Connect with us
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

The magic of giving: Cadouri de poveste și premii de 70.000 euro la Iulius Mall Cluj

Publicat


the magic of giving iulius mall cluj

 „The magic of giving” a cuprins „tărâmul” Iulius Mall Cluj încă de la începutul lunii decembrie și continuă până pe data de 23. Aici, toți cei care cred în Moș Crăciun și fac achiziții de minimum 600 lei, primesc pe loc multe cadouri, în valoare de peste 70.000 euro de la spiridușii Iulius Mall, care pot fi găsiți în zona Zara. Haide și tu în această poveste, să ne bucurăm împreună de spiritul Crăciunului și, mai ales, de reacția celor dragi când vor despacheta cadourile în jurul bradului. Pentru a pătrunde și mai mult în magia sărbătorilor urmărește videoul și găsește-ți inspirația pentru lista de cumpărături.

Cele mai importante cadouri pe care le poți oferi celor dragi sunt timpul petrecut cu ei, bucuriile împărtășite, gândurile bune, recunoștința, respectul, însă, acestea pot fi perfect completate cu daruri ce pot fi împachetate frumos și așezate sub brad. Indiferent că ești din categoria celor organizați care și-a făcut deja lista cu ce cumpără pentru fiecare apropiat sau faci parte dintre cei care își caută inspirația pe moment, te anunțăm că perioada pentru căutarea cadourilor de Crăciun a început. Și Iulius Mall Cluj s-a pregătit te premieze.

Premii pentru achiziții de 600 de lei

Astfel, până pe 23 decembrie 2022, dacă faci două achiziții ce însumează 600 lei, în aceeași zi, vei fi premiat instant. Tot ce trebuie să faci este să înregistrezi bonurile la centrul de premiere din zona Zara. Zilnic, primele 250 persoane înregistrate în sistemul electronic vor primi, în funcție de norocul lor, vouchere de cumpărături cu valori cuprinse între 30 și 500 de lei.

Acestea pot fi folosite în locațiile partenere: Obsentum, Marionnaud, Cărturești, Sport Vision, Nobila Casa, Altex, Buzz Sneaker Station, Seroussi, D`S Damat, Teilor, my Geisha, Adidas, Cupio, Escudo, U-man, Madzerini, Dinoland, Premium Cell, Auchan, Bianco Nero și Vetter Concept Store; restaurantul Marty; servicii la Renew Cars; drinks la Iconic Garden și experiențe la Wonderland. Pe lista spiridușilor se află și jucării de pluș și pack-uri de Coca Cola. Valoarea totală a premiilor se ridică la 70.000 de euro! Regulamentul campaniei poate fi consultat pe www.cluj.iuliusmall.com/ro.

Christmas Market din Iulius Parc

Pe lângă toată atmosfera de Crăciun din mall, nu rata nici Iulius Christmas Market din Iulius Parc, unde te poți bucura în fiecare seară de la ora 18.00, până pe 22 decembrie de colinde și cântece de iarnă, zăpadă artificială produsă de un tun, trenulețul lui Moș Crăciun, vin fiert, ciocolată caldă, tradiționalul Carousel, bunătăți de sezon pe alese, decorațiuni și o atmosferă ca în povești.

De asemenea, în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 14:00, au loc întâlniri cu Moș Crăciun și ateliere de creație pentru copii. Mai multe detalii despre evenimente găsești pe pagina de Facebook a Iconic Garden.

Caută cadourile perfecte în Iulius Mall Cluj, iar noi avem grijă să ai și tu parte de „The magic of giving”!



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Primarul Emil Boc a dăruit cadouri vârstnicilor de la Centrul de Îngrijire și Asistență Cluj

Publicat

De

Primarul Emil Boc a dus cadouri vârstnicilor de la Centrul de Îngrijire și Asistență Cluj, în Vinerea Mare.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a împărțit cadouri vârstnicilor de la Centrul de Îngrijire și Asistență Clujș

Totodată, edilul i-a îndemnat pe clujeni ca, la rândul lor, dacă pot să facă un bine, să îl facă.

