Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 27 februarie, eliberarea din funcție a prefectului județului Cluj Irina Munteanu și numirea în funcție a liberalei Maria...
Astăzi, la Câmpia Turzii, a fost inaugurată o nouă creșă, construită prin programul național „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Ministrul Cseke...
Serviciile de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a permiselor de conducere, mai aproape de locuitorii din Dej. Vineri a fost inaugurat sediului secundar Dej al...
Miercuri, 29 ianuarie 2025, a fost semnat de către prefectul Clujului, Irina Munteanu, împreună cu subprefectul Florentin Burz, contractul de proiectare și execuție lucrări necesare realizării...
Dejul va avea, în premieră, un punct de lucru pentru permise și înmatriculări auto, care va deservi atât locuitorii municipiului, cât și pe cei din localitățile...
Liderii coaliției de guvernare au negociat împărțirea prefecților în toată țara, iar principiul care s-a utilizat a fost ca partidul care deține șefia Consiliului Județean să...
Numeroase baloane în culorile drapelului național și ale Uniunii Europene au fost eliberate în văzduh, în timpul manifestărilor din Piața Unirii prilejuite de Ziua Europei și...
Prefectul Clujului, Irina Munteanu, a anunțat că la Cluj-Napoca se va modifica traseul pentru proba de traseu necesar obținerii permisului de conducere. ”Am depus eforturi pentru...
Un urs a fost fotografiat în localitatea Miceşti din comuna Tureni, iar patru oi au fost sfârtecate în Comşeşti. Primăria Tureni a lansat o atenţionare către...
Manifestările dedicate Zilei de 1 Decembrie au început cu ceremonialul de depunere de coroane și jerbe de flori la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din...
La Prefectura Cluj avut loc, marți, ședința operativă sub conducerea prefectului Irina Munteanu, cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul verificării stațiilor de distribuție de carburanți...
Prefectura Cluj a convocat pentru marți instituțiile din subordine care vor începe controale la stațiile de carburanți din județ, măsură luată după exploziile de la Crevedia....
Prefectura Cluj a transmis, joi, o evaluare intermediară a situației centrelor rezidențiale, cu datele disponibile la 13 iulie 2023, pentru perioada 10-12 iulie. „Până în prezent...
În urma neregulilor descoperite la mai multe centre de îngrijire a vârstnicilor din zona Bucureștiului, instituția Prefectului Cluj a demarat o serie de verificări la 25...
Sâmbătă, 29 aprilie, a avut loc o ceremonie dedicată „Zilei Veteranilor de Război”. Aceasta s-a desfășurat la monumentul „Glorie Ostașului Român”. În fiecare an, la 29...
290 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca au depus, vineri, jurământul şi au fost avansaţi în prezenţa ministrului de Interne,...
Pelerinajul de la Nicula, care are loc în fiecare an cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul mănăstirii din deal, se va desfășura în acest weekend,...
Luni a avut loc un accident pe centura Vâlcele-Apahida, în urma căruia o cisternă a armatei s-a răsturnat, deversând aproximativ 7 tone de motorină. Aceasta s-ar...
Județul Cluj a depășit pragul de 80% al persoanelor recenzate, conform estimărilor Institutului Național de Statistică. „Îndemnăm cetățenii care nu s-au recenzat până în acest moment...
Irina Munteanu, prefectul județului Cluj, a avut, luni, o întâlnire de lucru cu inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, întâlnire în care au...