ACTUALITATE
TRADIȚII, sărbători și semnificații în cea mai scurtă lună a anului, luna ÎNDRĂGOSTIȚILOR

„Luna Îndrăgostiților”, februarie, este cea mai scurtă lună a anului. Are doar 28 de zile în anii obișnuiți și 29 de zile în anii bisecți. Acest an suplimentar apare pentru a menține armonia dintre anul calendaristic și cel astronomic. Pe lângă această particularitate, luna februarie este marcată de numeroase tradiții și sărbători religioase și populare.
În tradiția populară, luna februarie se numește Faur. Denumirea este legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug pentru începerea muncii câmpului. Pentru că are numai 28 de zile, sau 29 în anii bisecți, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului, scrie Alba24.
TRADIȚII, sărbători și semnificații în cea mai scurtă lună a anului, luna ÎNDRĂGOSTIȚILOR
Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde și zâmbește, e frumos, când plânge, bate viscolul, când e supărat, dă ger de crapă pietrele.
Originea și semnificația lunii februarie
Februarie a fost adăugată în calendarul roman în secolul al VII-lea î.Hr., împreună cu luna ianuarie. Numele său derivă din latinescul „februarius”, de la „februa”, termen care desemna festivalul de purificare desfășurat în această lună. La greci, februarie era cunoscut ca Anthesterion.
Luna februarie, deși scurtă, este bogată în semnificații, tradiții și obiceiuri. De la sărbători religioase importante până la celebrarea iubirii prin Valentine’s Day și Dragobete, această lună îmbină armonios influențele creștine cu cele păgâne, păstrând vie o moștenire culturală deosebită. Fie că o asociem cu Făurarul din tradiția populară, cu luna lupilor sau cu festivalurile iubirii, februarie rămâne una dintre cele mai speciale perioade ale anului.
În luna februarie timpul este considerat favorabil pentru semănatul plantelor care cresc și rodesc în pământ (ceapa, usturoiul, ridichea și alte zarzavaturi), dar și pentru unele plante care fructifică la suprafață (cânepa, inul, grâul de toamnă), pentru vopsirea lânii cu vopsele vegetale, tăierea din pădure a lemnelor de construcție etc
Sărbători în luna februarie
1 februarie – Trifonul și Arezanul viilor
Ziua lui Trif cel Nebun, patronul insectelor dăunătoare, sărbătorită pentru a proteja culturile. Arezanul viilor, un ritual bahic practicat încă din vremea tracilor, marcat prin stropirea viilor cu agheasmă și aprinderea focurilor pentru protecția viței-de-vie.
Potrivit credinței populare, la 1 februarie se sărbătorea Trif cel Nebun (Trifonul), patronul omizilor, al tuturor insectelor periculoase pentru recolte (lăcuste în special), în lumea satului românesc, pentru a opri înmulțirea omizilor, principalii dușmani ai livezilor. Livezile și grădinile se stropeau cu agheasmă, femeile dădeau de pomană câte o strachină de mălai, cu speranța că vor salva, astfel, culturile.
2 februarie – Ziua Ursului și Întâmpinarea Domnului
Ursul iese din bârlog și, dacă își vede umbra, legenda spune că iarna va mai dura încă 40 de zile. Creștinii ortodocși sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, momentul aducerii lui Iisus Hristos la templu de către Fecioara Maria. Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în Calendarul Ortodox al lunii februarie 2025.
10 februarie – Sfântul Haralambie
Protector al sănătății oamenilor și animalelor, dar și apărător împotriva ciumei. Superstiția spune că, pentru a ține spiritele rele la distanță, femeile înconjurau casa de trei ori fără haine.
12 februarie – Sfântul Meletie
Este cunoscut drept ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz. A participat la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol, unde a susținut doctrina ortodoxă.
14 februarie – Valentine’s Day
Sărbătoarea îndrăgostiților adoptată din cultura occidentală, marcând ziua Sfântului Valentin. Originea datează din perioada Imperiului Roman, când preotul Valentin oficia căsătorii în secret pentru soldații cărora li se interzicea însurătoarea. Tradițiile moderne includ oferirea de flori, ciocolată și scrisori de dragoste între persoanele iubite.
24 februarie – Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români
Sărbătoare autohtonă a iubirii, echivalentul românesc al Valentine’s Day. Se spune că tinerii care se sărută de Dragobete vor avea parte de iubire tot anul. În trecut, fetele adunau „zăpada zânelor” pentru a o folosi în ritualuri de frumusețe și dragoste.
Tradiții și superstiții
Se spune că vremea lunii februarie influențează recolta anului agricol. Se consideră un moment prielnic pentru semănarea plantelor precum ceapa, usturoiul sau grâul de toamnă. În trecut, gospodarii aprindeau focuri pentru a proteja animalele și culturile de influențele malefice.
De ce sunt ani bisecți
Un an bisect, cum este 2024, include o zi suplimentară în februarie pentru a corecta decalajul dintre anul calendaristic și cel astronomic. Anul real are 365 de zile și aproximativ 6 ore, iar adăugarea unei zile la fiecare patru ani compensează această diferență.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Astronautul Dumitru Prunariu: Pe orbită, suntem toți prieteni. Războiul din Ucraina s-a oprit la granița zborurilor cosmice

