Connect with us

ACTUALITATE

TIFF aniversează 20 de ani cu o nouă ediție de vară, între 23 iulie și 1 august

Publicat


Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va celebra 20 de ani de existență cu o nouă ediție de anvergură, între 23 iulie și 1 august 2021, în Cluj-Napoca. 10 zile de vară cu filme în premieră, invitați și evenimente care vor puncta momente memorabile din cele două decenii de festival.

În 2020, TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic, în timpul pandemiei, la un asemenea nivel. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca cei 45.000 de participanți să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranță, în 14 locații din Cluj și din împrejurimi, locații în care echipa intenționează să revină și în 2021.

„Se lucrează la o ediție mixtă”

În pregătirea ediției aniversare, echipa festivalului a lucrat de la început cu două scenarii: primul lua în calcul revenirea la perioada obișnuită pentru TIFF, datele anunțate inițial fiind 28 mai – 6 iunie, iar cel de-al doilea miza pe faptul că evoluția pandemiei va permite reluarea proiecțiilor în formula de anul trecut. Contextul actual și informațiile oferite de autorități au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august.

Se lucrează la o ediție mixtă, cu proiecții în aer liber, dar și în interior (dacă o va permite contextul, în limita capacității stabilite de autorități), cu speranța că normele privind organizarea evenimentelor publice în aer liber se vor alinia celor din majoritatea țărilor europene, unde numărul de persoane admis urcă la 1000 sau mai mult. Măsurile de siguranță vor fi, ca și anul trecut, prioritare.

„E ușor să fii nostalgic la 20 de ani de la nașterea TIFF-ului”

„În 2002, TIFF s-a născut în ciuda tuturor condițiilor de atunci, într-o țară cu o industrie cinematografică în amorțire, în care sălile de cinema se goleau și se închideau. Nimic nu a fost obișnuit în evoluția noastră ca festival, deci nici aniversarea de 20 de ani nu avea cum să fie altfel decât specială. Ne dorim să rememorăm alături de cât mai mulți cu fani, prieteni și invitați dragi ai TIFF-ului momentele grozave pe care le-am trăit în aceste decenii. Am optat pentru cea mai sigură variantă în care putem s-o facem”, declară Tudor Giurgiu, președintele TIFF.

„E ușor să fii nostalgic la 20 de ani de la nașterea TIFF-ului. Avem suficiente motive să privim înapoi cu mândrie și să celebrăm clipe, oameni și filme esențiale din istoria festivalului – și cu siguranță o vom face. E mai greu să privești înainte într-un moment în care experiența cinematografică așa cum o știm e serios afectată – dar la fel stăteau lucrurile și acum 20 de ani. Și iată-ne aici, cu aceeași determinare de a crea un eveniment relevant, atractiv, educativ și performant pentru toți cei care tânjesc după vibrația unei experiențe colective”, spune directorul artistic Mihai Chirilov.

„Cu filme proaspete și proiecții aniversare, inițiative de dezvoltare pe termen lung și clipuri din arhiva festivalului, cine-concerte, expoziții, albume de colecție, dar și locații inedite pe harta unui oraș aflat într-o continuă reinventare, TIFF.20 își propune să ofere nu doar o ediție-vaccin și un eveniment memorabil, ci și speranța redobândirii unei normalități aproape pierdute”, adaugă Mihai Chirilov.

Ca și anul trecut, o selecție de filme va putea fi vizionată online, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro). Surprizele acestei ediții vor fi anunțate pe parcursul următoarelor luni. Între timp, înscrierile filmelor continuă până pe 1 martie: https://vp.eventival.com/tiff/2021.

Regulamentul poate fi consultat aici: https://tiff.ro/content/regulament-tiff20



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

REZULTAT ȘOC. Georgescu și Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale!

Publicat

Primul tur al alegerilor prezidențiale a adus un rezultat șocant, în urma căruia candidatul independent Călin Georgescu și candidata USR, Elena Lasconi, intră în turul 2.

Potrivit datelor Autorității Electorale Permanente, în urma votului național, după numărarea a 99,15% din voturi, pe primele trei locuri s-au clasat, în ordine, Călin Georgescu, cu 2.070.000 voturi (22,7%), și Marcel Ciolacu (PSD), cu 1.760.000 voturi (19,40%, urmați la mică distanță de Elena Lasconi (USR), cu 1.725.000 voturi (19%).

La aceste voturi, însă, s-au adăugat cele din diaspora, care au modificat finala, iar datele parțiale după numărarea a 88% dintre voturi din străinătate arată că Georgescu a mai primit 290.000 de voturi, Lasconi 180.000, iar Ciolacu doar 20.000.

