ACTUALITATE
Stadionul Cluj Arena, pregătit pentru găzduirea Campionatului European de Atletism pe echipe
O delegație a European Athletics a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condițiilor oferite pentru găzduirea, în premieră pentru România, a Campionatului European de Atletism pe echipe, cu probe pe un stadion. Evenimentul va avea loc în perioada 19-20 iunie 2021.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat că experții care au vizitat stadionul au fost extrem de încântați de condițiile oferite atleților și staff-urilor tehnice.
”Ne bucurăm să putem găzdui pe stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii un nou eveniment sportiv de înaltă ținută”, a spus Tișe.
Transmisii TV
Experții tehnici prezenți la Cluj au prezentat în cadrul întâlnirii cu reprezentanții stadionului cerințele tehnice în vederea bunei organizări a competiției sportive, avansând, totodată, și propunerile de implementare a acestora.
În urma discuțiilor purtate, gazda competiției, Cluj Arena, a reconfirmat faptul că va implementa toate cerințele referitoare la transmisia televizată, amplasarea echipamentelor tehnice de cronometraj și măsurare, a sistemelor video și de comunicații, etc.
13 echipe naționale
Campionatul European de Atletism pe Echipe, Liga 1 care se va desfășura pe Cluj Arena va reuni la start nu mai puțin de 13 echipe reprezentative: Belarus, Belgia, Cehia, Elveția, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Olanda, Suedia, Turcia, Norvegia și România.
În Liga 1 a acestei competiții sunt reprezentate unele dintre cele mai puternice țări în atletism, din echipele participante făcând parte numeroși atleți medaliați la campionatele mondiale și europene și deținători de recorduri mondiale.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