Într-o lume marcată de conflicte și diviziuni geopolitice, colaborarea internațională în explorarea spațiului rămâne un exemplu de unitate. Cosmonautul român Dumitru Prunariu arată că, dincolo de tensiunile de pe Pământ, astronauții și cosmonauții continuă să colaboreze armonios la bordul Stației Spațiale Internaționale.
Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a ajuns în spațiu, a vorbit, în cadrul unei conferințe organizate la Cluj-Napoca, despre colaborarea internațională la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Cosmonautul român arată că războiaiele și tensiunile de pe Pământ nu afectează relațiile dintre astronauți.
„Pe orbită, suntem toți prieteni și rămânem prieteni și după aceea. În 1985, am înființat o asociație a exploratorilor spațiului cosmic, în plin Război Rece. La bordul Stației Spațiale Internaționale, zboară în continuare rușii cu nave americane, americanii cu nave rusești și toți se înțeleg foarte bine sus. Războiul din Ucraina s-a oprit la granița zborurilor cosmice pilotate”, a declarat Dumitru Prunariu.
„Noi ne considerăm cetățeni ai planetei”
Potrivit acestuia, experiențele extreme din spațiu creează legături speciale între membri echipajelor, dincolo de diferențele politice sau naționale: „Cosmonauții care trec prin experiențe inedite, periculoase, în care se ajută reciproc, în care viața tuturor depinde de unul și a unuia de ceilalți, stabilesc altfel de relații decât relațiile politice, de pe Pământ. Noi ne considerăm, din punctul acesta de vedere, cetățeni ai planetei”.
Pentru a asigura o bună colaborare la bordul ISS, astronauții și cosmonauții sunt supuși unor teste psihologice și de personalitate riguroase, pentru ca partenerii să fie compatibili și să nu apară neplăceri în timpul petrecut împreună în spațiul relativ mic al stației spațiale.
Dumitru Prunariu a efectuat un zbor în spațiu în 1981, la bordul navei Soyuz 40, în cadrul programului spațial sovietic Intercosmos. De-a lungul carierei sale, el a promovat colaborarea internațională în explorarea cosmică, în diverse structuri și organizații internaționale.

Dosarul candidatului independent la prezidențiale, Călin Georgescu, pentru alegerile prezidențiale, a fost respins, duminică, de Biroul Electoral Central (BEC), arată surse citate de Mediafax.
Potrivit surselor, dosarul lui Călin Georgescu a fost respins de BEC cu 4 voturi „pentru” și 10 „împotrivă”.
Susținătorii lui Georgescu, prezenți în fața sediului BEC, au început să fie extrem de violenți și au rupt gardurile de protecție.
În dosar se pare că nu au fost respectate chestiuni „de formă și de fond”.
Călin Georgescu are 24 de ore pentru a contesta decizia BEC la CCR.
Membrii BEC sunt în număr de 14, din care 5 judecători, 2 membri ai Autorității Electorale Permanente și 7 de la partide: PSD, PNL, UDMR, USR, AUR, POT și SOS.
UPDATE. Jandarmii au folosit spray lacrimogen
După decizia Biroului Electoral Central de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, participanții la protest au forțat cordonul de jandarmi, cu scopul de a intra în sediul instituției. Jandarmii au folosit spray lacrimogen.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, pe fondul unei decizii a Biroului Electoral Central, „participanții la adunarea publică nedeclarată au forțat cordonul de jandarmi, cu scopul de a intra în sediul instituției”.
În acest context, pentru aplanarea situației, jandarmii au folosit un pulverizator de mână cu substanță iritant-lacrimogenă.
„Facem apel către participanți să evite orice încălcări ale legii, să își păstreze calmul, să manifesteze pașnic și civilizat și să dea curs dialogului cu echipele de jandarmi specializate”, spun jandarmii.
UPDATE 2 – BEC a confirmat, oficial, respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.
UPDATE 3 – Jandarm lovit în cap de susținătorii lui Georgescu
Un jandarm a fost lovit în cap, duminică, cu un obiect de contondent, de susținătorii lui Călin Georgescu, la Biroul Electoral Central (BEC). Jandarmul purta casca de protecție și este în afara oricărui pericol.
Jandarmeria Capitalei transmite că manifestanții încearcă în continuare să rupă cordonului de jandarmi și dispozitivul de panouri metalice. În acest context, un jandarm a fost lovit cu un obiect contondent în casca de protecție.
Jandarmul este în afara oricărui pericol, iar în acest moment se află în deplasare către o unitate spitalicească pentru o evaluare de specialitate.
„Făptuitorul urmează a fi identificat pentru întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, care se pedepsește cu închisoare de la 4 luni la 3 ani sau cu amendă”, transmite Jandarmeria Capitalei.
De asemenea, o femeie a forțat în mod repetat dispozitivul de panouri metalice și, deși i s-a pus în vedere de mai multe ori de către jandarmi să renunțe la această acțiune și să își păstreze calmul, aceasta a continuat. Astfel, aceasta a fost extrasă din mulțime, urmând să fie sancționată contravențional cu amendă.
„Încă o data facem apel la calm și reiterăm faptul că aceste comportamente violente sunt foarte grave și pot avea consecințe asupra libertății persoanelor”, transmit jandarmii.
EVENIMENT
Dan Petrescu, după scorul-fluviu al CFR Cluj cu Gloria Buzău: Jucătorii au demonstrat seriozitate și caracter