Astfel, după centralizarea voturilor din țară și diaspora, parțiale, dar care nu mai pot modifica rezultatul final, în turul 2 al prezidențialelor au intrat Călin Georgescu, care a acumulat 2,3 milioane de voturi, și Elena Lasconi, cu 1,9 milioane de voturi,

Marcel Ciolacu a căzut pe locul 3, în afara finalei, având, în total, 1.780.000 de voturi.

Turul 2 al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, 8 decembrie.

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Elena Lasconi câștigă detașat acasă la liberalul Emil Boc. Cluj-Napoca, oraș USR?

Publicat

lasco 1

Candidatul USR la Președinția României, Elena Lasconi, a câștigat, duminică, cele mai multe voturi și la Cluj-Napoca, municipiu condus de liberalul Emil Boc.

Astfel, potrivit rezultatelor parțiale prezentate în noaptea de duminică spre luni pe site-ul Autorității Electorale Permanente, Lasconi s-a clasat pe primul loc în opțiunile alegătorilor din orașul de pe Someș, cu 40,32%, după numărarea voturilor din majoritatea secțiilor.

Lasconi a fost urmată de independentul Călin Georgescu cu 10,82% podiumul fiind completat de Mircea Geoană (independent) cu 9,66%.

Urmează candidatul UDMR, Kelemen Hunir, cu 8,71% și Marcel Ciolacu (PSD) cu 8,29%.

De altfel, Elena Lasconi a câștigat cele mai multe voturi și în comuna Florești (36,97%), condusă de primarul PNL, Bogdan Pivariu.

Citește mai departe

EVENIMENT

Elena Lasconi câștigă în județul Clujul. E urmată de Călin Georgescu și George Simion. Rezultate parțiale.

Publicat

De

Elena Lasconi Cluj

Elena Lasconi, candidata USR, a obținut cele mai multe voturi în județul Cluj la alegerile prezidențiale de duminică, 24 noiemebrie, conform rezultatelor parțiale prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă.

În jurul orei 22,30, după ce a început numărarea voturilor în secții, pe primul loc la Cluj se afla candidatul independent Călin Georgescu.

Rezultat final. Elena Lasconi câștigă în județul Clujul. E urmată de Călin Georgescu și George Simion

Elena Lasconi a reușit să câștige în județul Cluj, în primul tur al alegerilor prezidențiale. După numărarea majorității voturilor din județ, candidata URS este pe primul loc cu 30,1% din voturi.

Lasconi este urmată de candidatul independent Călin Georgescu,cu 15,5% din voturile clujenilor. Pe locul trei în preferințele clujenilor se află liderul AUR, George Simion cu 10,91% din voturi.

Aceștia sunt urmați de Marcel Ciolacu, candidatul PSD, care a obținut 10,65% din voturi și Nicolae Ciucă, cu 9,6%  voturi.

Prezența la vot în județul Cluj, în primul tur al alegerilor prezidențiale, a fost de 57,40%.

Citește mai departe

EVENIMENT

Rezultate parțiale. Candidatul „surpriză” Călin Georgescu, pe primul loc. A preluat conducerea și în diaspora

Publicat

De

Călin Georgescu

Candidatul independent Călin Georgescu, se situează pe primul loc, după centralizarea voturilor din aproape 90% din secțiile de votare.

În urma lui se află Marcel Ciolacu, candidatul PSD.

Rezultate parțiale. Candidatul „surpriză” Călin Georgescu, pe primul loc. A preluat conducerea și în diaspora

După centralizarea a peste 94% dintre voturile exprimate în țară, Călin Georgescu continuă este pe primul loc, cu 21,15 %. El este urmat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu 20,5 % și de Elena Lasconi, cu 17,6 %.

Pe următoarele locuri se situează George Simion (14,25%), Nicolae Ciucă (9,6 %), Mircea Geoană (6,15 %)

În mod surprinzător, Ludovic Orban a reușit să obțină, până la această oră, 18.544 de voturi, adică 0,23%.

Rezultatele parțiale în străinătate

Călin Georgescu a primit cele mai multe voturi și în străiătate, urmat de Elena Lasconi și George Simion, potrivit Mediafax.

În momentul de față, alegerile parțiale în Diaspora se prezintă în felul următor:

  • Călin Georgescu: 33,41%
  • Elena Lasconi: 30,81%
  • George Simion: 11,61%
  • Nicolae Ciucă: 8.36%
  • Mircea Geoană: 5,66%
  • Marcel Ciolacu – 4,51%.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax