuparea pentru salvarea ei, amenințată de pandemie.

Ea este în centrul atenției Papei Francisc, care a declarat că în fața unui pericol universal, pentru omenire, se cer căutate soluții universale. Ca putere spirituală Vaticanul îndeamnă la rugăciune, împreună cu toate celelalte religii, într-un spirit de fraternitate, la cultivarea speranței. În același timp, cu o acută și realistă înțelegere a nevoii de a găsi soluții la pandemie Vaticanul cheamă la ascultarea regulamentelor propuse de specialiști și de decidenții politici iar dicasteriile sale au hotărât să se renunțe la unele prevederi ale învățăturii dogmatice legate de ceremoniile pascale pentru a facilita măsurile sanitare. Toate atitudinile vaticane sunt puse sub semnul celui mai important mesaj al Papei Francisc, rostit în cuvântul Urbi et Orbi din 27 martie 2020, care a exprimat îndemnul de solidaritate.

– Ce noutăți sunt, care este programul Papei în această perioadă?

În această perioadă toate instituțiile vaticane au un program redus de activitate. Papa însuși susține rugăciunile fără public, are întâlniri personale cu colaboratorii și a anunțat anularea vizitelor care au fost prevăzute (la Assisi la o conferință internațională consacrată concepției sale despre economie, la Vatican la o întâlnire pe probleme de învățământ, în Malta într-o călătorie apostolică).

În fiecare zi, din Capela Santa Marta, adresează un mesaj de încurajare pentru bolnavi, pentru săraci, pentru cei loviți de soartă, pentru toți cei de luptă cu pandemia (bolnavi, medici, asistente, etc.), pentru preoți.

– Sunteți în Italia de dinainte de începerea crizei legate de coronavirus. Cum vă explicați faptul că Italia este atât de afectată?

Atât timp cât oamenii de știință nu au o explicație a naturii virusului, a mecanismului de răspândire, tot ce se poate constata este că pentru a-i opri difuzarea trebuie întrerupte contactele dintre oameni. Ușor de zis dar greu de realizat pentru că omul este om prin relațiile lui sociale. În mod abstract, carantinarea este o soluție antiumanistă, cu toate implicațiile antropologice, filosofice, economice, politice, juridice. Dar în acest moment este, paradoxal, singura soluție a salvării omului.

Italia este atât de puternic lovită pentru că a intervenit cu dificultate în ruperea țesutului social, mai ales în regiunile nordice. În Roma și în sudul țării măsurile de carantinare au fost mai prompte, mai ferme, încât bilanțul victimelor este mult mai scăzut. Din păcate, a intrat într-o situație asemănătoare Spania și se pare că vor cunoaște aceeași evoluție și alte țări.

– Ce au greșit italienii ?

Nu pot spune că au greșit italienii în măsurile pe care le-au adoptat, împărtășite și de Vatican, chiar dacă acesta a observat că nu este de loc creștinește să incinerezi sau să înmormântezi un om fără asistență spirituală. Ce poți însă să faci când ai între 600 și aproape 1000 de morți la 24 de ore ? Nu poți decât să constați dramatismul unei situații care te lasă fără cuvinte și să fii profund solidar cu atâta suferință. Cred că am greșit cu toții, mânați de trufia de a crede că totul ni se supune; dar trufia este un păcat și pentru el se plătește.

– Sunteți un intelectual de anvergură și un diplomat cu mare experiență. Cum se va schimba lumea după ce această pandemie va trece?

Ca după orice cutremur istoric, sunt imaginabile mai multe perspective. Cea mai nenorocită ar fi să se creadă că fiecare stat poate ieși singur din criză, cultivând un naționalism neproductiv. După primul război mondial s-a proclamat criza și apusul civilizației dar spaimele identitare au adus regimurile dictatoriale și un nou conflict mondial.

După al doilea război mondial s-au manifestat marile tensiuni dintre blocuri dar a apărut acel proiect de construcție europeană. Este posibil, acum, să câștige teren ideea unui proiect global de reală conexiune între state și popoare. Această soluție trebuie conștientizată și asumată practic.

– Suntem capabili să învățăm ceva din această criză?

Suntem capabili să învățăm cu condiția să și vrem. Goana după profitul material a făcut societățile să uite că prima grijă a omului este față de el, față de sănătatea și cultura lui. Cu câtă greutate se adoptă în bugetele statelor procente de batjocură pentru spitale, pentru cercetarea medicală, pentru școli și carte pentru ca o criză de genul celei prezente să ne facă să plătim însutit costurile ieșirii din dramă. Mergem pe lună și nu știm de ce chiorâm și ne putrezesc dinții.

– Credeți că relația cu divinitatea a oamenilor în general, va suferi transformări?

Kant afirma că acolo unde se opresc puterile științei vine credința să suplinească nevoia omului de speranță. Ea poate fi dată atât de către filosofie cât și de către religie, între care nu am văzut niciodată o contradicție. Nu știu dacă secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc – după expresia lui Malraux – dar sunt sigur că oamenii vor învăța să-și orienteze preocupările spre ei înșiși pentru a urca în scara umanului.

Reiau doar două dintre ideile Papei Francisc. Am crezut că putem fi sănătoși într-o lume bolnavă, lumea pe care ne-o construim, cu atâtea drame, suferințe și mizerii, dar pe care Dumnezeu o iubește mai mult decât o facem noi.

Aici este cheia răspunsului: să ne iubim viața, comunitatea noastră umană și pământul pe care trăim.

Un interviu realizat de Florin Danciu