ECONOMIE
Studiu: Prețurile imobilelor vor crește cu 10% în 2020. Clujul rămâne cel mai scump!
Un studiu efectuat de echipa RE/MAX Conect, împreună cu imobiliare.ro, indică o creștere națională a prețurilor pe metru pătrat al imobilelor care va fi prezentă și în 2020.
Studiul a fost unul complex, pe un eșantion de 206 de persoane, specialiști în imobiliare și a vizat 34 de orașe la nivel național.
La finalul celui de-al treilea trimestru din 2019, în Cluj prețurile au crescut până la 1 610 euro pe metru pătrat. Preț mult mai mare decât la București unde prețul este de 1 210 euro metrul pătrat. Pe locul al treilea se află Timișoara cu 1 230 de euro și este urmată de Iași cu 1 010 euro pe metru pătrat.
“Raportat la evoluţia pieţei imobiliare din România, aceasta se află, de o bună perioadă de timp, într-o fază de maturitate şi se va menţine astfel. Nu se află într-un boom imobiliar, dar nici nu va intra într-o criză, aşa cum s-a speculat în ultima vreme. Doar dacă la nivel mondial se vor declanşa fenomene imobiliare extreme, atunci, în mod firesc, şi România va fi afectată”, a a declarat Răzvan Cuc, preşedintele RE/MAX România, relatează citynews.ro.
Prețul chiriilor a ajuns la 420 de euro pentru un apartament vechi cu două camere. Cu 58.93% mai scumpe decât la Alba Iulia.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