„Nimeni nu e uitat, nimeni nu e abandonat. Cadouri de Paști pentru seniorii găzduiți la Centrul de Îngrijire și Asistență Cluj. Dacă poți face un bine, să îl faci în fiecare zi, cu atât mai mult de Sărbători.

Dacă puteți face un bine, să îl faceți!

În fiecare an de când sunt primar vin la acest centru în preajma sărbătorilor, pentru a oferi cadouri de Paști și a transmite atenția comunității pentru vârstnicii noștri. Mesajul meu rămâne același: dacă puteți face un bine, să îl faceți!

Produsele sunt oferite de către Coral Impex, cărora le mulțumesc pentru implicarea din fiecare an.

Mulțumesc personalului de la Centrul de Îngrijire și partenerilor care susțin activitatea echipei pentru generozitate și implicare”, a transmis primarul Emil Boc.

FOTO: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Mitropolitul Andrei a distribuit sute de pachete de Paști. Printre beneficiari se numără și romii din Pata Rât și Turda

Publicat

Mitropolitul Andrei a distribuit, în Săptămâna Mare, 400 de pachete cu alimente de Paști, inclusiv pentru romii din Pata Rât și Turda.

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a distribuit, în Sfânta Săptămână a Patimilor, 400 de pachete cu daruri de Paști persoanelor din evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Printre beneficiari s-au numărat și romii din comunitățile de la Pata Rât și Turda. Darurile oferite au fost achiziționate de Asociațiile Filantropia Ortodoxă și Christiana ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

La împărțirea pachetelor au ajutat un grup de studenți voluntari de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și un efectiv de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.

Aimente și produse de igienă pentru sărmani

La sărbătorile mari, Arhiepiscopia Clujului oferă pachete substanțiale cu alimente neperisabile și produse de igienă. De asemenea, în fiecare săptămână, prin intermediul Sectorului social-filantropic, eparhia acordă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile.

Aceste acțiuni sunt coordonate de consilierul social-misionar al Arhiepiscopiei Clujului, Iustin Liciniu Câmpean, inspectorul social Carmen Bârsan și asistentul social Adela Timar de la Sectorul social-filantropic și misionar al eparhiei.


Zeci de programe sociale, desfășurate de Arhiepiscopia Clujului

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 62 de proiecte și programe sociale prin care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educație copiilor și tinerilor, alină suferințele bolnavilor și oferă speranță.

Conform datelor centralizate de eparhie, anul trecut unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale au cheltuit în scop filantropic 28.130.305 lei, bani cheltuiți pentru a sprijini 18.396 de persoane, dintre care un număr însemnat de etnie romă.

Citește mai departe

EVENIMENT

Accident în localitatea Sânpaul. Au intervenit pompierii

Publicat

De

Pompierii din Huedin au intervenit vineri la un accident rutier petrecut pe raza localității Sânpaul din județul Cluj.

Un autoturism a fost implicat într-un accident vineri dimineață, în localitatea Sânpaul. La momentul sosirii la locul accidentului, pompierii i-au găsit pe ocupanții mașinii în afara acesteia.

Din fericire, nu au fost răniți.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Sânpaul. În accident a fost implicat un singur autoturism, iar forțele noastre au găsit la fața locului 3 persoane. Din fericire, niciuna nu a necesitat îngrijiri medicale. La misiune au acționat pompierii de la Garda Aghireșu, în vreme ce partea medicală a fost asigurată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Urban Playfield, un nou PROIECT Sports Festival. Tur în 10 orașe din țară, dedicat JOCULUI și sportului de masă

Publicat

urban playfields

Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă pentru cei mici și cei mari, pornește în turneu și readuce joaca și mișcarea în mijlocul orașelor din România. Inițiat la Cluj-Napoca, de către echipa Sports Festival și Transylvania Open, proiectul Urban Playfield este realizat în parteneriat cu Raiffeisen Bank România și va avea acum o formă extinsă național – un eveniment itinerant care unește prin joacă 10 orașe din țară. Fiecărui oraș-gazdă îi va fi dedicat un weekend cu o varietate de activități sportive și divertisment pentru toți participanții, indiferent de vârstă.