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, duminică, după victoria categorică, 6-0, înregistrată în fața Gloriei Buzău, că jucătorii săi au demonstrat seriozitate și caracter.
”Astăzi noi am jucat foarte bine și le-a fost greu celor de la Gloria. Jucătorii au demonstrat seriozitate, caracter și au marcat 6 goluri. Puteau să mai marcheze, iar cel mai important este că nu am primit gol.
Am început excelent, 3-0 în minutul 20, am controlat foarte bine și repriza a doua și mă bucur. A fost o săptămână bună, am avut timp să ne antrenăm.
Acum trebuie să rămânem modești și să vedem ce ne așteaptă în play-off, dar primul meci va fi acasă”, a spus Petrescu.
Antrenorul i-a lăudat pe 2 dintre jucători, Kamara și Louis Munteanu, iar despre acesta din urmă a spus că îl vede favorit pentru convocarea la echipa națională a României și să înceapă titular în primul meci
EVENIMENT
PNL Cluj, critici la adresa lui Nicușor Dan. S-a pozat pe str. Universității și a acuzat lipsa de strategie a Primăriei clujene

PNL Cluj condamnă ipocrizia candidatului independent la prezidențiale, Nicușor Dan, care și-a început campania electorală la Cluj-Napoca cu un atac la adresa administrației locale, pozându-se pe strada Universității – un proiect de pietonalizare realizat prin concurs internațional de soluții și finanțat din fonduri europene. De acolo, a vorbit despre „lipsa de strategie” și despre cum orașul este „sufocat”.
”Domnule Nicușor Dan, știți ce este cu adevărat sufocat? Bucureștiul, pe care îl administrați de patru ani și care încă așteaptă o strategie de dezvoltare.
Faptul că nu sunteți în stare să aprobați SIDU București blochează finanțarea din fonduri europene pentru proiectele Primăriei Generale, dar și pentru sectoarele Capitalei. De aceea, Programul Regional București – Ilfov este cel mai slab performant din țară, iar primarii de sector se plâng de lipsa de colaborare cu Primăria Generală”, arată liberalii clujeni.
Aceștia i-au adresat mai multe întrebări lui Nicușor Dan.
- câte străzi pietonale ați realizat în București în 4 ani de mandat?
- câte parcuri noi ați dreat și câte ați modernizat?
- câte concursuri internaționale de soluții ați lansat și câte proiecte de ați finalizat în urma acestora?
- când veți finaliza Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Bucureștiului?
- când veți adopta Planul de Acțiune Climatică penru București?
Întâlnire cu nepotul lui Vasile Dîncu
”În loc să se inspire din proiectele de succes ale Clujului, Nicușor Dan și-a găsit timp să se întâlnească cu nepotul lui Vasile Dîncu, într-o încercare evidentă de a face jocuri de culise în spatele ușilor închise. Așa arată „România onestă” pe care o propovăduiește?
Întâlniri subterane cu personaje obscure, fără nicio competență în dezvoltare urbană, dar cu influențe politice din trecut? Dacă Nicușor Dan vrea să schimbe România, poate ar trebui să înceapă prin a fi mai transparent și prin a înceta astfel de combinații de culise care trădează exact sistemul pe care pretinde că îl combate.
Dacă tot ați venit la Cluj, poate ar fi mai util să faceți un tur al proiectelor realizate aici și să luați notițe despre cum se atrag fonduri europene și cum se implementează proiecte de dezvoltare urbană durabilă.
În loc să căutați motive de atac, poate ar fi mai decent să recunoașteți că sunt orașe în România care au făcut pași importanți înainte. Avem nevoie de o clasă politică matură, capabilă să aprecieze performanța și să învețe din exemplele de succes.
Cât despre sloganul „România onestă” de pe panourile dumneavoastră, poate ar fi mai potrivit să scrieți „România subterană” – pentru că, din păcate, sub administrația dvs, Bucureștiul rămâne blocat, fără strategie și fără proiecte majore de dezvoltare.
Dacă vreți să vorbiți despre dezvoltare urbană, începeți prin a livra rezultate!”, au conchis reprezentanții PNL Cluj.