ACTUALITATE
Târgul Produs de Cluj a revenit în centrul Clujului, în Piața Avram Iancu
Cea de a 98-a ediție a evenimentului ,,Târg produs de Cluj” reunește 30 de întreprinzători clujeni care expun produse de marochinărie, costume populare, lavandă, bijuterii lucrate de mână, magneți, turtă dulce sau uleiuri presate la rece. Clujenii pot participa la eveniment până la data de 19 iulie.
„Revenim la Cluj-Napoca și organizăm târgul în Piața Avram Iancu, în umbra Catedralei Mitropolitane, un loc în care ne dorim de mult să fim prezenți, dat fiind faptul că principalii noștri colaboratori sunt promotori ai spiritualității românești, strâns împletită cu credința în biserica străbună.
Chiar dacă acest eveniment nu va avea formatul care l-a consacrat, fiind redus ca număr de participanți, orar de funcționare și fără a avea spectacole de folclor, considerăm că noi, ca autoritate a administrației publice județene, suntem obligați să dăm o mână de ajutor micilor fermieri și artizanilor, categorii sociale afectate de pandemie, și, respectând cu strictețe regulile necesare pentru limitarea efectelor epidemiei de COVID-19, să oferim clujenilor ocazia de a se bucura de reîntâlnirea cu tradiția”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Doritorii pot vizita târgul de luni până sâmbătă în intervalul orar 14.00-18.00 și duminica între 12.00 și 16.00.
Participanții vor trebui să accepte măsurarea temperaturii, dar și să poarte masca de protecție. În plus, vor trebui să respecte distanțarea socială.
Accesul persoanelor cu temperatură peste 37.3 grade Celsius nu este permis, conform măsurilor impuse de guvern.
Atât intrarea, cât și ieșirea din târg sunt marcate distinct pe toate laturile Pieței Avram Iancu. De asemenea, fiecare stand este dotat cu dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






