EVENIMENT
„Te sună Poliția”, noua capcană online. Avertismentul polițiștilor: „Nu oferiți date personale la telefon!”
Poliția Română avertizează populația asupra unui val de înșelăciuni online și telefonice, în care infractorii se dau drept reprezentanți ai autorităților sau ai băncilor, folosind tehnici sofisticate de falsificare a identității (spoofing).
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), au fost implementate măsuri menite să limiteze amploarea fenomenului, printre care și blocarea apelurilor inițiate din afara țării care afișează fraudulos numere românești.
Cum funcționează escrocheria?
Atacurile de tip „spoofing” implică falsificarea identității apelantului – prin tehnologia Voice over IP (VoIP), apelul pare să provină de la un număr oficial, precum „Poliția Română”, o bancă sau o instituție publică.
Escrocii folosesc informații aparent banale – nume, vârstă, adrese sau activități publice pe rețelele sociale – pentru a crea o aparență de credibilitate. Odată câștigată încrederea victimei, solicită coduri SMS, parole, instalarea de aplicații de acces la distanță sau chiar transferuri de bani „în custodie”, sub pretextul unor anchete.
De multe ori, comunicarea se face în echipă: un prim apel „oficial” de la „poliție” este urmat de un altul, aparent din partea „băncii”, care confirmă povestea. Scopul – inducerea sentimentului de urgență și validarea falsului prin „confirmare multiplă”.
Un fenomen european, cu origine în afara României
IGPR precizează că aceste atacuri au caracter transfrontalier, apelurile provenind din afara României.
Tocmai de aceea, polițiștii și ANCOM au intensificat cooperarea pentru a bloca tehnic astfel de comunicări frauduloase.
Recomandările Poliției Române
Polițiștii le cer cetățenilor să manifeste vigilență maximă:
- Nu furnizați coduri SMS (OTP), parole, PIN-uri sau date de pe card la telefon;
- Închideți imediat apelul și contactați instituția direct, folosind numerele oficiale;
- Nu instalați aplicații la cererea telefonică a unei persoane necunoscute;
- Nu efectuați transferuri de bani și nu cumpărați vouchere sau carduri preplătite la indicația unui pretins „reprezentant”;
- Evitați apelurile insistente, cu ton amenințător sau care cer acțiuni imediate – sunt semne clare ale unei tentative de fraudă.
De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să activeze autentificarea în doi pași (2FA), să folosească parole puternice și diferite pentru fiecare cont, să evite publicarea informațiilor personale online și să verifice periodic aplicațiile și permisiunile acordate acestora.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






