Connect with us

EVENIMENT

Subprefectul de Cluj, Răzvan Ciortea (PSD), ori primar la Turda, ori senator, după alegerile comasate din 9 iunie

Publicat


răzvan ciortea

Subprefectul județului Cluj, Răzvan Ciortea, are viitorul politic asigurat după alegerile comasate din 9 iunie, el având la dispoziție două opțiuni, în funcție de rezultate.

Ciortea a fost desemnat candidat al PSD la Primăria Turda și dacă îl va învinge pe liberalul Cristian Matei, va ajunge primar.

Locul 2 la Senat

Dar și dacă pierde, Răzvan Ciortea nu va rămâne în Prefectură, în condițiile în care figurează pe locul 2 pe lista PSD pentru Senat, depusă de partid la alegerile din 2020.

Primul loc a fost ocupat în urmă cu 4 ani de președintele PSD Cluj, Vasile Dâncu, care acum va candida pentru un post de europarlamentar pe lista comună PSD-PNL, unde este pe poziția 9, eligibilă.

Astfel, după 9 iunie, Dâncu va demisiona din Senatul României și va pleca la Bruxelles, la PE, iar în locul lui va intra Răzvan Ciortea, pentru un mandat de 6 luni, până la alegerile parlamentare din 8 decembrie.

Dacă Ciortea va câștiga Primăria Turda, PSD va trebui să valideze următorul sau următorii membri de pe lista pentru Senat, de pe locurile 3, 4 și 5 pentru a ocupa funcția lăsată vacant de Vasile Dâncu.

Lista PSD

Astfel, pe locul 3 apare Claudia Anastase, pe 4 Mihai Mocanu, pe 5 Florin Groza și pe 6, ultimul, Laurențiu Oprea.

După alegerile din 9 iunie, și plecarea lui Răzvan Ciortea fie ca primar la Turda, fie ca senator, PSD va trebui să nominalizeze în locul acestuia un alt subprefect, inițial pentru 6 luni, până la alegerile parlamentare.

Ulterior, în funcție de rezultate și de negocierile privind împărțirea funcțiilor de prefect, PSD ar putea avea un prefect la Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate