EVENIMENT
Treizeci de producători clujeni vor participa la ediția din această lună a târgului „Produs de Cluj”
Consiliul Județean Cluj organizează a 98-a ediție a Târgului Produs de Cluj, din 9 până în 19 iulie, eveniment dedicat micilor producători și artizani. Manifestarea expozițională este coordonată de Asociația Produs de Cluj, entitate care funcționează sub egida deliberativului județean, și se bucură de sprijinul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
„Revenim la Cluj-Napoca și organizăm târgul în Piața Avram Iancu, în umbra Catedralei Mitropolitane, un loc în care ne dorim de mult să fim prezenți, dat fiind faptul că principalii noștri colaboratori sunt promotori ai spiritualității românești, strâns împletită cu credința în biserica străbună.
Chiar dacă acest eveniment nu va avea formatul care l-a consacrat, fiind redus ca număr de participanți, orar de funcționare și fără a avea spectacole de folclor, considerăm că noi, ca autoritate a administrației publice județene, suntem obligați să dăm o mână de ajutor micilor fermieri și artizanilor, categorii sociale afectate de pandemie, și, respectând cu strictețe regulile necesare pentru limitarea efectelor epidemiei de COVID-19, să oferim clujenilor ocazia de a se bucura de reîntâlnirea cu tradiția”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Ce produse vor fi la târg
Organizat pe perioada a zece zile, din 9 până în 19 iulie, Târgul Produs de Cluj reunește 30 de întreprinzători clujeni care vor expune brânzeturi și preparate din carne, miere de albine, uleiuri presate la rece, lavandă, produse cosmetice și de igienă personală, sucuri, siropuri și gemuri naturale, turtă dulce, prăjituri și ciocolată de casă.
Alături de acestea, vizitatorii târgului vor avea la dispoziție costume populare, bijuterii lucrate de mână, obiecte de marochinărie și jucării.
Clujenii vor avea posibilitatea să viziteze târgul de luni până sâmbătă în intervalul orar 14.00-18.00 și duminica între 12.00 și 16.00. În conformitate cu normele legale în vigoare, accesul în târg va fi condiționat de acceptul măsurării temperaturii, purtarea măștilor de protecție și respectarea distanțării sociale.
Accesul persoanelor cu temperatură peste 37.3 grade Celsius nu va fi permis din rațiuni de siguranță publică. Intrarea și ieșirea din târg vor fi marcate distinct pe toate laturile Pieței Avram Iancu și la fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