Călătoria Urban Playfield va începe la Alba Iulia, în minunata cetate Alba Carolina. Aici, în weekendul 18-19 mai, comunitatea locală este invitată să dea startul la mișcare. Turneul va continua la Cluj-Napoca, în weekendul 25-26 mai și la Brașov, în 1-2 iunie. Organizatorii vor anunța ulterior viitoarele orașe în care va ajunge Urban Playfield.

urban playfields

Urban Playfield, un nou PROIECT Sports Festival. Tur în 10 orașe din țară, dedicat JOCULUI și sportului de masă

Mirel Alexa, organizator Urban Playfield: ”Urban Playfield este un eveniment tânăr, fresh, plin de energie, prin care promovăm dreptul nescris la joacă. Indiferent că ești mic sau mare, vrem să te ajutăm să redescoperi libertatea mișcării și a jocului, de care ne putem bucura alături de cei dragi oriunde. Poate să fie în spatele blocului sau în centrul orașului.

Oferim oamenilor șansa să participe la activitățile clasice și să aibă un weekend plin de distracție și mișcare, să se conecteze cu prietenii sau cu familia și să realizeze, în același timp, că în orașul lor există locuri perfecte pentru astfel de activități. Am început acest eveniment în Cluj-Napoca, iar acum ducem misiunea noastră în țară, în cât mai multe comunități pe care le așteptăm la joacă.”

MISIUNEA URBAN PLAYFIELD

● Promovarea dreptului la joacă: Urban Playfield promovează ideea că joaca este un drept universal, indiferent de vârstă sau condiție socială și încurajează pe toată lumea să redescopere plăcerea mișcării și a sportului într-un cadru distractiv și relaxant.

● Promovarea sportului ca joacă: Sportul nu trebuie să fie doar o activitate fizică, ci și o sursă de bucurie, energie și conexiune între oameni.

● Transformarea spațiilor urbane: Urban Playfield transformă spațiile din orașe, aflate la îndemâna oricui, în adevărate zone de joacă, unde fiecare poate să se distreze prin sport. Demonstrează comunităților locale că sportul și joaca pot fi integrate în viața de zi cu zi, chiar și în mijlocul agitației urbane.

START LA JOACĂ! CE ADUCE URBAN PLAYFIELD ÎN INIMA ORAȘELOR

În cadrul Urban Playfield, participanții vor avea acces la o varietate largă de sporturi și activități care implică mișcarea: volei, tenis, baschet, escaladă, biliard cu piciorul, badminton, roundnet, șah, fotbal, tenis de masă, cornhole și alte surprize pline de energie.

În fiecare zi a evenimentului, participanții vor avea ocazia să se bucure de activități și evenimente speciale, după un program general care va include, în funcție de locație, programe și jocuri specifice și/sau invitați speciali.

urban playfields

Program general Urban Playfield 2024:

● 10:00: Deschiderea oficială a evenimentului;

Pe parcursul zilei te poti bucura de următoarele activități: invițații la joacă, demonstrații sportive prezentate de cluburi locale, concursuri cu premii, clase de dansuri moderne, majorete și zumba, activități pentru copii și alte suprize

● Publicul va avea la dispoziție truckuri cu mâncare și băuturi locale, precum și zone de relaxare;

● 21:00: Închiderea oficială a programului zilei.

Urban Playfield va fi și o ocazie pentru cluburile sportive din orașe de a-și prezenta performanțele și sportivii, iar pentru comunitate, de a le cunoaște. Evenimentul se va desfășura, în fiecare oraș din cele zece, între orele 10.00-21.00, iar accesul va fi gratuit.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax